Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Nicolae Timofti a promis transparenţă…

Nicolae Timofti a promis transparenţă şi eficienţă în utilizarea fondurilor europene, destinate reformării justiției

Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 2 iulie a.c., o întrevedere la Strasbourg, la sediul Parlamentului European, cu Stefan Fule, comisarul european pentru Extindere și Politici de Vecinătate.

Cei doi oficiali au salutat în debutul discuției finalizarea negocierilor între R. Moldova și UE pe marginea Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat.  Comisarul european a subliniat că este important ca în continuare autoritățile de la Chișinău să se concentreze pe consolidarea statului de drept și separarea puterilor în stat, precum și pe fortificarea instituțiilor democratice. „UE este ferm hotărâtă să sprijine R. Moldova în realizarea acestor obiective”, a spus Stefan Fule.

Nicolae Timofti și Stefan Fule au abordat pe larg problema justiției din R. Moldova. Șeful statului a spus că autoritățile de la Chișinău vor utiliza într-un mod transparent și eficient fondurile acordate de UE pentru reformarea justiției. „Suntem deciși să întrerpindem toate acțiunile necesare îmbunătățirii actului de justiție și, în particular, să eliminăm din sistemul judecătoresc magistrații care compromit procesul de modernizare a justiției”, a declarat președintele Timofti.

Nicolae Timofti și Stefan Fule au convenit asupra unui șir de acțiuni comune ale UE și R. Moldova în vederea parafării Acordului de Asociere, în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius.  Fule a subliniat că acest document va aduce beneficii R. Moldova și cetățenilor săi.

Timofti a mai avut întrevederi la Strasbourg cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, și cu secretarul Comisiei Europene pentru Democrație și Drept (Comisia de la Veneția), Thomas Markert, anunţă serviciul de presă al Preşedinţiei.