Principală  —  IMPORTANTE   —   În R. Moldova a fost…

În R. Moldova a fost prelungită starea de urgență pentru încă 60 de zile în legătură cu situația din Ucraina: decizia intră în vigoare luni, 25 aprilie

Începând cu 25 aprilie, în R. Moldova a fost prelungită stare de urgență pentru încă 60 de zile, în legătură cu situația din Ucraina. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul național cu încă 60 de zile, a fost susținută de deputați în cadrul ședinței Parlamentului de joi, 21 aprilie.

Conform Parlamentului, prezenta stare de urgență nu afectează organizarea și desfășurarea alegerilor locale noi din unele localități administrativ teritoriale.

„Acțiunile militare care au început pe teritoriul Ucrainei la 24 februarie 2022 sunt în desfășurare deja de 56 de zile, iar prognoze clare sau predicții pertinente care să indice la ameliorarea situației nu există în prezent. Negocierile inițiate între părțile aflate în conflict nu au produs rezultate sau dinamici pozitive, astfel alimentându-se o incertitudine generală cu privire la evoluția stării de lucruri. În aceste condiții este înaltă probabilitatea degenerării rapide a situației și producerii unor evenimente care să afecteze grav securitatea în regiune”, se arată în document.

În cadrul ședinței Parlamentului de joi, 21 aprilie, șefa Cabinetului de miniștri, Natalia Gavrilița a menționat că „motivele care stau la baza prelungirii stării de urgență țin și de securitatea energetică a țării noastre”.

„Este vorba despre capacitatea țării noastre de a încheia contracte mai mari de lună de zile…”, a explicat premiera Natalia Gavrilița de la tribuna Parlamentului.

Pe durata stării de urgență, CSE va emite dispoziții în vederea punerii în executare inclusiv a următoarelor măsuri:

  • instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară;
  • stabilirea regimului special de folosire a spațiului aerian;
  • instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării, inclusiv în ceea ce privește circulația și controlul mărfurilor;
  • expulzarea de pe teritoriul țării a persoanelor a căror prezență poate afecta asigurarea ordinii publice și securității statului;
  • evacuarea provizorie a cetățenilor din zonele ce prezintă pericol pentru viață și asigurarea obligatorie a acestora cu locuri de cazare permanentă sau provizorie;
  • alocarea mijloacelor financiare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a R. Moldova, în caz de necesitate;
  • stabilirea unui regim special de lucru pentru agenții economici și instituții publice, soluționarea altor chestiuni privind activitatea acestora, necesare pentru desfășurarea lucrărilor de salvare-deblocare și a altor lucrări de neamânat;
  • interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiuni de masă.

Pe 24 februarie, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu situația din Ucraina.