Principală  —  IMPORTANTE   —   Noi rapoarte financiare ale celor…

Noi rapoarte financiare ale celor doi candidați care se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale: au fost publicate și listele cu donatori

Cei doi candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova care se vor duela în turul doi al alegerilor prezidențiale, au depus, la 6 noiembrie, rapoartele financiare la Comisia Electorală Centrală (CEC).

În cea de-a șasea săptămână de raportare la CEC, cheltuiele de campanie ale candidatului independent, susținut public de PSRM, ajung la 396.773,65 lei. Cei mai mulți bani, Igor Dodon indică că i-a cheltuit pentru publicitate, mai exact 391.572, 65 de lei. Detalii aici

Raportul integral al lui Igor Dodon îl găsiți AICI

Candidata PAS, Maia Sandu, în a șasea săptămână de campanie, raporteza cheltuiele de 445.777,02 lei. În documentul depus la CEC, candidata PAS indică cheltuieli în valoare de 237,635, 56 de lei pentru publicitate. Detalii aici

Raportul integral prezentat de Maia Sandu îl găsiți AICI

Potrivit CEC, în contextul turului doi, următoarele rapoarte privind finanțarea campaniei electorale urmează a fi prezentate de către concurenții electorali la data de 13 noiembrie 2020.

Candidata PAS, Maia Sandu și candidatul independent, susținut public de către Partidul Socialiștilor din R. Moldova, Igor Dodon, se vor întâlni în turul II al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 15 noiembrie curent. În urma primului tur de scrutin care s-a desfășurat duminică, 1 noiembrie, Maia Sandu a acumulat 36,16% din voturi, iar Igor Dodon – 32,61%.