Cum se elaborează prognoza meteo: între precizie și aproximație

Natalia Golub îşi petrece ziua de muncă jonglând cu hărţi, nori, vânt, soare, ploi. Ea este unul dintre oamenii care elaborează acele prognoze meteo pe care le citim în ziare, le vedem la TV sau le auzim la radio. De unde ştie cum va fi vremea mâine sau peste o săptămână, unde se învaţă aceste lucruri, dar şi de ce prognozele mai dau greş, am mers să aflăm direct de la Natalia.

Natalia fixează cu ochii monitorul unui calculator şi mă roagă să aştept până actualizează prognoza de ieri. În încăpere mai sunt câteva monitoare care arată atmosfera de la înălţimea unui satelit. Indicatorii de pe ecran se mişcă în mod aproape hipnotizant.

Pe drum spre observator, Natalia îmi povesteşte că, de fapt, şi-a dorit să devină medic, însă nu regretă nicio secundă că a devenit sinoptician şi nu-şi aminteşte nicio zi în care să-şi fi spus că nu vrea să meargă la muncă. „Dacă nu lucram aici, cred că niciodată nu mă uitam într-un anume fel la nori, sau nu eram atentă la fronturile de aer cald”, spune Natalia.

„Cu atmosfera nu putem să facem nimic…”

La Meteorologie se fac calcule pentru a vedea ceea ce se întâmplă la înălţime – când se răceşte, când se încălzeşte, pentru temperaturi şi nebulozitate. Se scriu prognoze şi noaptea, iar din oră-n oră sinopticianul face unele aproximaţii pe care şi le notează aşa, mai mult ca pentru sine. Totodată, el duce evidenţa schimbărilor pentru toată perioada de timp în care e la serviciu.

„În fiecare oră urmărim situaţia: temperatura, presiunea, vizibilitatea, direcţia şi viteza vântului, minimele, maximele, alte fenomene. În fiecare zi la ora 14.00 actualizăm informaţia pentru următoarele 24 de ore şi pentru următoarele 7 zile”, concretizează sinopticiana. „Prognoza este o aproximare, nu un lucru fix. Noi ne dorim aşa să fie, însă atmosfera este într-atât de instabilă, încât doar Dumnezeu ştie cu siguranţă ce va fi”, mai spune Natalia.

Pentru elaborarea unei prognoze lucrează mai multe persoane: tehnicianul de serviciu, persoane responsabile la fiecare staţie, care transmit date la fiecare oră – cum apare ploaia, când apare ceaţa, alte avertizări. Sinopticienii elaborează prognoze, şi apoi le transmit presei.

„Un sinoptician îşi începe ziua de lucru făcând puţină pictură: desenând hărţi. Apoi, se informează din mai multe surse. Două elemente-cheie, deşi uneori debusolante, în prognozare sunt Munţii Carpaţi şi Marea Neagră. Deseori, mulţi întreabă de ce nu se adeveresc prognozele. Cu atmosfera nu putem să facem nimic, deoarece sunt fenomene la care nu te aştepţi. Din norii cumulus nu cad ploi, sau fulgi. Însă, au fost şi excepţii, deşi vorbim de cantităţi neînsemnate”, adaugă Natalia Golub.

„Prelucrarea” prognozelor

Pentru „prepararea” prognozei se consultă mai multe hărţi şi date, se folosesc mai multe modele numerice, se urmăreşte şi situaţia din statele vecine.

„Suntem un teritoriu mic, dar uneori e posibil ca la nord să avem soare, iar la sud – ploi. În privinţa temperaturilor: cu toţii ştim că la nord e mai frig, iar la sud mai cald, însă situaţia depinde de la caz la caz. Pentru elaborarea prognozei, sinopticianul de serviciu face o concluzie a acestei prognoze, iar în fiecare zi la 11.15 în cadrul acestui centru (Centrul Naţional de Meteorologie, n.r.) se face un raport, care se prezintă, se dezbate. Dacă avem o avertizare, se vorbeşte iarăşi în comun. Decizia finală se postează pe site. Nu toate posturile TV sau radio preiau toată informaţia de la noi. Mi s-a întâmplat să aud la radio o altă prognoză şi să fie citată instituţia noastră, în ziua în care eu eram de serviciu. Astfel, oamenii sunt dezinformaţi”, punctează sinopticiana.

„Practica bate gramatica”

Majoritatea celor care lucrează în momentul de faţă în cadrul Centrului de Meteorologie (Serviciul Hidrometeorologic de Stat) au absolvit Colegiul de Ecologie sau au studiat la USM, la Facultatea de Fizică, Specialitatea Meteorologie. La USM, de câţiva ani, această specialitate nu mai există, „din cauza salariului şi a numărului mic de studenţi”, crede Natalia.

Un sinoptician învaţă lucrurile legate de prognozare, de hidrologie, calitate a mediului etc. „Trebuie să ştii câte ceva din toate, deşi în această profesie practica bate gramatica”, afirmă Natalia. Şi adaugă surâzând: „de aici se vede foarte frumos apusul”, atunci când ne apropiem de observator.

Descoperim pe rând instrumente care măsoară câte ore a fost soare, cantitatea de zăpadă căzută, temperatura aerului, grosimea chiciurii, temperatura solului. Între timp, se culeg date şi pe o hârtie vedem primele notiţe dintr-o viitoare prognoză: rânduri lungi de cifre, despre care Natalia spune că fiecare înseamnă ceva anume, care ulterior va fi descifrat.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a fost fondat în 1983, iar pe 9 octombrie 2008, în sectorul Botanica al municipiului Chişinău a fost inaugurat actualul sediu al entităţii.