Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Mihail Popșoi și-a cumpărat…

DOC Mihail Popșoi și-a cumpărat în 2023 o casă la Vadul lui Vodă, pe care vrea s-o demoleze

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, a ridicat anul trecut un salariu brut de 267 623 de lei, adică peste 22 de mii de lei lunar, în calitate de deputat în Parlamentul R. Moldova. Conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2023, Popșoi a obținut aproximativ 16 mii de lei ca și dobândă de la patru bănci.

Oficialul mai deține 72,5% dintr-un teren intravilan, dobândit în 2023 cu 15 mii de euro (peste 285 de mii de lei, n.r.).

Tot anul trecut, Mihail Popșoi și-a cumpărat o casă de 117 metri pătrați, a cărei valoare de piață constituie 316 962 de lei. Ministrul menționează în actul său de avere că imobilul este „nelocuibil, fiind depusă o cerere pentru demolarea” acestuia.

ZdG a reușit să localizeze noua casă a ministrului. Potrivit datelor de la Cadastru, aceasta se află la Vadul lui Vodă, o suburbie a capitalei, fiind amplasată pe un teren de 12 ari. Lângă acest imobil oficialul mai deține un teren de 12 ari. Popșoi a precizat pentru ZdG că în prezent nu preconizează să construiască ceva pe aceste terenuri: „Cel de alături (terenul, n.r.) nu este folosit de 15 ani (…). Dorințele și posibilitățile nu mereu se intersectează (…)”.

Popșoi mai indică și un apartament de 65,6 metri pătrați. Ministrul Afacerilor Externe conduce un autoturism Renault Kadjar, pe care l-a dobândit în 2022 cu 325 984 de lei și deține o cotă de participare în cadrul SRL „CENTERBURG”, care, potrivit oficialului, nu are activitate economică deocamdată, fiind indicat un capital social de 1000 de lei. Compania urmează să gestioneze o pensiune amplasată tot la Vadul lui Vodă. Spațiul comercial, așa cum este indicat în actul de avere, a fost cumpărat în 2022 cu 60 de mii de euro.

Conform declarației de avere din 2023, „au fost realizate investiții, reparații de finisare a construcției sunt în proces”, intervenții după care bunul imobil ar valora în prezent 127 de mii de euro. Mihail Popșoi a mai indicat că este beneficiarul efectiv al companiei „Neostil” SRL, care are activități declarate în construcții.

„Eu nu am cumpărat nicio bază de odihnă, eu am cumpărat un spațiu comercial (…). Am cumpărat un imobil, după care am luat în superficie terenul de la primărie, pentru că toate terenurile în zona de odihnă sunt proprietate publică (…). Va fi o pensiune care se va numi altfel (întrebat dacă se referă la baza de odihnă «Cristina», n.r.)”, a spus ministrul.