SONDAJ/ Salarii mai bune. Vorbiți serios?

Guvernul a anunţat o majorare a salariilor pentru toţi angajaţii din sectorul public, cu cel puţin 20%. Pentru cei cu salarii mici, sporul va creşte cu până la 109%. Începând cu 1 decembrie, curent, bugetarii nu vor avea un salariu mai mic de 2000 de lei, susține Pavel Filip. În timp ce opoziția pune la îndoială că ar exista surse pentru aceste majorări, fruntașii PD declară, fără ezitare, că bani sunt. „Guvernul a calculat totul”, spune Plahotniuc.

Salarii mai mari. Pe cât timp? De unde bani?

Valentin Krîlov, comentator politic

Orice intenție de majorare a salariului, ca și a pensiei, este binevenită. Dar atât timp cât avem doar declarațiile PD, iar problema nu a ajuns în parlament, putem discuta doar teoretic la acest subiect. Şi, primul lucru, de care e firesc să ne întrebăm, dacă sunt bani, de unde şi dacă sunt suficienți. Dacă-i să reieșim din datele oficiale, în ultimii doi ani, s-au făcut încasări semnificative la buget, dar noi nu avem o analiză a situației din care să ne dăm seama dacă acești bani sunt de ajuns pentru majorarea de salarii pe care a anunțat-o guvernul. Să nu uităm că în afară de salarii există şi alte capitole la buget, care necesită şi ele cheltuieli. Iată de ce, dacă vrem să fim serioși, atât timp cât Legea bugetului pentru 2018 nu a fost rectificată în parlament (pentru că majorările încep de la 1 decembrie, curent), iar cea pentru 2019 nu a fost aprobată sau nu există, cel puțin la nivel de proiect a guvernului, e devreme să zicem că vom avea salarii mai mari sau nu, din ce surse şi pentru cât timp, sunt bani, nu sunt bani? E teorie. Repet: până la adoptarea Legii bugetului de stat pentru 2019, orice discuții sau declarații la această temă fie sunt pripite, fie sunt aventură.

Sergiu Chircă, profesor universitar, economist

Faptul că se vrea majorarea salariilor în sistemul bugetar, mai ales la educație, cultură, sănătate, e foarte bine. Demult era cazul. Întrebarea e, dacă PD se va ține de cuvânt şi dacă declarațiile lor nu sunt doar un proiect electoral, care va ține până la alegeri şi ceva timp după. E greu de spus, pe cât timp este acest proiect al lor. Problema sunt banii, iar ei, deocamdată, nu zic de unde îi vor lua. Să așteptăm aprobarea bugetului pentru 2019, să vedem ce majorări vor pune în buget, din ce bani si atunci lucrurile vor deveni mai clare. Dar faptul că proiectul a fost lansat în ajunul alegerilor parlamentare, e clar că PD va căuta să îl speculeze și să îl exploateze la maximum în interesele lui electorale.

Sergiu Coropceanu, Secretar general PSD

Că se vrea majorarea salariilor, e bine și eu salut această inițiativă. Este clar că majorarea de salarii se face într-un an electoral şi se face în scopuri electorale, pentru că majorarea salariului la un aşa nivel, neavând o creștere economică simțitoare, e imposibilă. Eu aş accepta abordarea acestei probleme, dacă nu prin prisma creșterii economice, cel puțin prin prisma micșorării cheltuielilor, reducerea contrabandei, furturilor, evaziunilor fiscale, etc. Dar noi nu am auzit să se facă aşa ceva, iar din momentul în care vedem cum lucrează justiția cu cei anchetați în toate schemele și furturile și nu că nu sunt trași la răspundere, dar și ajutați să facă bani în zonele Duty Free, nu văd cum s-ar face aceste majorări. Din ce bani? Ei nu spun, dar istoria ne arată că au mai existat inițiative de acest gen când guvernul s-a împrumutat de la bănci comerciale, care știm noi cum sunt administrate. De ce ar trebui să-i îmbogățim pe cei care au cumpărat băncile comerciale?

Alexandra Can, Asociaţia Patronală APIUS

Salariile sunt o problemă veche. Că trebuiesc majorate, nici nu se discută. Demult era nevoie, nu după ce am pierdut peste un milion de oameni, după ce grădinițele au rămas fără îngrijitoare, şcolile fără pedagogi şi spitalele cu tot mai puţini medici calificaţi. Problema sunt banii. Dar pentru asta avem guvern, care trebuie să ştie să facă bani şi să-i cheltuie unde trebuie şi cum trebuie. E clar că fără investiții străine nu se descurcă azi nimeni. Dar trebuie făcută ordine și pe interior, mă refer la majorarea bazei impozabile, scoțând la suprafață businessul negru, netransparent, cu salarii în plicuri și multe alte nereguli. Marile afaceri, în proporție de 50-60%, sunt tenebre. Cresc milionarii peste noapte şi să nu existe bani pentru mărirea salariilor la bugetari? Faptul că PD va căuta să tragă niște foloase electorale din acest proiect, nici nu se pune la îndoială, dar de abandonat ei nu-l vor putea abandona. Dacă faci primul pas, va trebui să-l faci şi pe al doilea, şi pe al treilea…


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *