Schizofrenia — la poliţie şi procuratură

Procurorul şi poliţiştii din Teleneşti au refuzat începerea urmăririi penale deoarece victima, o femeie de 49 de ani, se află la evidenţa psihiatrilor. Ulterior, instanţa de judecată a dat câştig de cauză Victoriei Cotiujan, motivând că statul R.Moldova apără drepturile tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor cu dizabilităţi mentale. Poliţiştii au fost supuşi unei anchete de serviciu de la MAI, iar procurorul – obligat să reînceapă dosarul de urmărire penală.

Victoria Cotiujan susţine că doi poliţişti de la comisariatul din Teleneşti au avut un comportament brutal la adresa ei, de aceea a scris o plângere la Ministerul Aafacerilor Interne. După aceasta, colaboratorii de poliţie au avut o atitudine mai adecvată, spune Vitalie Cotiujan, feciorul Victoriei. Cu toate acestea, faptele descrise de femeie nu s-au confirmat în urma anchetei de serviciu, susţine Ion Furtună, comisarul de Teleneşti. Victoria susţine în continuare că, de fiecare dată când se adresa poliţiei, aceştia îi spuneau că îi vor da bilet de tratament la psihiatrie.

Schizofrenie invocată de poliţie

Ea povesteşte că din anul 2008, de când s-a mutat în localitatea Mihalaşa din r-nul Teleneşti, a avut mai multe conflicte cu unul dintre veciniii săi, dar şi cu alţi localnici. Despre faptele acestora s-a plâns de multe ori poliţiei raionale, dar consideră că primea răspunsuri umilitoare. Într-un alt caz de maltratare a feciorilor săi, Victoria de asemenea a fost nemulţumită atât de comportamentul poliţiştilor, cât şi de atitudinea procurorilor.

La Comisariatul din Teleneşti a fost desfăşurată o anchetă de serviciu pe baza plângerii femeii privind comportamentului brutal al unui maior şi al unui căpitan de poliţie. Rezultatele anchetei descriu faptele în felul următor:”pe data de 09.06.2010 în jurul orelor 15:00 cet. Cotiujan Victoria a dat buzna în biroul de serviciu şi a început a striga fără motiv la maiorul de poliţie”. Din acest document reiese că niciun comportament brutal din partea colaboratului de poliţie nu a avut loc, în schimb femeia ar fi tulburat ordinea publică. La sfârşit, se menţionează că femeia se află la evidenţa Spitalului Raional Orhei cu diagnosticul de schizofrenie şi că este iresponsabilă de acţiunile sale.

Procurorul, luat la întrebări

Nici Procuratura raionului Teleneşti nu a investigat serios cazul de agresiune fizică a unui vecin asupra femeii şi a dispus ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. După toate aceste acte de ignorare a solicitărilor ei, Victoria s-a adresat instanţei de judecată ca să ceară o decizie clară: are ea sau nu are dreptul de a se adresa organelor de drept.

În luna ianuarie a acestui an, Judecătoria Teleneşti a examinat cazul cetăţenei Cotiujan. În cadrul procesului, procurorul nu a putut explica motivul neatragerii la răspundere a vecinului care i-a provocat şi leziuni corporale. În schimb, anchetatorul nu a uitat să menţioneze în proces că Victoria suferă de schizofrenie paranoidă.

Instanţa s-a pronunţat asupra faptelor procurorului, menţionând că acesta a făcut o investigaţie superficială, cu omisiuni procedurale grave şi inexplicabile. De asemenea, s-a stabilit că reprezentantul Procuraturii a neglijat dreptul femeii la un proces echitabil. “Statul R.Moldova, în egală măsură apără drepturile tuturor cetăţenilor săi, inclusiv ale celor cu handicap”, se arată în încheierea instanţei de judecată.

Anchetă de la MAI

Victoria Cotiujan spune că s-a plâns Ministerului de Interne. Fiul confirmă că într-adevăr multe dintre cererile lor depuse la organele de drept au fost respinse, însă el n-a auzit personal să-i fi spus cineva că motivul respingerii este starea de sănătate a mamei sale. “Eu sunt destul de sănătos şi văd situaţia într-un mod real”, zice feciorul, adăugând că după ce s-au plâns MAI-ului, atitudinea  colaboratorilor de poliţie s-a schimbat.

Ion Furtună, comisarul de Teleneşti, a confirmat faptul că în privinţa a doi colaboratori s-a dispus o anchetă de serviciu de la Minister. “Dacă într-adevăr poliţiştii erau vinovaţi, atunci urma să fie pedepsiţi disciplinar, însă faptele nu s-au confirmat”, spune comisarul. Principalul motiv al numeroaselor adresări ale Victoriei Cotiujan poliţiei sunt conflictele iscate cu vecinii din localitate, povesteşte Ion Furtună. Comisarul a menţionat că, într-adevăr, din câte cunoaşte, Victoria ar avea probleme de ordin psihiatric. Vitalie Cotiujan a confirmat acest fapt, susţinând însă că după ce mama sa a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Orhei, ea este sănătoasă şi responsabilă de acţiunile şi vorbele sale.

Diagnosticul trebuie să fie confidenţial

Orice diagnostic, de răceală, gripă sau schizofrenie, nu ne lipseşte de drepturi şi cu atât mai mult – de capacitatea de a solicita apărarea drepturilor, explică Vanu Jereghi, director al Institutului pentru Drepturile Omului. Referitor la cazul Victoriei Cotiujan, Jereghi a afiramt că, în mod normal, informaţia despre starea sa de sănătate trebuia să fie confidenţială, iar în momentul în care a fost pusă la dispoziţia poliţiştilor şi procurorilor, aceştia trebuiau să se autosesizeze cu privire la faptele medicului sau a instituţiei care a divulgat informaţia.

Dacă este responsabilă sau nu de acţiunile sale – stabileşte doar instanţa de judecată, iar până atunci femeia are toate drepturile, ca şi toţi ceilalţi: dreptul de a vota, de a fi apărată de organele de drept, de a se adresa în judecată. “Conform legii, procurorii au dreptul să afle despre sănătatea unei persoane, însă în anumite cazuri; de exemplu, femeia să fi fost agresorul, şi nu victima în acest dosar”, spune directorul IDOM.

În ultima scrisoare primită de la vicemnistrul de Interne, Iurie Cheptănaru, Victoria Cotiujan este informată că petiţia sa a fost remisă şi Procuraturii Generale, pentru a investiga faptele descrise, iar ea va fi anunţată ulterior despre rezultatele anchetei. La Centrul pentru Drepturile Omului plângerea sa a fost respinsă, deoarece, potrivit Legii cu privire la avocaţii parlamentari, faptele descrise de Victoria nu fac obiectul activităţii acestor apărători.

Natalia DABIJA

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. vera

    Poporul, de jos, – mai tot, schizofrenizat,
    Cel ,de sus, – in grade avansat!

    # # #

    Pacientul:”Doctore,am gripa schizofrenica?”
    Doctorul:”Nu! Dum-ta ai gripa scheptica!”

  2. vera

    I N T I M P l A R I:

    O femeie, se scarpina, in cap.
    “Da ce, fa,ai schizofrenie?” – o intreaba cineva.
    “Da, matinca am capatat-o!” – raspunde ea.
    “Cum?Vadca ai minte!” -zice alta.
    “Ce sa fac,daca Dum-eu mi-a dat-o?!”- raspunde femeia.

    * * *

    Un om,-chinuit de soarta,la audienta,la un cinovnic de stat:
    “Dom-le!Ploaia mi-a distrus casa,n-am adapost!”
    Cinovnicul:”Du-te, omule, nu ma bate la cap,
    mai sunt si altii in asa situatie! Ce..,nu-ntelegi,iesti bolnav, la cap? Amus chem salvarea!!”
    Omul: “Dom-le! Eu sunt bolnav,pe hirtie,dar dum-ta – sub palarie,ca nu ma intelegi!”

    * * *
    De unde s-a mai luat si sclifonia asta ?!-se-ntreaba o femeie.
    “De la Dum-eu i-i data!” – raspunde alta.
    “Reese, ca El, tot a avut sclifonie?!” – se mira femeia.
    “Bate-te, peste gura si du-te mai des la biserica,pocaieste-te, ca Dum-eu, ia in seama,vorbele tale!”-spune cealalta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *