Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Securitatea energetică a R.…

VIDEO Securitatea energetică a R. Moldova, subiect cheie al discuțiilor președintei Maia Sandu cu oficiali americani

Securitatea energetică a R. Moldova este unul dintre subiectele cheie discutate de președinta Maia Sandu în cadrul întâlnirilor avute la Washington cu oficiali americani.

În cadrul vizitei la Washington, șefa statului s-a întâlnit cu Kristalina Georgieva, directoarea generală a Fondului Monetar Internațional (FMI), dar și cu Jennifer Granholm, secretara americană pentru Energie, în discuții fiind pusă tema crizei energetice cu care se confruntă R. Moldova.

Foto: presedinte.md

Întâlnită de reporterul ZdG după întâlnirea cu directoarea generală a FMI, președinta Sandu a punctat despre scopul vizitei sale oficiale la Washington.

„Am venit să discutăm cu partenerii noștrii de aici despre R. Moldova, despre problemele R. Moldova, să le mulțumesc pentru ajutor și să le spun că, în continuare, vrem să construim parteneriatul nostru și să putem să îmbunătățim condițiile de trai ale cetățenilor R. Moldova”, a spus președinta.

Cu referire la întâlnirea avută cu directoarea FMI, șefa statului a menționat, în cadrul discuției, importanța cooperării cu FMI pentru a atenua consecințele economice și sociale provocate de invazia Rusiei în Ucraina și necesitățile financiare ale R. Moldova în contextul crizei energetice.

Directoarea FMI, Kristalina Georgieva, și președinta Maia Sandu. Foto: presedinte.md

„Am discutat despre programul FMI în R. Moldova, despre necesitățile de finanțare ale R. Moldova, despre această iarnă și despre cât de mari vor fi prețurile la energie și, respectiv, ce presiune va fi pe bugetul R. Moldova”, a spus Maia Sandu.

După întâlnirea cu conducerea FMI, delegația prezidențială urma să se întâlnească cu Jennifer Granholm, secretara americană pentru Energie. Întrebată cum SUA pot ajuta R. Moldova să depășească criza energetică prin care trece, șefa statului a punctat despre importanța investițiilor pe termen lung pentru securizarea sectorului energetic.

„SUA deja ajută R. Moldova și au fost anunțate câteva programe în domeniul energetic, dar necesitățile noastre sunt mai mari. În special, ne interesează investițiile pe termen lung, pentru a rezolva în mod semnificativ problema securității energetice”, a spus președinta Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu și secretara americană pentru Energie, Jennifer Granholm. Foto: presedinte.md

Șefa statului se va afla la Washington în perioada 5-7 decembrie. Maia Sandu va participa la Conferința Internațională Anticorupție, în cadrul Summitului pentru Democrație. De asemenea, șefa statului va avea întrevederi bilaterale și se va întâlni cu reprezentanții diasporei moldovenești din Statele Unite.