Interviu: „Deja este la modă să blamezi doctorii”

Interviu cu Rodica Gramma, dr., master în management și legislație în sănătate, conferențiară universitară, Școala de Management în Sănătate Publică

— D-na Gramma, dvs. activați de mult timp în sistemul de sănătate.  Care credeți că este cea mai importantă problemă legată de acesta?

— E ca și cum ați întreba pe cine iubești mai tare – pe mama sau tata. Există un șir de probleme și dacă le grupăm, atunci trebuie să numim starea sănătății populației, asigurarea cu medici, calitatea serviciilor,  siguranța și inovația în asistența medicală. Sunt multe…

— Să ne referim la problema asigurării cu medici. Spuneați anul trecut, în contextul unei declarații, că în R. Moldova, numărul medicilor nu atinge nici măcar 50% din cel necesar. S-a schimbat ceva între timp?

— Eu aș zice că e vorba de o distribuție neuniformă a medicilor. Dacă în Chișinău constatăm o saturație, atunci în raioane asigurarea cu personal medical ajunge la până 50% și mai puțin. Noi avem raioane unde nu sunt endocrinologi, pediatri sau oncologi. Fostul specialist s-a pensionat sau a plecat și nimeni nu a venit în loc. Sau, cei care lucrează sunt de vârstă pensionară și vor pleca în curând. Pe parcursul multor ani nu au existat acțiuni strategice pentru îmbunătățirea situației resurselor umane în sănătate. Și problema persistă de mult timp. În perioada 2006-2010, țara noastră a fost membră a Biroului Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Atunci ministru era dl. Ion Ababii, iar eu eram consilier pe problemele OMS, fiind nemijlocit implicată în delegația oficială. Mergeam la Geneva, unde se lucra foarte mult la prioritățile OMS. Una dintre ele a fost înaintată chiar de noi și anume – emigrarea lucrătorilor medicali.  Pentru prima dată, la Belgrad, s-a vorbit cu referire la cadrele medicale că acestea sunt formate din bugetul unui stat, însă, bine pregătiți, acești specialiști pleacă în alte țări. Și nimeni nu poate să-i oprească, acesta e dreptul lor. Dar, statul sărac rămâne și mai sărac, cu popor bolnav, iar cel bogat – doar cu beneficii. Atunci, s-a decis dezvoltarea unui Cod de Etică pentru migrarea personalului medical. Statele bogate erau îndemnate să propună căi de susținere pentru statele sărace din care vin medicii. Apoi, în țara noastră a fost implementat un proiect OMS în acest domeniu, prin care s-a dorit să se cunoască amploarea problemei. Au fost inițiate un șir de studii, în unele am fost implicată personal. Anume atunci au fost elaborate rapoarte complexe despre țările unde pleacă medicii, cauzele abandonării profesiei, precum și motivele care i-ar face să se întoarcă. Rapoartele au fost prezentate autorităților dar, din păcate, nu a urmat nici o acțiune concretă, iar starea lucrurilor s-a tot agravat.

— Și care au fost concluziile acelor studii?

— Acele cercetări ne-au arătat că medicii pleacă nu numai din cauza salariului. Au fost numite și alte cauze, cum ar fi lipsa unei infrastructuri adecvate în regiunile rurale. Doctorii acceptă să meargă acolo unde sunt condiții pentru familiile lor. Mulți și-ar fi dorit să lucreze cu echipamente performante. Un factor important este și atitudinea agresivă a populației – oamenii învinuiesc medicii de toate problemele de sistem. De exemplu, atunci când nu sunt satisfăcuți de rândurile lungi, strigă la medic care, de fapt, lucrează pentru doi sau în două ture la rând, fiindcă colegul e bolnav sau, pur și simplu, nu-i, pentru că a emigrat. În loc de recunoștință pentru sacrificiile făcute, ei primesc umilință. E ca și cum ai striga la soldat pentru deciziile generalului. De multe ori, când discut cu pacienții, aud fraza „voi doar ați dat jurământul!”. Nu o să întâlniți așa situație în nicio altă profesie. Pentru a deveni specialiști, medicii învață câte 12-15 ani, până încep să primească acel salariu modest, activând mai apoi sub exclamația permanentă  „ești obligat!”. Analizând atitudinea actuală față de medici, aș spune că devine o modă să-i blamezi doctorii. Sunt cazuri când pacientul intră în secția de internare cu camera video inclusă, dorindu-și parcă să creeze un caz scandalos. Știu cazuri când se încearcă un șantaj de tipul: „dacă nu îmi faceți ce vă cer, chem televiziunea!” Și televiziunea vine repede, căci are nevoie de show. Iar când se dovedește că nici pe departe nu a fost așa, nimeni nu dezminte știrea falsă. Nu e o normă la noi ca acuzatorul să își ceară scuze public de la medici.

— În acest context, care ar fi cele mai frecvente afecțiuni de care suferă medicii?

— Recent, am fost internată și am avut ocazia să observ la modul direct munca medicilor din secție, care se întorceau din sala de operație după intervenții de 10-13 ore. V-ați gândit că, îmbrăcând echipamentul steril, ei nu pot să meargă nici la toaletă măcar? Rămân așa, în picioare, și cu mâinile deasupra pacientului ore în șir. Poziția nemișcată, surmenajul și stările de stres le produc tot felul de boli. Sunt multe cazuri de deces prematur printre medici, în special a celor din terapie intensivă și din chirurgie. Mulți suferă de sindromul arderii profesionale. Credeți că atunci când moare un pacient, medicul nu suferă? Un oncolog îmi spunea odată că are momente când simte că nu mai rezistă. L-am întrebat ce face în așa cazuri, că doar la noi nu sunt psihologi care să lucreze cu medicii. Mi-a confesat că se duce la un local din aeroport. Merge acolo, la etajul doi, își ia o cafea și se uită de sus la oamenii grăbiți, la cum își iau zborul avioanele. Stă ore în șir acolo, până își revine și se liniștește. El a numit această stare în limba rusă „Над суетой” („Deasupra agitației”, n.r.). Alții preferă alcoolul, mulți medici fumează nu pentru că le-ar plăcea asta, ci pentru că așa găsesc un refugiu. Recent, un medic a fost concediat pentru că spunea cuvinte necenzurate în discuția cu un coleg, nu cu pacientul. Dar, să știți că din perspectivă psihologică, aceasta e o chestie de „răcorire”. Cu regret, nimeni nu atrage atenția la problemele medicilor de rând. Faptul că ei au salarii mici, dar totuși aleg să lucreze în Moldova, în 3-4 locuri, dormind câte 3-4 ore pe noapte, fără zile de odihnă, spune multe. Atunci când apare o nemulțumire în raport cu un medic, aceasta ar trebui rezolvată pe loc, în instituția dată, nu să se strige ulterior pe rețele de socializare că toți doctorii trebuie împușcați. Cum poți să ștergi meritele a sute dintre ei, care salvează vieți zi de zi? Eu nu exclud că sunt și dintre cei care se comportă grosolan sau incompetent, cei care fac erori grave, dar trebuie să rezolvăm problema acolo unde este cazul concret. Asta ar ajuta să facem curățenie în breaslă. Atunci când unei persoane nu îi place mâncarea într-un local, cheamă managerul, își manifestă nemulțumirea imediat, și nu strigă că toți chelnerii și bucătarii trebuie împușcați, nu?

— Vă amintiți de cazul de pe str. Lech Kaczynski, când ambulanța a ajuns în 40 de minute la un pacient, care mai apoi a decedat? Medicul a spus atunci oamenilor de acolo „nu știți în ce țară trăiți?”…

— Îmi spunea cineva dintr-un raion mai îndepărtat al țării că, neavând medici suficienți la serviciul de urgență, s-a ajuns la aceea că a fost trimisă ambulanța fără lucrător medical, doar ca să aducă pacientul la spital. Acum se investește în serviciul de urgență, dar în 2016, fiind consultant pe dreptul la sănătate al Oficiului Avocatului Poporului, am sesizat despre situația gravă în care se afla atunci acest serviciu. Erau stații de urgență din țară unde nu era încălzire pe timp de iarnă. În una dintre ele, am văzut în mijlocul încăperii un stâlp, care ținea podul ca să nu cadă. În altă stație, se deconecta lumina și apa pe timp de  noapte și în zilele de odihnă. Este greu să convingi specialiștii să rămână în acest serviciu… Populația trebuie să înțeleagă că atunci când un medic ajunge în 40 de min. la un caz, el nu a stat la o cafea și nu s-a uitat la fotbal, ignorând chemarea. El vine epuizat după un caz grav sau poate, invers, după o chemare neargumentată pentru care a trebuit să se deplaseze zeci de kilometri ca să comunice cu un pacient agresiv, care uneori, sub influența alcoolului, mai sare și la bătaie. Cine va dori să lucreze în așa condiții umilitoare? Să știți că, un popor fără medici e un popor slab, neprotejat, un popor vulnerabil. E o problemă care ar trebui să devină chestiune de securitate de stat.

— Mai mulți medici rezidenți acuză MS că îi determină să rămână în țară, refuzând să le elibereze certificate de autentificare. Cum vedeți această situație, cum vi se pare această modificare a legislației prin care bugetarii ar trebui să întoarcă banii pentru contract, dacă vor să facă rezidențiat în alt stat?

— E o situație deja obiș-nuită pentru noi  – o intenție, chiar și bună, nu e dusă până la capăt. De mulți ani, tinerii, la înmatricularea la USMF, sunt informați că, fiind la buget, vor merge să lucreze după îndreptare. Însă, cadrul normativ nu a fost făcut cărturar de către funcționarii care au pornit această inițiativă. E vorba de o greșeală a cuiva pentru care plătește populația, căci statul își formează medici, dar nu are parte de ei. Noi nu mai suntem în perioada când totul era gratis pentru toată lumea. Statul solicită anual Universității instruirea unui număr de specialiști de care are nevoie și pentru aceasta plătește din bani publici. Deci, dacă cineva plătește pentru tine ceva, pentru ce crezi că o face? Evident, așteaptă să întorci ceva înapoi. Și în cazul în care ai învățat din banii publici, tu ai o obligație față de această societate, nu? Desigur, e important să fie făcut corect cadrul normativ pentru aceasta, dar trebuie să avem și curajul să recunoaștem că e necesar să fie onorate obligațiile față de statul în care trăim. Suntem liberi să plecăm unde vrem și când vrem, însă doar după ce ne achităm datoriile. Eu respect dorința persoanei X de a pleca peste hotare dar, ca societate, mă întreb, pentru ce se cheltuie banii publici, pentru ce am investit în instruirea ei? Se doresc multe de la stat, dar mulți se eschivează să dea ceva în loc. Unii se eschivează de la impozite, alții cheltuie neargumentat banii publici, iar ceilalți nu își onorează obligațiile. Ajungem unde suntem. Nu o să vedeți așa ceva în țări bogate, ei își protejează strict bugetul de stat și cer asta dur de la cetățenii lor.

— Apropo de stat, la noi, în ultimii ani, s-au schimbat de mai multe ori miniștrii Sănătății. Cum afectează acest lucru sistemul?

— Atunci când există așa o schimbare frecventă în cadrul autorităților centrale, lipsa continuității devine un risc, pentru că cei care vin nu cunosc lucrurile realizate sau începute până la ei. Amintesc inițiativa cu resursele umane, care nu a avut finalitate. Sper că se vor limpezi lucrurile după electorală și vom avea un aparat mult mai stabil, pentru că această fluctuație face ca oamenii să-și piardă încrederea în sistem.

— Anterior, medicul Mihai Stratulat a criticat mai multe instituții medicale de stat. Ulterior, a decis să se implice în politică. Cum vi se par dvs. aceste mișcări?

— Nu vreau să leg acest subiect cu electorala. Îi doresc succes în cariera politică. Vreau doar să amintesc de o emisiune TV din iulie 2018, când a negat categoric că va candida. Însă, se pare că atunci dumnealui și-a inițiat publicitatea pentru acum, doar că pe seama colegilor săi, blamându-i. Astfel, prin declarații populiste și bazându-se pe moda de a înjura medicii, și-a ridicat prestigiul în fața pacienților. Eu nu neg existența unor probleme în activitatea acelor spitale, dar nu este etic și legal se faci așa declarații generalizante. A spus că în trei spitale nu se face medicină și că trebuie închise. E suspect când o persoană care vine dintr-o instituție privată acuză instituții publice. Medicii ar fi putut să înainteze acuzații pentru defăimare, însă ei preferă să tacă, cu regret.

— Alt medic, Vadim Scarlat, s-a ales cu un dosar penal, fiind ulterior determinat să abandoneze instituția de stat la care lucra, retrăgându-se într-o instituție privată…

— Undeva se pierde controlul și monitorizarea calității specialiștilor în țara noastră. Noi avem medici care sunt eliberați, fiindcă greșesc, dar se angajează fără probleme în altă instituție. Nu există un sistem centralizat de monitorizare a greșelilor, a comportamentului neadecvat, a plângerilor pacienților. Este mult de lucru la acest capitol.

— Anul trecut, guvernul a inițiat campania „Un medic pentru tine”. Cum vedeți dvs. această inițiativă?

— Campania aceasta nu ar trebui să fie doar de moment, ci să se transforme într-un sistem bine pus la punct, în care medicul să poată locui chiar și în Chișinău, unde este infrastructură, dar să aibă posibilitatea să lucreze în alte localități, după experiența multor țări dezvoltate. Trebuie să avem drumuri bune și ambulanțe, iar medicul specialist să fie asigurat cu transport, ca să se poată deplasa la locul de muncă la distanțe mai mari. Suntem o țară mică, care poate fi parcursă în câteva ore. Statul trebuie să prevadă căi de asigurare a accesului populației la specialiști bine pregătiți în toate regiunile, precum și să motiveze specialiștii să lucreze în așa condiții.

— Totuși, cât de eficientă credeți că e această campanie?

— Dacă ne dorim eficiență în activitățile de sănătate publică, acestea nu pot fi făcute spontan, fără o periodicitate bine gândită și fără continuitate.  Astfel de ieșiri ar trebui să fie o normă, pentru că sănătatea oamenilor trebuie verificată permanent, nu doar prin campanii. Din moment ce s-a dovedit necesitatea acestor măsuri, ele ar trebui să fie multiplicate.  Locuitorii din anumite localități s-ar deprinde astfel cu ideea că la ei vine un anumit specialist în anumite zile ale săptămânii. Nu ar fi rândurile lungi care sunt acum când vin specialiști prin campanii. Medicii ar face și activități de monitorizare, screening, nu doar consultații ale stărilor acute. Aceasta ar crește semnificativ accesul populației la specialiști, care se concentrează la moment doar în Chișinău.

— Vă mulțumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă