Principală  —  IMPORTANTE   —   SIS blochează două surse online…

SIS blochează două surse online din R. Moldova care promovează informații ce incită la ură și război

Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate a emis, la 26 februarie curent, un ordin ce prevede blocarea a două surse cu conținut online în condițiile stării de urgență. Astfel, urmează a fi sistate portalurile sputnik.md și gagauznews.md.

Ordinul ce conţine indicații cu caracter obligatoriu a fost transmis Registratorului național al domeniului de nivel superior „md” și furnizorilor de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca, în condițiile legii, imediat accesul utilizatorilor din R. Moldova la sursele menționate.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi dimineață, în jurul orei 05:30, ora Moscovei, începerea unei „operațiuni speciale” în Ucraina. La scurt timp, explozii puternice au început să răsune în mai multe orașe din Ucraina. O explozie puternică a fost raportată în apropierea cazărmii unei brigăzi mecanizate din Odesa, două explozii puternice – la Kiev. De asemenea, explozii au fost raportate și la Kramatorsk, Nikolaev, Berdyansk. 

Consiliul de Securitate al Rusiei a votat luni, 21 februarie, pentru recunoașterea independenței autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk, iar liderul de la Kremlin Vladimir Putin a semnat decretele pentru independența celor două regiuni și a trimis trupe ruseşti în anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk ca să asigure menținerea păcii. Occidentul a condamnat decizia Rusiei și a declarat că impune sancțiuni. Ucraina a solicitat convocarea imediată a Consiliului de Securitate al ONU.


Cronologia evenimentelor din UcrainaLIVE TEXT/ Ziua a treia de război în Ucraina. Human Rights Watch confirmă atacul asupra unui spital