Principală  —  IMPORTANTE   —   „Premierul dă dovadă de lipsă…

„Premierul dă dovadă de lipsă totală de bun simț, nemaivorbind de un gest de-a dreptul scandalos din punct de vedere diplomatic, denigrator și inacceptabil față de România”. Reacția deputaților din „Parlamentul 90” la declarația lui Chicu adresată lui Mureșan

Asociaţia obșteașcă ,,Parlamentul 90″ susțin că recenta replică a premierului Ion Chicu este o insultă nu numai în adresa eurodeputatului român Siegfried Mureşan, dar sfidează şi conţinutul Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, care arată eşecurile guvernării socialiste de la Chişinău şi avertizează o dată în plus despre neîndeplinirea angajamentelor asumate pentru deblocarea unei noi tranşe din sprijinul financiar european.

,,Mai mult ca atât, premierul dă dovadă de lipsă totală de bun simț, nemaivorbind de un gest de-a dreptul scandalos din punct de vedere diplomatic, denigrator și inacceptabil față de România. Aceste declarații sunt cu atât mai regretabile, cu cât ele vin la numai câteva zile de la încheierea misiunii unei echipe de medici voluntari români care, în plin colaps medical, economic și social, au luptat cot la cot cu medicii din Republica Moldova pentru salvarea de vieți omenești, iar România a acordat un substanțial ajutor absolut dezinteresat cetățenilor de pe malul stâng al Prutului. 

Altminteri, nu este pentru prima dată când premierul Ion Chicu  uzează de formulări sarcastice și denigratoare în adresa UE și a oficialilor acesteia. Fiind încă în funcția de consilier al președintelui Dodon, acesta publica un text insultător și absolut nediplomatic în adresa partenerilor de dezvoltare. 


Ținem să-i amintim prim-ministrului Chicu că în conformitate cu Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Independenței (de legislatura 1990-1994) și legitimată prin votul unanim al delegaților la Marea Adunare Națională din 27 august 1991, Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu statele lumii, inclusiv România și Uniunea Europeană în baza normelor de drept internațional. Dezvoltând aceste valori în preambulul Constituției, se confirmă dorința Chișinăului de a trăi în bună înțelegere cu toate popoarele lumii conform principiilor și normelor unanim recunoscute ale aceluiași drept internațional. Or, art. 96, alin. (1) din Constituție stabilește expres că Guvernul asigură realizarea politicii externe a  statului, un rol aparte revenindu-i prim-ministrului (art. 101, alin. (1) din Constituție).

În acest context declarațiile grobiene ale premierului Chicu, șeful  Guvernului de la Chișinău, în raport cu Guvernul României și a oficialilor Uniunii Europene, sfidează nu numai  bunul simț, dar și încalcă sacre valori general-umane, jignește demnitatea națională a cetățenilor Republicii Moldova, aduce grave prejudicii morale și politice pe plan intern și extern statului nostru.

Exprimăm profundă indignare, condamnăm și ne desolidarizăm de atitudinea iresponsabilă a premierului Chicu. Asemenea declarații sunt incompatibile cu funcția de Prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei obșteaști ,,Parlamentul 90″.

Premierul Ion Chicu a avut o reacție scandaloasă pe Facebook, după ce europarlamentarul român Siegfried Mureșan a criticat guvernul de la Chișinău pentru că întârzie implementarea reformelor. 

La scurt timp nu au întâraziat să apară reacțiile policienilor, dar și a societății, care au condamnat declarația lui Ion Chicu. Ambasadorul Republicii Moldova la București a fost convocat vineri la sediul Ministerului Afacerilor Externe, iar ministrul de externe român Bogdan Aurescu a avut o discuție telefonică directă cu omologul său de la Chișinău, Oleg Țulea.

„Este un moment mai dificil, mai puțin plăcut”, a comentat pentru ZdG ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, incidentul creat în urma postării premierului Ion Chicu la adresa „băiețașilor români”.

Abia ieri, 23 mai, cu o reacție întârziată a venit președintele țării, Igor Dodon, în care nu a pomenit despre comentariul lui Ion Chicu, dar a declarat că Republica Moldova este „degrată de către unii europarlamentari”.