Principală  —  IMPORTANTE   —   Primele declarații ale lui Vrabie…

Primele declarații ale lui Vrabie după demisia de la șefia SV: despre schemele de contrabandă și implicarea în politică

Vitalie Vrabie susține că pleacă de la șefia Serviciului Vamal (SV) pentru că odată cu schimbarea Guvernului urmează a fi organizat un concurs pentru funcția pe care a ocupat-o în ultimii trei ani, fiind numit în 2016 de fostul ministru al Finanțelor Octavian Armașu. Acesta afirmă că nu va participa la concurs, evită să vorbească despre planurile de viitor, dar nu neagă categoric, întrebat despre o eventuală implicare în politică.

Fostul șef al Serviciului Vamal a evitat să vorbescă despre motivele demisiei, invocând că tot ce a avut de spus a transmis prin intermediul comunicatului de presă publicat deja pe site-ul instituției.

Acesta a declarat că în 2016 a fost numit în funcție pe un termen nedeterminat și că legislația care presupune numirea prin concurs a șefului SV a fost aprobată ulterior.

„Eu nu am avut mandat de cinci ani. Eu am fost numit în funcție prin ordinul ministrului (Octavian Armașu – ex-ministru al Finanțelor în Guvernul Filip), neavând procedura de concurs, ori procedura de concurs a fost instituită pentru directorul Serviciului Vamal de anul trecut, odată cu Legea specială nr. 302. Iată, noul director, după concurs, va avea un mandat întreg de cinci ani. (…) Nu era stipulat termenul. Nu am avut termen și nu am termen, dar odată cu venirea noului ministru, conform legii, se presupune că la o distanță de timp, ministrul este în drept să anunțe concurs pentru funcția liberă ori interimară”, a explicat Vrabie încheierea mandatului său.

Întrebat despre schemele de contrabandă cu țigări, anabolizante, alcool etilic și chihlimbar în R. Moldova, dezvăluite de Sorin Stati, fost director al companiei de stat MoldAtsa, Vitalie Vrabie a declarat că nu are nicio implicare și nu le cunoaște.

„Eu nu am dirijat, nu am construit și nu am încurajat nicio schemă de contrabandă. Eu nu le cunosc nici pe ele, nici persoanele, nici valorile. Dacă vreți să discutați cu oamenii din interior, atunci puteți să vă documentați să, să mă credeți pe mine pe cuvânt. Dacă cei care le-au practicat și le-au știut, fiind anterior angajați în cadrul Serviciului Vamal și în alte instituții, ei au depozițiile lor. Să vină cu probele, cu argumentele. Eu nu le cunosc, nu le-am încurajat și le-am combătut în permanență. În trei ani de zile noi am avut zece mii de fraude vamale care au fost depistate. Din ele circa o mie de fraude au fost încscrise pe dimensiunile acestor fenomene despre care vorbiți: țigări, anabolizante, alcool și chihlimbar. În toată perioada, eu am combătut, am contracarat împreună cu tot personalul. Dacă pe undeva au mai fost, cei care dețin probe, persoanele care au fost implicate n-au decât să spună organelor de resort”, a declarat Vitalie Vrabie.

Vitalie Vrabie a declarat că nu va participa la un eventual concurs pentru funcția de șef al Servicului Vamal. Întrebat despre planurile de viitor, acesta a răspuns: „Am planuri ale mele, personale”.

Întrebat dacă se va implica în politică, acesta a declarat „nu prea gândesc politic”. Întrebat dacă, totuși, nu exclude însă această posibilitate, Vrabie a declarat: „vom vedea”.