Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Alegerea directorului TRM, transmisă în…

Alegerea directorului TRM, transmisă în direct

Şedinţa de concurs al Consiliului de Observatori al IPNA „Teleradio-Moldova”, pentru suplinirea funcţiei de director al TV Moldova 1 va fi transmisă live. Evenimentul va avea loc marţi, 8 mai, cu începere de la ora 10.00. Pe canalul Radio Moldova Musical va fi transmis în direct concursul pentru postul vacant de director al TV Moldova 1.

La funcţia de director al postului Moldova 1 candidează 12 concurenţi. Aceștia sunt: Alexandru Grosu, Ghenadie Vasilache, Vitalie Cojocari, Nicu Scorpan, Dumitru Mămăligă, Efim Josanu, Vasile Grozavu, Angela Aramă, Ghenadie Brega, Violeta Epureanu, Ana Bradu şi Aurelia Peru-Balan. CV-urile și proiectele de intenții sunt publicate pe site-ul Companiei.

Funcţia de director al postului public de televiziune Moldova 1 a devenit vacantă după plecarea Angelei Sârbu în martie curent. Ultima oară directorul Moldova 1 a fost ales în februarie 2010.