Principală  —  IMPORTANTE   —   Procurorul general solicită controlul constituționalității…

Procurorul general solicită controlul constituționalității decretului președintei Maia Sandu prin care a fost încetat mandatul lui Dumitru Pulbere în calitate de membru al CSP

O altă sesizare la Curtea Constituțională (CC). De această dată, procurorul general, Alexandr Stoianoglo solicită controlul constituționalității decretului președintei Maia Sandu prin care a fost încetat mandatul lui Dumitru Pulbere în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Prin sesizarea depusă, procurorul general mai solicită Înaltei Curți să exercite controlul constituționalității sintagmei „precum și vârsta de cel mult 65 de ani” din Legea cu privire la Procuratură, introdusă în text prin modificările operate de Parlament la 24 august curent.

În plus, se solicită CC să se pronunțe și sub aspectul constituționalității procedurii de legiferare a Legii nr.102 din 24 august 2021 prin care a fost modificată și completată Legea cu privire la Procuratură, în partea antereferită, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale (PG).


PG consideră imperios necesară suspendarea acțiunii prevederilor contestate în scopul conservării ordinii constituționale, a independenței CSP, a inamovibilității și stabilității mandatului membrilor acestui organ de autoadministrare, ca autoritate cu rol fundamental în exercitarea puterii în stat prin prisma ponderii conferite de Legea Supremă a țării.

Dumitru Pulbere, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, despre care ZdG a scris anterior că locuieşte într-un imobil impunător din Chişinău, construit în perioada în care ocupa funcţii de stat, a revenit în atenţia opiniei publice, după ce în 2018 a fost numit de preşedintele R. Moldova de atunci Igor Dodon membru al CSP în urma unui concurs cu mai multe semne de întrebare.