Ioniţă vorbește despre noile fraude de la BEM
Veaceaslav Ioniță, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, afirmă că liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat continuă să sustragă bani de la Banca de Economii (BEM), prin intermediul companiei nepotului său. Potrivit lui Ioniță, politicianul vizat în presupusa schemă ar mai fi luat zece milioane de lei. Totodată, Veaceslav Ioniţă acuză instituţiile statului că ar tergiversa investigarea cazului chiar dacă au suficiente documente.
„Aflați că la 3 octombrie, Caravita a mai sustras din BEM 5,5 milioane lei, iar luni (29 septembrie curent), ca să înceapă bine săptămâna, a mai sustras încă 4,4 milioane lei. O verificare simplă, pe care o poate face în câteva minute CNA, ar arăta că ceea ce scriu eu este adevărat”, spune Ioniță.
Președintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe se arată nedumerit de faptul că „instituțiile statului se mișcă atât de greu”. „Cum poate explica CNA, instituția care se ocupă de prevenirea spălării banilor, că nu a știut nimic de milioanele de lei depuse CASH de firma Caravita, de nașul și cumnatul lui Vlad Filat, de alți intermediari în ProCreditBank? Cum poate o persoană să meargă la bancă și să depună milioane de lei cash, fără ca CNA să verifice de unde provin atâtea milioane de lei aduse cu sacul la banca? Și această informație este ușor de verificat, este vorba de firmele Caravita Co SRL (aprox. 20 mln MDL), ABM Agroindustries SRL:(aprox. 7 mln MDL), Vizus Prim SRL (10,5 mln USD și aprox. 150 mln MDL ). În total s-au depus circa 175 milioane de lei”, afirmă Ioniță.
Menționăm că, la 23 septembrie curent, Veaceslav Ioniță a fost audiat la CNA. Ioniţă a depus mărturii în dosarul Banca de Economii (BEM), prin care aduce acuzații fostului premier, Vlad Filat. Potrivit lui Ioniță, Vlad Filat este implicat în scheme frauduloase de spălare de bani, circa 120 de milioane de lei și aceste escrocherii continuă să fie făcute. Reprezentanții Băncii de Economii susțin că toate informațiile prezentate de Ioniță nu au la bază date reale, fiind vehiculate cu rea credință și cu scopul evident de a afecta imaginea băncii. Tot ei au anunțat că vor sesiza sesiza instituțiile de drept pentru a demara investigații și a da calificativele legale acestor încercări de denigrare a instituției financiare.