Principală  —  IMPORTANTE   —   Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă…

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea socialiștilor privind controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului privind prelungirea stării de urgență cu încă 45 de zile

Foto ZDG

Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă sesizarea depusă, la 30 iunie 2022, de deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Vasile Bolea, privind controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului din 23 iunie 2022 privind prelungirea stării de urgență în R. Moldova cu încă 45 de zile, în contextul războiului din Ucraina. Decizia CC a fost pronunțată marți, 12 iulie 2022.

Potrivit deciziei Curții Constituționale, autorul nu și-a motivat sesizarea raportându-și argumentele la unul sau mai multe drepturi fundamentale sau la alte prevederi constituționale care pot fi examinate în mod separat. „Critica lui s-a bazat doar pe articole care nu au o aplicabilitate de sine stătătoare”.

Astfel, Înalta Curte constată că sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

„Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 163 din 23 iunie 2022 privind prelungirea stării de urgență, depusă la Curtea Constituțională, la 30 iunie 2022, de dl Vasile Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată în decizia CC.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova.

Pe 30 iulie, Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a contestat la Curtea Constituțională (CC) hotărârea Parlamentului, din 23 iunie 2022, privind prelungirea stării de urgență. Contestația la CC a fost depusă de deputatul socialist Vasile Bolea, potrivit căruia „prin prelungirea stării de urgență se restrâng în continuare, pe o perioadă de 45 de zile, drepturile cetățenilor”.

„Considerăm că această hotărâre a Parlamentului prin care s-a prelungit starea de urgență este în exces. (…) Considerentele cu care a venit Guvernul privind solicitarea de a prelungiri starea de urgență vin să restrângă drepturile cetățenilor (…) Am solicitat ca Înalta Curte să exercite în regim de urgență controlul constituționalității acestei Hotărâri a Parlamentului”, a declarat deputatul socialist Vasile Bolea.

Starea de urgență în R. Moldova a fost prelungită cu încă 45 de zile, în contextul războiului din Ucraina. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 24 iunie, a fost susținută cu votul a 59 de deputați din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul ședinței Parlamentului din 23 iunie.

Atunci, prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, a explicat în plenul Parlamentului că, în contextul războiul din Ucraina, există în continuare riscuri împotriva securității aprovizionării R. Moldova cu energie electrică, gaze naturale și produse petroliere. Astfel, potrivit prim-ministrei, prelungirea stării de urgență este importantă pentru a dispune de posibilitatea de intervenție promptă în cazul necesității luării unor decizii pentru menținerea securității energetice a R. Moldova.

Pe 24 februarie, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu situația din Ucraina. 

Pe 25 aprilie curent, starea de urgență în R. Moldova a fost prelungită pentru încă 60 de zile. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul național cu încă 60 de zile, a fost susținută de deputați în cadrul ședinței Parlamentului din 21 aprilie.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. De atunci, sute de orașe din sudul și estul Ucrainei au fost distruse, iar sute de mii de oameni au fost nevoiți să fugă din calea războiului.

Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse.

LIVE TEXT/ 140 de zile de război în Ucraina