Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Un vicespeaker al Parlamentului,…

DOC Un vicespeaker al Parlamentului, îngrijorat de câteva inițiative privind UTA Găgăuzia: „Sunt periculoase”

Comisia juridică, numiri și imunități a dat luni, 20 iulie, aviz pozitiv pentru trei proiecte ce vizează statutul și activitatea UTA Găgăuzia. Vicepreședintele Parlamentului din partea Platformei DA, Alexandr Slusari, susține că acestea sunt periculoase și îndeamnă PDM să nu fie parte a acestei guvernări, pe care o acuză că „dezvoltă subiectul federalizării”.

„Sunt inițiative foarte periculoase, care demult au fost dezbătute în Parlament și PDM pe atunci nu a trecut această linie roșie, lucruri care duc la federalizare. De exemplu, că nicio modificare la legislația ce ține de autonomia găgăuză nu poate fi adoptată dacă nu există acceptul Adunării Naționale sau că orice unitate administrativ-teritorială, din orice colț, prin referendum, poate adera la această unitate. Sunt mai multe chestiuni care prezintă pericol pentru integritatea teritorială a R. Moldova. În contextul conflictului transnistrean nerezolvat, ceea ce se întâmplă cu promovarea acestor proiecte este mai mult decât periculos. Azi, cu voturile a cinci socialiști – patru socialiști și Nichiforciuc (n.r. – deputat din fracțiunea PDM), au fost susținute aceste inițiative. Această guvernare tot mai mult și mai mult dezvoltă subiectul federalizării”, a declarat Slusari în cadrul unui briefing de presă.

Acesta a îndemnat deputații democrați să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

Proiectele examinate astăzi de comisia de profil: