Principală  —  IMPORTANTE   —   Comisia politică externă și integrare…

Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv inițierea negocierilor asupra acordurilor privind construcția a două poduri transfrontaliere. Alte proiecte avizate

Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv miercuri, 18 august inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul R. Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru la frontiera de stat în moldo-ucraineană în zona localităților Cosăuți – Yampil.

A fost avizată pozitiv și inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (R. Moldova) – Ungheni (România).

Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv și inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului între Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la consolidarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești – Galați.

Comisia a avizat pozitiv și semnarea Convenției între Guvernul R. Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit. A fost avizată pozitiv și inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre R. Moldova și Republica Franceză în domeniul securității sociale.