Vladic din Grozeşti. “Toată vremea lua premiile, pentru că era hapsânos”

“Vladic era harnic. Când ne duceam la cules poamă, toate premiile erau ale lui. Era hapsânos şi lacom. Atunci, cine culegea mai multă poamă, primea sau bicicletă, sau aparat de fotografiat. El toată vremea lua premiile, pentru că era hapsânos. De atunci îi plăcea să aibă multe. Dar, de deştept era deştept”, îl descrie o colegă de clasă pe Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului R. Moldova.

Acesta s-a născut în prima zi a anului 1966, la Pituşca, Călăraşi, la 54 km de Chişinău. În localitate, însă, puţini cunosc cine este Plahotniuc şi mai ales că ar fi consătean cu ei.

“Dle Plahotniuc, v-aţi născut în satul ăsta, daţi ceva pentru el”

Ne-am oprit la Oficiul Poştal din Pituşca. În faţa acestuia stăteau doi bătrâni, cu care am iniţiat o discuţie. Aşa am aflat că Gheorghe, tatăl lui Vlad Plahotniuc, a fost profesor de istorie şi că tânăra familie a locuit în Pituşca aproximativ un an. În acest răstimp, soţii Plahotniuc au stat cu chirie la nişte localnici, aşa cum se obişnuia pe atunci, după care profesorul de istorie s-a transferat cu serviciul în satul Grozeşti, Nisporeni. “Vorbiţi de aista de la Parlament?”, se implică în discuţie o bătrânică. În scurt timp, în jurul nostru s-au adunat mai multe persoane, începând să ne povestească care şi ce îşi aducea aminte despre familia Plahotniuc. “Am auzit că el trebuie dat afară. Am înţeles că nu-i bun”, intervine altcineva.

Concluzia, după aceste discuţii, e însă una singură. Vladimir Plahotniuc, deşi născut în Pituşca, nu a prea avut grijă de acest sat. “A făcut o singură dată o donaţie de carte, la Biblioteca Centrală. Atât. Donaţia era pentru tot raionul”, ne spune bibliotecara din Pituşca. “Mă gândeam să-i scriu o scrisoare, poate câştigăm ceva şi noi aici”, continuă femeia.

Mătuşa Eugenia ne-a arătat casa unde s-a născut Plahotniuc. Aflată la câteva minute de mers de Oficiul Poştal, casa abia de se zăreşte de după gard. Acoperită cu olane vechi, pare că rezistă cu greu anilor. Vecinii ne-au spus că actualii proprietari stau aici mai mult iarna, pentru că este mai cald. Între timp, în aceeaşi curte au construit o altă casă, mai nouă.

Deşi am tot bătut în poartă, am telefonat, am întrebat de vecini, nimeni nu a ieşit să discute cu noi, semn că gazdele nu erau acasă.

Grigore Lupu, primarul din Pituşca, spune că Gheorghe Plahotniuc i-a fost chiar diriginte şi profesor de istorie. Pentru a-şi demonstra spusele, ne-a arătat o fotografie (“venetkă”), în care apare alături de tatăl lui Vlad Plahotniuc. Şi primarul confirmă că prim-vicepreşedintele Parlamentului nu şi-a prea amintit de Pituşca, odată plecat de aici. “Vreau să mă duc la el într-o zi să-i zic: dle Plahotniuc, v-aţi născut în satul ăsta, daţi ceva pentru el. Că are bani”, spune, în şoaptă, Grigore Lupu, care ne roagă să scriem că “oamenii din Pituşca tare îl aşteaptă la locul de baştină”.

“Era băiat de învăţător”. Tatăl i-a fost diriginte

Din Pituşca, ne îndreptăm spre Grozeşti, localitate în care a copilărit politicianul. Acolo e o altă poveste. Pentru mulţi, în Grozeşti, Vladimir Plahotniuc este un adevărat salvator. Oamenii ne-au spus că a făcut multe pentru sat, inclusiv pentru oamenii simpli, pe care i-a ajutat cu bani atunci când au avut nevoie. Recunosc însă că Plahotniuc a devenit mai vizibil, şi în satul lor, abia după ce a ajuns în politică.

Primul popas în Grozeşti îl facem la Liceul Teoretic “Prometeu”, acolo unde Plahotniuc şi-a început studiile. În curte, copiii joacă fotbal pe un stadion nou, amenajat recent cu ajutorul lui Plahotniuc. Directorul liceului nu era, aşa că am discutat cu directorul adjunct, de la care am  aflat că “aproape tot ce e făcut în liceu, este datorită lui Plahotniuc”.

Aşteptat la 30 de ani de la absolvire

Pe Dusea Iancu, fostă colegă de clasă cu Vlad Plahotniuc, am găsit-o la fântâna din preajma casei, cu două căldări de apă în mâini. După câteva momente de ezitare, a început să ni-l descrie pe elevul de cândva: “Vladic era băiat ca toţi băieţii, doar că era fiu de învăţător. Şi învăţa mai bine, şi era îmbrăcat mai bine. Ce, nu ştii cum îs copiii de învăţători?”, întreabă fosta colegă din clasele a 9-a şi a 10-a a lui Plahotniuc.

Dusea Iancu ne spune că tatăl lui Plahotniuc, Gheorghe, le-a fost diriginte de clasă, iar mama sa, Zina, era şefa gospodăriei la şcoală. “Vladic era harnic. Când ne duceam la cules poamă, toate premiile erau ale lui. Era hapsânos şi lacom. Atunci, cine culegea mai multă poamă, primea sau bicicletă, sau aparat de fotografiat. El toată vremea lua premiile, pentru că era hapsânos. De atunci îi plăcea să aibă multe. Dar, de deştept era deştept”, povesteşte doamna Iancu. Aceasta speră că “Vladic” va onora măcar în acest an invitaţia colegilor de a veni la reunirea clasei lor, pentru că, în acest an, se împlinesc 30 de ani de când clasa lor a absolvit şcoala.

“Voia tot timpul să fie primul”

Vladimir Plahotniuc s-a născut într-o familie cu şase copii: Sergiu, Tatiana, Vera, Elena şi Andrei sunt fraţii şi surorile lui. Cu primul dintre ei, Plahotniuc este frate “de pe mamă”, pentru că, atunci când l-a cunoscut pe Gheorghe Plahotniuc, Zina, mama sa, avea deja un copil.

Alexandra Ciobanu, asistentă medicală la Punctul Medical din Grozeşti, a fost colega lui Vlad chiar din clasa I-a. “Din clasa a 5-a, tatăl său ne-a fost diriginte. Chiar dacă era taică-su în clasă, ştiţi vorba ceea, “niciun fel de nanu Gheorghe”. Cerea de la el aşa cum cerea de la toţi. El ne preda istoria şi încă un obiect. Vladic era parcă mai deosebit decât toţi. Voia tot timpul să fie primul. Lua toate premiile când mergeam la cules poamă. El avea oleacă de îndrăzneală. Dacă ceilalţi erau mai timizi, el era puţin altfel. Putea merge înaintea celorlalţi să frunzărească. Era şmecher. Probabil de asta a ajuns acolo unde a ajuns. Că se putea descurca”, crede colega lui Plahotniuc, care ne dezvăluie că în şcoală acestuia i se spunea “Vladic”.

Deşi sătenii îl laudă pe Plahotniuc pentru faptul că “a făcut multe pentru sat”, se pare că politicianul nu a reuşit să se implice la drumuri, care sunt numai gropi, inclusiv în centrul satului. Prin gropi, am ajuns la doamna Liza Stroevici, prima învăţătoare a lui Plahotniuc. În ograda ei cresc tocmai patru stejari, care sunt simbolul partidului unui alt Vlad din politica moldovenească. Învăţătoarea ne-a chemat în casă, povestindu-ne câte ceva despre învăţăcelul său. “Când a venit la şcoală, era ca toţi ceilalţi, timid deodată. Dar putea citi deja. Era sârguincios şi ascultător. A terminat şcoala cu medalie de aur”, îşi aminteşte doamna Stroevici.

Părinţii, plecaţi la fecior

“Vladimir citea mult. Scria frumos şi tot timpul venea cu lecţiile pregătite. Avea un tată sever, fiind o familie cu mulţi copii”, precizează prima învăţătoare a prim-vicepreşedintelui Parlamentului. Aceasta spune că nu a avut niciodată nevoie de ajutor, dar îl sfătuieşte pe Plahotniuc să ajute oamenii de la ţară pentru a-şi putea lucra pământul, pentru că “aproape tot e pârloagă”.

De la prima învăţătoare, ne îndreptăm spre casa părintească a controversatului politician şi om de afaceri. Urcăm pe o ulicioară, cotim la dreapta, apoi zărim casa unde a copilărit acesta. Una bătrânească, dar reparată, acoperită cu ardezie mai veche. Gardul e din fier, de culoare cafenie. La fel şi poarta. Ograda este pavată. În curte stă o cuşcă mare din lemn, pentru câine, şi patru banchete, care amintesc de un parc. Alături, o fântână, iar mai încolo, un foişor.

Câinele latră, însă nimeni nu iese afară. De la vecini am înţeles că părinţii lui Plahotniuc, “oameni de treabă”, au plecat la Chişinău, la fecior. Aceştia ne-au spus că aşa se întâmplă cam de fiecare dată când începe sezonul rece, perioadă în care de gospodărie are grijă o vecină.

P.S. Citiţi în numărul următor un reportaj din Sadova, localitatea de baştină a liderului PSRM, Igor Dodon.
Victor MOŞNEAG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

12 comentarii

  1. victor

    care om controversat de politica, om ca om, politician bun, om de afacere excelent, a putut sa-si fca avere din nimic, bravo lui, e un exemplu de urmat, ati vazut , toti spun despre el ca era harnic s tot timpul era primul, deci asta trebuie sa urma a fi tot noi, pentru a deveni o tara prosper economica in regiune.

  2. Eduard

    Vlad Plahotniuc este un om de succes, pur si simplu a reusit in viata, a dorit si a ajuns sa fie primul, iar acum impreuna cu o echipa de succes, echipa PDM, vor sa faca si din Moldova o tara de succes. Stiu ca a facut si face mult pentru satul natal, dar si pentru intreg raionul Nisporeni, iar daca sa vorbim la general a ajutat foarte multi cetateni din intreaba tara.

  3. Valentina Cușnir

    Pitușca este satul de baștină a soțului meu. M-aș bucura dacă Dl.Plahotniuc ar găsi timp să facă o vizită în sat.Și un cuvânt bun ajută mult dar cred că ar găsi și ceva bani pentru a lăsa o urmă în satul unde s-a născut.
    Eu nu pot să zic ceva despre o persoană dacă nu o cunosc și nu cred celor auzite pînă nu cunosc adevărul. Astfel nu pot spune nimic de rău despre Dl.Vlad Plahotniuc. Respect pe cei care îi duce mintea și capul să facă lucruri bune și să ajute pe cei din jur.

  4. alina

    Am o indignare profunda fata de tot ce este scris aici, in special fata de ce comenteaza lumea. Am impresia ca lumea nu priveste TV, nu asculta si nu inteleg ce se intimpla in aceasta tara! Bine, a venit Plahotniuc a facut o scoala si u stadion de fotbal si toata lumea e fericita. Dar oare nimeni nu vede cit de mult a furat si continua sa fure acest om??? Si fura tot de la noi, oamenii de rind, care cinstit cu sudoarea fruntii ne cistigam fiecare banut, copii acestei tari sunt lipsiti de dragoste parinteasca, platim impozite si nu cumva sa incalcam ceva, pentru ca pentru toti e scrisa aceiasi lege, sau nu??? cred ca unii “cumsecade” fug de autoritatile engleze si cipriote sub acorerirea inaltei functii care o detin. Daca spuneti ca e asa de cinstit si cumsecate, daca nu vedeti toate nelegiuirile care ni le face, atunci dar si voi asa sunteti, corupti si hoti???? priviti mai profund toate aceste lucruri oameni buni!!! Haideti impreuna sa ne facem un viitor mai bun, fara de atita minciuni si coruptie

  5. Alex

    Intr-advar bravo, un hot care a facut bani din nimic, furand de la toti. Doar in tara Moldova pot fi admirati asa oameni, in restul lumii ei se numesc criminali si stau in puscarie. La noi sunt oameni de succes si multi se inchina in fata lor pserand sa primeasca un os…

  6. Valentina Cușnir

    nu trebuie să ne certăm noi, ci trebuie să-i întrebăm pe guvernanți. Ei sunt la putere și dacă Plahotniuc e hoț, să-l pună la pușcărie. De ce îmi cereți mie sau altuia să-l condamn pe Plahotniuc dacă nu am nicio dovadă? Întrebați pe cei ce i-ați votat de ce nu mai vor adevăr despre 07 aprilie? De ce nu ne fac fericiți, nemaivorbind despre scăpați de sărăcie? Unde este schimbarea pînă la capăt?… Ei special ne fac să ne certăm și să nu-i întrebăm pe ei nimic.

  7. Georgeta Stroiescu

    Citesc si recitesc articolul,comentariile,si vreau sa-mi spun parerea. Sunt indignata de “aerul” cu care e scris articolul! Un sat intreg a fost “cumparat” de d.Plahotniuc! Oameni buni! Aveti ce aveti cu el,dar ce aveti cu oamenii din sat? Vor spune minciuni despre el? Da,a fost un elev bun ,sirguincios! Si-a capatat cu munca sa medalia de aur si premiile de la culesul poamei,ce ati vrut sa va spuna colegii si prima invatatoare? Si eu l-am invatat la scoala,era intr-adevar un elev bun,capabil,descurcaret,de ce trebuie sa spun contrariul? Ca nu convine multora,ca nu poate fi numit azi un “sfint”,(cum de altfel multi altii),ca nu are cele mai curate metode de a face banii,de asta nu e vinovat satul,scoala,si nici chiar parintii.Fiecare isi ia de la viata aceia ce poate lua,depinde de cita minte are ,sau poate de noroc,sau poate de indrazneala,munca si perseverenta,…nu stiu.
    Daca scopul articolului a fost sa scoateti in prajina un sat intreg,(pina si de stejarii din gradaina doamnei invatatoare v-ati agatat,ca-s parte componenta a altui partid decit a d.Plahotniuc),apoi sa stiti ca nu faceti bine! Barfiti-va si scuipati-va cit doriti,ca de asta sinteti buni! dar lasati Grozestenii in pace! Si sa mai stiti,ca stejarii stau acolo de peste 120 de ani! nu mirosea inca a partide prin Moldova,fie a unui Vlad,fie a altuia!
    As vrea sa mai spun,ca daca ar fi mai multi oameni,care ar face macar cate un lucru bun pentru aproapele sau,cred ca lumea ar incepe sa devina mai buna!
    Iar jurnalistului care a luat interviu si a scris articolul,i-as propune sa-si ceara scuze de la cei cu care a stat de vorba si de la cititori pentru aerul arogant pe care l-a folosit! multumesc!

  8. victor

    @Georgeta Stroiescu,
    V-as recomanda sa mai recititi articolul, si sa/mi spuneti si mie unde vedeti “aere”? Articul este echilibrat, iar faza cu stejarul chiar nu are nimic. E doar o observatie. Articolul nu o fi laudativ la adresa lui Plahotniuc, dar nici nu e unul care sa-i stirbeasca imaginea, ba dimpotriva. Cine a pus la indoiala declaratiile oamenilor? Cine a vorbit de cumparat satul? Sa fim seriosi…

  9. Maria

    Bravo Victore! Citesc zdg, îți urmăresc articolele. Iesti impertinent si obiectiv.
    Succese ! Felicitări colectivului zdg cu Craciunul si Anul Nou!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *