Principală  —  IMPORTANTE   —   Dinu Țurcanu, de 6 luni…

Dinu Țurcanu, de 6 luni pe banca acuzaților. Fostul președinte al raionului Orhei riscă să nu mai urce la volan și să lucreze în folosul comunității 

Colaj ZdG

Fostul președinte al raionului Orhei, Dinu Țurcanu, depistat de oamenii legii, la începutul lunii august 2023, în stare de ebrietate cu grad avansat la volanul automobilului, se află pe banca acuzaților. 

Dosarul acestuia a fost transmis în judecată în luna septembrie 2023, până în prezent fiind programate 16 ședințe de judecată, câteva dintre ele însă nu au avut loc. 

În fața instanței, Țurcanu pledează nevinovat, el fiind apărat de nașul său de cununie. Atât procurorul de caz, cât și avocatul lui Țurcanu spun că ședințele de judecată sunt lucrative și, în curând, dosarul ar putea avea o finalitate. 

Prins beat la volan după un festival organizat de Șor la Jora de Mijloc

La începutul lunii august 2023, fostul președinte al raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a fost depistat de oamenii legii în stare de ebrietate cu grad avansat la volanul automobilului. El se întorcea de la festivalul Chitarelor, organizat în comuna Jora de Mijloc, când a fost oprit în trafic.

Conform datelor de pe site-ul fostului Partid Șor, festivalul, în memoria lui Iurie Sadovnic, a fost organizat cu susținerea deputatului fugar, Ilan Șor.

Dinu Țurcanul, prins beat la volan după un festival organizat de Șor la Jora de Mijloc

Testul cu aparatul Drager a arătat că, în cazul lui Țurcanu, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat era de 0,53 md/l, adică acesta era în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Potrivit legii, prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,5 g/l şi mai mult sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l şi mai mult.

La 9 august, printr-o decizie a Judecătoriei Orhei, lui Țurcanu i-a fost suspendat permisul de conducere.

Riscă să nu mai urce la volan și să lucreze în folosul comunității 

Pentru fapta sa, acesta s-a ales și cu dosar penal. Șurcanu este judecat în baza Articolul 264(1) din Codul Penal: „Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanțe”

Dosarul a fost transmis în instanța de judecată în luna septembrie 2023. Până în prezent, în dosarul lui Țurcanu au fost programate 16 ședințe de judecată, câteva dintre ele însă nu au avut loc. 

Atât procurorul de caz, cât și avocatul lui Țurcanu spun că ședințele de judecată sunt lucrative și, în curând, dosarul ar putea avea o finalitate. 

„Martorii acuzării au fost audiați. Deja urmează să fie prezentate probele apărării. Cred că nu vor mai fi multe ședințe. Ședințele sunt programate intensiv, nu este niciun temei de tergiversare”, a spus pentru ZdG procurorul Alexandru Morgun.

Avocatul lui Țurcanu spune că acesta pledează nevinovat.

„Noi nu am depus niciodată, nicio cerere de amânare. Procesul se desfășoară, probele sunt examinate, vin martorii din partea acuzării. Apărarea a făcut niște demersuri, care se examinează. Ședințele se desfășoară normal. Clientul meu pledează nevinovat. Permisul de conducere i-a fost suspendat și ridicat printr-o încheiere separă a instanței”, a spus avocatul Alexei Capbătut.

Conform articolului în baza căruia este judecat, Dinu Țurcanu riscă o pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Avocatul – naș de cununie, vizat într-o investigație ZdG

Avocatul Alexei Capbătut este fost consilier raional la Orhei și naș de cununie al lui Dinu Țurcanu. Numele lui Capbătut apare în investigația Ziarului de Gardă – #OrheiLeaks, care vizează informații de interes public din telefonul fostului președinte al raionului Orhei, Dinu Țurcanu, lider al protestelor antiguvernamentale organizate de Partidul Șor din toamna anului 2022.

Mesaj al lui Dinu Țurcanu despre listele celor care pleacă la mitinguri

În chatul numit „Miliția și președintele”, din care făceau parte Radu Bușilă, Alexei Capbătut și Daniel Dohot, fost coleg cu Țurcanu în PPCD și fost vicepreşedinte al filialei municipale Chişinău a PPCD, cei patru, pe lângă discuțiile despre activitatea în cadrul partidului, au distribuit mai multe tabele, din care reiese că inclusiv la o inaugurare a bradului de Crăciun, oamenii erau aduși organizat conform unui grafic prestabilit, iar transportul era plătit, fiecare responsabil având de dat „cote” – adică un anumit număr de oameni pe care trebuie să-i aducă. 

Într-un mesaj trimis de Dinu Țurcanu se vorbește despre o ședință în care urmau să se discute mai multe subiecte: „Felicitările cu zilele de naștere, listele BBR (cei care pleacă la mitinguri sau alte acțiuni), listele celor care comentează online. Aici fiecare primar este responsabil. S-a făcut grup aparte în care primarii raportează. Norma este câte 30 de primărie. Și 4, microsectorizarea. Adică împărțirea pe mahale și pătrate. Aici confirmăm numărul și cine din ei s-au modificat. Oricum, până nu dau banii, mari modificări nu facem. Acum confirmăm”, spune Dinu Țurcanu.