Principală  —  IMPORTANTE   —   Vlad Filat și-a dat demisia…

Vlad Filat și-a dat demisia din funcția de președinte al PLDM

foto: oficial.md

Vlad Filat și-a dat demisia din funcția de președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Astfel, interimatul funcției de președinte al partidului va fi exercitat de Alexandru Bujorean, vicepreședinte al PLDM și primar de Leova.

Într-un comunicat de presă emis de PLDM, se arată că Vlad Filat și-a prezentat demisia din funcția de președinte al partidului în cadrul ședinței din 28 aprilie a Consiliului Politic Național al PLDM „invocând motive personale”.

„Interimatul funcției de președinte va fi exercitat, până la următorul congres, de Alexandru Bujorean, vicepreședinte PLDM și primar de Leova. Liberal-democrații pledează în continuare pentru coalizarea dreptei pro-europene în ajunul scrutinului din 11 iulie. În acest sens, Consiliul Politic Național a creat un grup de lucru care va purta negocieri cu alte partide, în vederea participării în comun la alegerile parlamentare anticipate”, se arată într-o notă informativă a PLDM.

Pe 16 august 2020, Filat a fost reales în calitate de președinte al PLDM. Atunci, Alexandru Bujorean, vicepreședintele partidului a făcut public anunțul despre realegerea lui Vlad Filat în calitate de președinte.