Măcelul câinilor

Măcelul câinilor care a avut loc recent, la 24 noiembrie, în satul Pârâta, raionul Dubăsari, a declanşat o răsturnare de valori în minţile şi sufletele celor care s-au pomenit de faţă în acel moment. Unii s-au pomenit din întâmplare, alţii – din “interes profesional” în faţa acestui spectacol al morţii, dar ceea ce s-a produs n-a trecut fără urme.

Se spune că a fost un ordin de la primărie cu privire la “curăţirea” satului de câini vagabonzi. Un grup de persoane a ieşit în stradă cu arme de vânătoare şi cu o căruţă – pentru a încărca câinii masacraţi. Cu părere de rău, nu au fost omorâţi doar câinii vagabonzi, dar şi cei care, ispitiţi de hărmălaie, ieşeau din ogrăzi să vadă ce se întâmplă, să vadă dacă nu e nevoie să îşi apere familiile, curţile, consătenii. Această calitate a lor, câinească, de a sări în apărarea omului, i-a dus la pieire. Poate că printre patrupezii masacraţi a fost câinele care a alinat copilăria unuia dintre noi, care a alergat bucuros în întâmpinarea noastră sau care ne aştepta la joacă?

Ultimul tablou pe care l-au văzut aceşti câini  a fost trist: bătrâni îngroziţi, copii cu ochii în lacrimi, dar şi trecători indiferenţi pe drumurile pline de sânge. Unii ieşeau în stradă şi priveau cu mâinile încrucişate scena care se derula ca într-un film de groază, pe când alţii se ascundeau dezgustaţi, înţelegând că nu sunt capabili să schimbe situaţia. M-am simţit ca în perioada regimului sovietic, mi-a părut că s-a instaurat deja un regim represiv împotriva câinilor.

Îmi amintesc de scena din “Fraţii Karamazov” de F. M. Dostoievski, când în faţa unui copil a fost bătut cu bestialitate un cal, şi de şocul suportat de copil pentru toată viaţa. Ştiu că acest mesaj nu va stopa tendinţa omului de a-şi demonstra superioritatea asupra animalelor, dar cel puţin voi dovedi că sunt oameni care condamnă aceste fapte şi că văd în ele ceva inuman, chiar o degradare umană.

Dorina VIERU, elevă în clasa a XII-a, satul Pârâta, r. Dubăsari

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Maria Herţa

    EU AM PLÂNS PENTRU MOLDA
    Bravo, Dorina, pentru un aşa sentiment şi un aşa articol! Am avut şi eu un ciobănesc german pe nume ” Molda”, prea deşteaptă şi prea devotată stăpânului ca să nu-ţi aminteşti de ea. ” Molda ” mea ce neagră şi deşteaptă a fost împuşcată ziua în amiaza mare, doar pentru minuta fatală de a se dezlega şi a nimeri în stradă, unde , acei cu deciziile nechbzuite,împuşcau câinii vagabonzi, fără ai selecta…
    Atât de mult am fost ataşată de ea, pe care am crescut-o de la o lună, că fără să-mi dau seama ,am plâns după ea câteva zile… Deşteapta mea prinţesă mi-a rămas în mulţimea de poze pe care le am…Acum, citind,mi-au pornit şi nişte lacrimi…

  2. Sergiu

    Da, este ingrozitor sa aud ca in satul de unde taical meu a crescut sa facut o astfel de potlogarie contra animalelor. Este ingrozitor sa vezi cum un animal se chinuie in durere ca sa isi termina suflarea. Am avut durere mare cand un vecin me-a schilodit un pisoi, dar acum dansul se afla la puscarie pentru abuz de animale si sa dus pentru 10 ani. Nu mam uitat ca satia lui ma implora sa rog colegiul de judecata la o sentinta mai blanda ca fiindca are copil mic. Acei care au facut asaceva Parata, sa fi fost in SUA , erau deja la puscarie pentru tortura conrta animalelor, asa legi trebuie sa fie in MD, si acei care dau ordine si sanctioneaza asa masacre, trebuie judecati si ei.

  3. vasile

    asa este moldovanul nostru lipsit de compasiune si mai ales lipsit de coaie !
    in skimb plin de sine cu arma in mana.
    de ce nu au iesit cu armele sa fac dreptate in cazul baitului ucis de pacificatorii rusi ?
    eu usor sa ucizi un animal fara aparare cu o arma calibrul 12…
    suntem o natiune de lasi , ipocriti,tradatori….
    imi este rusine ca sunt nascut in aceasta tara…….
    o natiune de betivi si alcoolici, de analfabeti condusi de niste semidocti,de prefacuti si fricosi….
    imi vine sa vomit…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *