Principală  —  IMPORTANTE   —   Parlamentul a ratificat Acordul dintre…

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R. Moldova și SUA privind terenul pentru construcția Ambasadei SUA în R. Molodva

Parlamentul a ratificat joi, 5 mai, în a doua lectură, Acordul, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul SUA privind terenul pentru construcția Ambasadei SUA în R. Moldova.

Proiectul de lege a fost susținut de 55 de parlamentari.

Conform documentului, noul complex al Ambasadei SUA va cuprinde un parc public, va include porțile emblematice ale stadionului și construcția unui campus diplomatic de talie mondială ce va demonstra puterea și rezistența parteneriatului dintre cele două țări ale noastre.

Prețul terenului urmează a fi stabilit, după negocieri, de către reprezentanții mai multe instituții de stat din R. Moldova și partea americană. Ulterior, raportul de evaluare va fi prezentat grupului de lucru în cel mult 45 de zile din data semnării Memorandumului de Înțelegere (28 aprilie 2022).

De asemenea, directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP) va semna cu Statele Unite ale Americii, în numele Guvernului, actele necesare formării contractului de vânzare-cumpărare a terenului și să recepționeze Notificarea de Exercitare.

Componența grupului de lucru

Grupul de lucru care va negocia cu SUA prețul terenului fostului Stadion Republican va fi format, la inițiativa APP, din reprezentanții:

Ministerului Economiei,
Ministerului Finanțelor,
Ministerul Justiției,
Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale,
Ministerului Culturii,
Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene,
Agenției Servicii Publice
Agenției Proprietății Publice.

În februarie curent, Agenția Proprietății Publice (APP) a inițiat procesul de elaborare a proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la transmiterea cu titlu oneros, din proprietate a statului, a peste 5,1 hectare de pământ a fostului Stadion Republican în posesia Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Detalii aici

Pe 29 iulie 2021, magistrații Curții Constituționale (CC) au declarat neconstituționale modificările operate de PSRM-ȘOR la Legea prin care au fost abrogate prevederile legale care autorizau transmiterea terenului Stadionului Republican în folosință către Ambasada Statelor Unite ale Americii.

Astfel, prin decizia CC, terenul a fost transmis, din nou, către ambasada SUA la Chișinău pentru construcția edificiului misiunii diplomatice americane.