Ion Cârchelan: „Pictez în fiecare zi, fără să aştept să vină muza”

Pic­tu­ri­le sale în acu­a­re­lă sunt îmbi­nă­ri fine de culo­ri care redau cele mai fru­moa­se momen­te din via­ţa de la ţară, via­ţa urba­nă, stră­zi­le pe care plo­uă mărunt şi oame­ni care păşesc prin băl­toa­ce şi ies din cea­ţa den­să care învă­lu­ie R. Mol­do­va. Pei­sa­je­le mol­do­ve­neş­ti i-au rea­li­zat vise­le: nume­roa­se expo­zi­ţii în stră­i­nă­ta­te şi pre­mii pro­fe­sio­na­le, care l-au con­vins că via­ţa din Mol­do­va meri­tă pic­ta­tă.

Ion Câr­che­lan este un acu­a­re­list mult mai cunos­cut şi apre­ciat în stră­i­nă­ta­te decât la el aca­să, dar acest lucru nu îl face să-şi iubeas­că mai puţin ţara. În pic­tu­ri­le sale regă­seş­ti locu­ri­le copi­lă­ri­ei, par­că rup­te din poveş­ti­le basa­ra­be­ne, unde lucru­ri­le urâ­te nu se pot întâm­pla.

„Pictam la viteză”

S-a năs­cut la Nis­po­re­ni, unde a absol­vit şcoa­la de pic­tu­ră pen­tru copii. „Dese­nam mult când eram mic. La înce­put erau doar niş­te mâzgă­le­li. Într-o toam­nă plo­ioa­să am mers şi la şcoa­la de pic­tu­ră. Am tre­cut atun­ci şi un exa­men. Îmi amin­tesc că ne-au pus să dese­năm un ulcior şi un măr… Oare cine nu s-ar fi des­cur­cat să dese­ne­ze asta?” spu­ne pic­to­rul şi zâm­beş­te, când amin­ti­ri­le din copi­lă­rie dau năva­lă.

După aceas­ta şi-a făcut stu­di­i­le la Şcoa­la repu­bli­ca­nă de artă „I. Repin”. De aco­lo a deprins teh­ni­ca de pic­ta­re în acu­a­re­lă, ud pe ud. „Aceas­tă teh­ni­că este una abso­lut deo­se­bi­tă: se umezeş­te hâr­tia şi apli­ci culo­ri­le la vite­ză, până hâr­tia nu se usu­că”, susţi­ne artis­tul.

După arma­tă, a fost doi ani pro­fe­sor de artă plas­ti­că. Însă, în acea peri­oa­dă era un pic­tor prac­tic nere­cu­nos­cut în R. Mol­do­va. Ca să-şi întreţi­nă fami­lia, artis­tul îşi expu­nea lucră­ri­le la pia­ţa de tablo­u­ri din pre­a­j­ma Tea­tru­lui „Mihai Emi­ne­scu”.

„Prac­ti­cam pe atun­ci şi mini­a­tu­ra, încer­când să pic­tez cât mai mult. Asta m-a aju­tat să supra­vi­eţu­iesc, pen­tru că pic­tam la vite­ză. Făceam mini­a­tu­ri, lucră­ri mici pe care le duceam la toa­te maga­zi­ne­le din Chi­şi­nău. Nu mă gân­deam la arta mare, ci voiam doar să fac un ban, căci era sără­cie tota­lă în ţară. Şi spre sur­prin­de­rea şi bucur­tia mea ele se vin­deau bine”, ne spu­ne artis­tul, care astăzi expu­ne în pres­ti­gi­oa­se gale­rii din SUA şi alte ţări.

„A fost o întâmplare…”

În anul 2000, o ame­ri­can­că a tre­cut prin pia­ţa unde Ion îşi vin­dea pic­tu­ri­le şi a cum­pă­rat de la el o lucra­re cu o cur­te ţără­neas­că. Ajun­gând aca­să, feme­ia a ară­tat achi­zi­ţia şi suro­rii sale, care toc­mai îşi des­chi­se­se un salon de mobi­lă şi covoa­re vechi din ţări­le asi­a­ti­ce. Aces­te­ia i-a plă­cut mult pei­sa­jul pic­to­ru­lui şi a decis să vină în R. Mol­do­va ca să-l cunoas­că şi să cum­pe­re de la el mai mul­te lucră­ri. Tot atun­ci i-a pro­pus să orga­ni­ze­ze o expo­zi­ţie per­so­na­lă în SUA. „Totul a fost o întâm­pla­re feri­ci­tă… Ast­fel, ea a deve­nit impre­sa­rul meu şi acum este cea care se ocu­pă de orga­ni­za­rea expo­zi­ţi­i­lor mele pe teri­to­ri­ul Sta­te­lor Uni­te ale Ame­ri­cii”, rela­tea­ză Câr­che­lan.

În 2001, a fost invi­tat pen­tru pri­ma sa expo­zi­ţie în SUA, care însă, din cau­za tra­ge­di­ei din 11 sep­tem­brie, a fost amâ­na­tă. Ast­fel, la 7 decem­brie 2002, Ion Câr­che­lan a ple­cat pen­tru pri­ma dată în Ame­ri­ca, pen­tru a par­ti­ci­pa la o expo­zi­ţie per­so­na­lă în Mar­shal Gal­le­ry, din Caro­li­na de Nord. În zece zile, şi-a vân­dut 36 din 80 de lucră­ri. „Era pri­ma mea expo­zi­ţie per­so­na­lă. Aveam mari emoţii. Vă daţi sea­ma, la 35 de ani să ai pri­ma expo­zi­ţie per­so­na­lă şi încă în stră­i­nă­ta­te, atât de depar­te de casă. A fost un suc­ces şi pre­sa de aco­lo a scris des­pre eve­ni­ment. Ast­fel, m-au cunos­cut şi alţii şi am fost invi­tat la David Gibson`s Gal­le­ry din Vir­gi­nia. După aceas­ta s-a por­nit toa­tă eufo­ria. Cam la fie­ca­re un an – doi ple­cam în SUA ca să pre­zint câte o expo­zi­ţie per­so­na­lă”, ne poves­teş­te pic­to­rul.

„Moldovenii sunt talentaţi, dar le este frică de necunoscut”

Pen­tru a face o pic­tu­ră are nevo­ie de câte­va zeci de minu­te, dar une­o­ri şi de câte­va zile. Con­di­ţia de bază este să fie con­cen­trat, iar pe fun­dal să răsu­ne jaz­zul. „Ador jaz­zul, pen­tru că are un ritm apar­te, ce mă inspi­ră”, zâm­beş­te cu timi­di­ta­te artis­tul.

„În pic­tu­ri­le mele nu folo­sesc deloc cre­io­nul, de ace­ea ele par atât de fine şi cu cele mai mici deta­lii. Acu­a­re­la este minu­na­tă. Ea îţi ofe­ră toa­tă liber­ta­tea să dese­ne­zi abso­lut ori­ce. Liber­ta­tea pe care o poţi con­tro­la şi mode­la… Acum îmi pla­ce foar­te mult să pic­tez del­ta Dună­rii, pei­sa­jul nos­tru rus­tic, copi­ii, dar şi pei­sa­jul urban”, recu­noa­ş­te Ion Câr­che­lan.

El spu­ne că secre­tul suc­ce­su­lui şi al pic­tu­ri­lor nemai­po­me­ni­te este mun­ca de zi cu zi. „Mă tre­zesc dimi­nea­ţă şi la ora 8.00 intru în ate­li­er. Pic­tez în fie­ca­re zi, fără să aştept să-mi vină muza. De fapt, con­si­der că ide­ea aştep­tă­rii unei muze nu este decât un moft. Pic­tu­ra este o mun­că grea. Tre­bu­ie să mun­ceş­ti de dimi­nea­ţa, de par­că ai mer­ge zi de zi la ser­vi­ciu. Da, sunt une­le zile când nu reu­şesc să pic­tez ceea ce vreau. Atun­ci îmi iau apa­ra­tul şi mă duc să foto­gra­fi­ez pen­tru even­tu­a­le lucră­ri”, ne spu­ne artis­tul, care, în 2011, a par­ti­ci­pat la Bie­na­la din Chian­ci­a­no Ter­me, Ita­lia. „Au fost 1600 de dori­to­ri de a par­ti­ci­pa la Bie­na­lă, din­tre care au fost selec­ta­ţi 160, prin­tre care am fost şi eu. Am luat pre­mi­ul III, ofe­rit de Con­fe­de­ra­ţia Cri­ti­ci­lor de Artă Euro­pe­ni”, spu­ne pic­to­rul, ale cărui lucră­ri au fost expu­se în foar­te mul­te ţări ale lumii. „Mol­do­ve­nii sunt talen­ta­ţi, dar am impre­sia că mereu le este fri­că să facă un pas spre necu­nos­cut. De ace­ea şi au de pier­dut”, sus­pi­nă băr­ba­tul.

Pe lân­gă pic­tu­ră, Ion Câr­che­lan lucrea­ză şi la o afa­ce­re de fami­lie, de con­fe­cţio­na­re a lumâ­nă­ri­lor aro­ma­ti­ce, pic­ta­te manu­al. „Ide­ea afa­ce­rii ne-a venit după ce fii­ca a adus de la Iaşi câte­va lumâ­nă­ri aro­ma­ti­za­te. Ne-a plă­cut şi ne-am pro­pus să încer­căm să facem şi noi, şi cu aceas­tă idee am apli­cat la un incu­ba­tor de afa­ce­ri des­chis la Nis­po­re­ni, din fon­du­ri euro­pe­ne”, ne poves­teş­te cu entu­zi­asm pic­to­rul des­pre afa­ce­rea sa de fami­lie, pe care a numit-o „Culo­ri­le lumi­nii”.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul sa nu publicam sau sa ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ura de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *