„Impedimentul” transnistrean: Proiectul care urma să salveze mai multe localități din perimetrul Zonei de Securitate de dependența energetică față de regiunea separatistă a ajuns în blocaj
Șase localități din Zona de Securitate nu sunt conectate la sistemul de gaze de pe malul drept al Nistrului, la aproape un an de la decizia Comisiei pentru Situații Excepționale să pună în responsabilitatea „Moldovagaz” conectarea „în termeni proximi” a 14 localități din zonă.
Deși în 2025 au fost organizate licitații pentru executarea lucrărilor de forare sub râul Nistru și instalarea conductelor de gaz, la câteva luni după desemnarea câștigătorilor, lucrările n-au fost începute, iar primarii din zonă nici n-au auzit despre aceste lucrări sau nu cunosc detalii despre proiectul de conectare la malul drept.
Potrivit autorităților, semnarea contractelor de executare a lucrărilor și conectarea localităților va fi posibilă doar după semnarea unui acord de cooperare cu „Tiraspoltransgaz”.
Criza care a generat „lucrări ce trebuiau făcute în ultimii 30 de ani”
La data de 16 decembrie 2024 a fost declarată stare de urgență pentru 60 de zile pe teritoriul R. Moldova, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Motivul — anunțul despre sistarea livrărilor de gaze naturale din partea concernului rus, „Gazprom” către regiunea transnistreană. Autoritățile au estimat că acest lucru urma să genereze un deficit de energie electrică de circa 70% pe malul drept și o criză umanitară pe malul stâng.

Deși malul drept al Nistrului era asigurat în totalitate cu toate tipurile de resurse energetice, un șir de localități aflate sub jurisdicția autorităților constituționale, dar conectate la rețelele de distribuție ale malului stâng au fost afectate prin sistarea livrărilor de gaze naturale și/sau, respectiv, prin deconectările regulate ale energiei electrice.
Pe 14 ianuarie 2025, Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a pus în aplicare decizia CSE privind racordarea localităților din zona de securitate la rețelele de energie electrică și gaze naturale de pe malul drept. Atunci s-a dat undă verde pentru construcția a circa 64 km de rețele de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a două traversări subacvatice a râului Nistru și racordarea la sistem a 14 localități, în care sunt circa 12 mii de consumatori – Fîrlădeni, Hagimus, Copanca, Hîrbovăț, Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Varnița, Cocieri, Vasilievca, Corjova și Roghi.
Proiectul prevede și modernizarea infrastructurii electrice: dezvoltarea a 9 km de rețele de tensiune medie pentru a asigura alimentarea a 3688 de consumatori din satele Varnița și Copanca, construirea unei linii subterane de 4,8 km și a unei linii aeriene de 3,1 km către Varnița, precum și extinderea cu 1 km a rețelei aeriene către Copanca.
„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor”, declara premier de atunci, Dorin Recean.
„Licitația a avut loc, este câștigătorul, dar, până în prezent, lucrările n-au fost începute”
La un an după decizia Chișinăului de a conecta 14 localități din Zona de Securitate la rețelele din dreapta Nistrului, șase dintre ele n-au fost conectate la resursele energetice de pe malul drept. Proiectele tehnice sunt gata, s-au făcut licitații, dar lucrările nu au început, astfel că satele Roghi, Molovata Nouă, Corjova, Cocieri și Vasilievca, din raionul Dubăsari, dar și satul Varnița, din raionul Anenii Noi sunt în așteptare.
Anterior, Ministerul Energiei a menționat că este anevoioasă conectarea acestor localități la rețeaua de gaze de pe malul drept, deoarece „traversarea râului Nistru se face prin forare dirijată, o metodă modernă de instalare a conductelor pe sub albia râului”.

„Licitația a avut loc, este câștigătorul, dar, până în prezent, lucrările n-au fost începute. Autoritățile centrale ne-au promis că va fi totul bine, sperăm că așa va fi”, conform unei declarații publicate de Europa Liberă pe 18 noiembrie 2025 a primarul satului Varnița, Alexandr Nichitenco.
Primarul satului Varnița a refuzat în repetate rânduri să discute cu ZdG, îndemnându-ne să „întrebați conducerea”.
Într-un răspuns la o solicitare de informații transmisă de ZdG, Ministerul Energiei a precizat că localitățile Hîrbovăț, Pohrebea, Coșnița, Pirîta, Doroțcaia, Hagimus, Copanca și Fîrlădeni au fost conectate la rețelele de gaze naturale aflate în gestiunea operatorilor sistemului de distribuție din cadrul grupului «Moldovagaz» („Ialoveni-Gaz” şi „Ştefan Vodă-Gaz”). Pentru aceasta au fost construite rețele interrurale cu lungimea totală de 37,5 km, valoarea lucrărilor constituind 46,4 milioane lei.
Liniile electrice de la Varnița și Copanca au fost finalizate încă în martie, dar cele două localități se alimentează în continuare din regiunea transnistreană. Potrivit Ministerului Energiei, „rețelele au fost testate și pot fi puse în funcțiune în caz de situații excepționale”.
Licitații cu câștigător, dar fără lucrări. Primarii din zonă nu cunosc despre proiect
În 2025 au fost organizate două licitații de către de Ialoveni-Gaz: construcția conductei de gaze naturale interrurale de înaltă presiune, direcția Gura Bîcului – Varnița, r. Anenii Noi, evaluată la circa 7,4 milioane de lei, fără TVA și construcția conductei de gaze naturale interrurale de înaltă presiune, direcția Holercani – Molovata Nouă, r. Dubăsari, evaluată la circa 75,7 milioane de lei, fără TVA.
Licitația care vizează direcția Gura Bîcului – Varnița a fost câștigată de firma „Polilog” SRL, cu o ofertă de circa 6 milioane de lei, fără TVA. Conform datelor publice, firma este fondată și administrată de Elena Ciorba și în anul 2024 a înregistrat un venit din vânzări în sumă de 10,39 milioane de lei, cu un profit de circa 1,72 de milioane.

Rezultatele licitației au fost contestate de asocierea firmelor „Polimer Gaz Construcții” SRL & „Energ Econom” SRL, care nu a fost de acord cu decizia grupului de lucru al „Ialoveni-Gaz” de respingere a ofertei lor.În contestație s-a invocat că firma desemnată câștigătoare „a diminuat oferta totală cu 1 028 351,50 lei fără TVA”.
Pe de altă parte, „Ialoveni-Gaz” a argumentat că „operatorul economic contestator nu probează de fapt că are experiență similară, dar prezintă experiența unei alte companii, ceea ce nu poate fi reținut. Respectiv, ofertantul nu a demonstrat experiența sa, ceea ce a dus la respingerea ofertei depuse”.
În final, ANSC a admis contestația și a decis să anuleze procesele-verbale în partea ce ține de evaluarea ofertei Asocierii „Polimer Gaz Construcții” SRL și „Energ Econom” SRL și în partea ce ține de evaluarea ofertei desemnate câștigătoare, „Polilog” SRL.
„Ialoveni-Gaz” a fost obligată de ANSC să reevalueze oferta operatorului economic „Polilog” SRL și oferta Asocierii „Polimer Gaz Construcții” SRL și „Energ Econom” SRL, cu luarea în considerare a constatărilor din partea motivată a deciziei, în termen de 25 de zile.
Totuși, pe portalurile guvernamentale unde poate fi urmărit cursul unei licitații publice, drept câștigător este indicat agentul economic „Polilog” SRL.
„N-am fost chemat la semnarea contractului, nimic. Nu știu, s-a anulat, sau nu”.
Contactat de ZdG, Radu Ciorba, reprezentantul „Polilog” SRL a declarat că a indicat corespunzător toate cheltuielile în ofertă și că, a fost anunțat câștigător al licitației.
„Eu nu am participat la ședința de contestație și nu am intrat foarte mult în esență. Și am zis că «o să fie cum o să fie, decizia le aparține la Agenție și Ialoveni-Gaz». Ulterior, am primit pe poșta electronică o scrisoare și am văzut pe site că am fost desemnat câștigător. Cum s-a petrecut, de ce s-a luat așa decizie, eu nu cunosc. N-am fost chemat la semnarea contractului, nimic. Nu știu, s-a anulat, sau nu. Eu am așteptat să mă invite pentru semnarea contractului sau depunerea garanției, dar nimic nu s-a petrecut. Noi lucrări nu am făcut la acest obiect”, a precizat reprezentantul firmei „Polilog” SRL.
Cine a câștigat cel mai mare lot din proiect?
Construcția conductei de gaze naturale interrurale de înaltă presiune, direcția Holercani – Molovata Nouă, r.Dubăsari, evaluată la circa 75,7 milioane de lei, fără TVA, a fost împărțită în patru loturi.
- construcția conductei de gaze naturale interrurale de înaltă presiune, direcția Holercani – Molovata Nouă, r. Dubăsari,
- traversarea râului Nistru (Holercani – Molovata Nouă) în 2 linii paralel, prin metoda forării orizontale dirijat (HHD),
- construcția conductei de gaze naturale interrurale de înaltă presiune, direcția Cocieri, Corjova, r. Dubăsari,
- construcție a conductei de gaze naturale interrurale de înaltă presiune, direcția Vasilevca, r. Dubăsari.

Primul lot a fost câștigat de firma „Promintergaz” SRL, cu o ofertă de circa 5,4 milioane de lei, fără TVA. Conform datelor publice, firma este fondată și administrată de către Alexandru Harin, iar în 2024 a înregistrat venituri din vânzări de circa 15 milioane de lei, cu un profit de aproximativ 7,59 de milioane de lei.
Lotul numărul doi, cel mai mare, a fost câștigat de „TurboEnergy Power” SRL, care a depus singura ofertă pentru acest lot, în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, fără TVA. Firma este fondată și administrată de Victor Slivinschi și a înregistrat în 2024 un venit din vânzări de 43,80 milioane de lei, cu un profit de 4,57 milioane de lei, conform datelor publice. Victor Slivinschi a ajuns în atenția opiniei publice după ce, în 2025, s-a scris că era interesat să cumpere fabrica TOPAZ din capitală.
Oferta depusă de „TurboEnergy Power” a fost în numele unei asocieri cu firmele „Energofor SRL” și „Centrul de Foraje pentru Infrastructură” SA, care activează în România. Potrivit NewsWeek, ascensiunea lui Slivinschi în România a început în 2015 cu corporația rusă Lukoil. „El a deschis special o sucursală în Ploiești pentru a lucra cu rușii, cu care au avut primul lor contract important în România”.
„Așa o impresie că la Ialoveni-Gaz nu lucrează persoane competente”
În cadrul procedurii de licitație, mai multe firme s-au arătat nemulțumite de condițiile impuse de către autoritatea contractantă, „Ialoveni-Gaz” SRL, filială a „Moldovagaz”.
Una dintre firmele participante la licitație a scris că „termenul de executare indicat «Traversarea râului Nistru (Holercani – Molovata Nouă) în 2 linii paralel, prin metoda forării orizontale dirijat (HHD)», este unul nereal și noi, având experiență în așa tip de lucrări, vă asigurăm că nici o companie nu va executa lucrarea dată în termenul indicat. Vă rugăm să majorați termenul de executare a lucrării date”. Drept răspuns, reprezentanții „Ialoveni-Gaz” au menționat că termenul de realizare a lucrărilor indicate în documentația de atribuire nu se modifică.
Deși s-a insistat pe modificarea termenului, precizându-se că „în caz contrar ne rezervăm dreptul de a contesta Anunțul de participare”, reprezentanții „Ialoveni-Gaz” au repetat răspunsul că termenul indicat în documentația de atribuire rămâne neschimbat pentru toți participanții la licitație. „Așa o impresie că la „Ialoveni-Gaz” nu lucrează persoane competente care cunosc ce înseamnă un foraj dirijat pe sub râu cu lungimea de 2200 ml”, au acuzat reprezentanții companiei.
Al treilea lot, „Construcția conductei de gaze naturale interrurale de înaltă presiune, direcția Cocieri, Corjova, r. Dubăsari”, a fost câștigat de „Spivan” SRL, cu o ofertă de circa 2,5 milioane de lei, fără TVA. Firma este fondată și administrată de către Bogdan Spiridon. Conform datelor publice, „Spivan” SRL a avut în 2024 un venit din vânzări de aproape 9 milioane de lei.
Pentru al patrulea lot, toate ofertele au fost refuzate.
Primarii afirmă că n-au fost informați despre proiect
Maria Gazea, primărița comunei Molovata Nouă din r. Dubăsari a precizat pentru ZdG că nu cunoaște detalii despre licitație și că nu a fost contactată de autorități sau agenți economici în legătură cu proiectul de gazoduct. Nici primarul satului Holercani, Tudor Tanasev nu cunoaște detalii despre proiectul gazoductului dintre Holercani – Molovata Nouă și nici despre intenția autorităților de a conecta localitățile din Zona de Securitate la gazele naturale livrate de pe malul drept.
„Impedimentul principal a fost lipsa coordonării din partea «Tiraspoltransgaz» a proiectelor de execuție și nesemnarea acordului de cooperare necesar”
Într-un răspuns la o solicitare de informații transmisă de ZdG, „Ialoveni-Gaz” anunță că pentru racordarea localităților aflate în zona de operare a SRL „Tiraspoltransgaz” (s. Roghi, s. Molovata Nouă, s. Corjova, s. Cocieri din r. Dubăsari și s. Varnița din r. Anenii Noi) de către SRL „Ialoveni-Gaz” au fost planificate construcția a 2 obiecte cu lungimea totală a rețelelor de gaze de 34,4 km.
Instituția a menționat că procedurile de achiziție pentru selectarea antreprenorilor la executarea lucrărilor de construcție pentru obiectele „Gazoductul interrural s. Gura Bîcului – s. Varnița” și „Gazoductul interrural s. Holercani – s. Molovata Nouă” au fost finalizate cu desemnarea câștigătorilor.
„Semnarea contractelor de executare a lucrărilor între SRL «Ialoveni-Gaz» și câștigătorii licitațiilor, dar și reconectarea a localităților va fi posibilă doar după semnarea acordului de cooperare cu SRL «Tiraspoltransgaz». La solicitările «Ialoveni-Gaz» cu privire la coordonarea proiectelor de execuție elaborate și proiectului contractului de distribuție al gazelor naturale între «Ialoveni-Gaz» și «Tiraspoltransgaz» pentru asigurarea continuității livrării gazelor naturale a consumatorilor din localitățile menționate mai sus, «Tiraspoltransgaz» a informat că, subiectul privind reconectarea localităților (s. Roghi, s. Molovata Nouă, s. Corjova, s. Cocieri din r-nul Dubăsari și s. Varnița din r-nul Anenii Noi) urmează a fi abordat în formatul bilateral al organelor relevante a ambelor părți. În luna august 2025, Ministerul Energiei a organizat o ședință de lucru în comun cu reprezentanții «Moldovagaz», ANRE, Biroul Politici de Reintegrare și «Tiraspoltransgaz», fără a fi luată o decizie finală pe subiectul dat”, se arată în răspunsul primit de ZdG și semnat de inginerul șef al «Ialoveni-Gaz», Ivan Vidrașco.

Ministerul Energiei a confirmat pentru ZdG că în luna august a avut loc ședință comună, dar care nu a dus la adoptarea unei decizii finale.
„Conform informațiilor comunicate de «Moldovagaz», impedimentul principal a fost lipsa coordonării din partea «Tiraspoltransgaz» a proiectelor de execuție și nesemnarea acordului de cooperare necesar între «Ialoveni-Gaz» și «Tiraspoltransgaz». Potrivit datelor recepționate, reluarea și realizarea efectivă a acestor lucrări va fi posibilă după semnarea acordului de cooperare între operatorii vizați, precum și aprobarea investițiilor aferente pentru anul 2026 de către ANRE și organele de conducere ale «Moldovagaz». Ministerul Energiei va continua coordonarea interinstituțională, în limita competențelor, pentru deblocarea etapelor necesare și asigurarea implementării soluțiilor asumate”, a anunțat Ministerul Energiei.
„Zona de Compensare”
În bugetul de stat pentru 2026 este prevăzută alocarea a 138,2 milioane de lei pentru „compensarea cheltuielilor pentru diferența de tarife la energia electrică și la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localități din raioanele Dubăsari, Căușeni și Anenii Noi, potrivit Legii nr. 1435/2002 pentru compensarea diferenței de tarife la energia electrică și la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localități din raioanele Dubăsari, Căușeni și Anenii Noi.
Anterior, ZdG a scris despre cum și de ce 23 de localități aflate în sau în perimetrul Zonei de Securitate primesc compensații la energia electrică și gaze naturale. Atunci, ZdG a aflat că în programul de compensații sunt incluse 23 de localități din raioanele Dubăsari, Căușeni și Anenii Noi.
Localitățile care beneficiază de compensații:
r. Dubăsari: Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă și Pîrîta,
r. Căușeni: Chircăiești, Copanca, Fîrlădeni, Grădinița, Hagimus, Leuntea, Plop-Știubei și Valea Verde,
r. Anenii Noi: Calfa, Delacău, Gura Bîcului, Hîrbovăț, Puhăceni, Roșcani, Speia, Șerpeni, Telița și Varnița.
La începutul anului 2025, Ministerul Finanțelor a oferit ZdG date cu privire la mijloacele financiare alocate din bugetul de stat în perioada anilor 2004-2024, în sumă de circa 845,449 milioane de lei. Pentru anul 2025 au fost alocate pentru plata compensațiilor 138,223 de milioane de lei. Cei mai mulți bani pentru compensarea tarifelor, 154,867 de milioane de lei, s-au alocat în 2023.