Balerinele din viaţa artistului Ion Podaru

Cine a spus că lem­nul nu poa­te lua for­me sen­zu­a­le şi deli­ca­te? Să te încân­te prin fineţea şi stră­lu­ci­rea sa? Lem­nul este „alu­a­tul” pe care-l frămân­tă zil­nic tână­rul meş­ter popu­lar Ion Poda­ru, ori­gi­nar din satul Văr­ză­reş­ti, Nis­po­re­ni.

Bale­ri­ne, figu­ri­ne, cocoşi, feli­ne, lădi­ţe, veio­ze – toa­te aces­te lucră­ri le face cu mâi­ni­le sale diba­ce tână­rul artist, care şi-a des­co­pe­rit de mic pasiu­nea pen­tru pre­lu­cra­rea artis­ti­că a lem­nu­lui. Din mâi­ni­le lui ies ade­vă­ra­te obiec­te de artă în stil tra­di­ţio­nal, roco­co sau vin­ta­ge, inspi­ra­te de cre­a­ţi­i­le mari­lor pic­to­ri şi sculp­to­ri ai lumii.

„Oamenii de creaţie sunt pe cale de dispariţie”

„În anul 1998, după 11 cla­se, tre­bu­ia să aleg ce vreau să fac mai depar­te. Atun­ci am decis să fiu lem­nar, pen­tru că era ceea ce voiam să fac în via­ţă. Am moş­te­nit pasiu­nea pen­tru cio­pli­rea lem­nu­lui de la un moş, care făcea cele mai fru­moa­se porţi, gea­mu­ri şi uşi pen­tru între­gul sat. Trep­tat, am des­co­pe­rit în mine acest talent, pe care l-am şle­fu­it cu tim­pul, mun­cind mult”, ne poves­teş­te Ion, răsco­lind prin amin­ti­ri. Timp de doi ani, a învă­ţat să facă sculp­tu­ri în lemn la o şcoa­lă pro­fe­sio­na­lă. Ulte­ri­or, s-a înscris la Facul­ta­tea de Arte Plas­ti­ce – pic­tor cera­mist. „Mereu îmi plă­cea să fac ceva nou, să-mi ima­gi­nez şi să rea­li­zez, să-mi schi­ţez pro­pri­i­le fan­te­zii. Şi acum mă tre­zesc la mie­zul nopţii şi dese­nez pe hâr­tie ide­i­le care-mi vin în tim­pul som­nu­lui, ca dimi­nea­ţa să mă apuc să le mate­ria­li­zez”, zâm­beş­te Ion.

Făcând niş­te cal­cu­le, tre­ce cu pri­vi­rea prin cei 20 de ani de acti­vi­ta­te. Ani încăr­ca­ţi cu nopţi reci, nedor­mi­te, lip­su­ri, pro­vo­că­ri, feri­ci­re, tris­teţe, dez­a­mă­gi­re, dar şi cu mul­tă spe­ranţă şi pasiu­ne. „Am lucrat şi în Rusia, la o fabri­că de pro­du­ce­re a mobi­lei scum­pe. Eram bine plătit, dar nu era ceea ce voiam să fac”, recu­noa­ş­te meş­te­rul popu­lar, care a reve­nit aca­să şi a încer­cat să se facă apre­ciat în ţara sa. „Mulţi oame­ni talen­ta­ţi de la noi sunt nevo­iţi să ple­ce pes­te hota­re, pen­tru că aici rămân în umbră şi zil­nic sunt măci­na­ţi de gân­dul supra­vi­eţu­i­rii. Poa­te de ace­ea, oame­nii de cre­a­ţie sunt pe cale de dis­pa­ri­ţie… Chiar şi acum, în fie­ca­re jumă­ta­te de an mă gân­desc să las totul şi să plec pes­te hota­re, dar rămân, gândindu-mă că poa­te mai pot face ceva fru­mos aici şi să-mi găsesc locul în ţara în care m-am năs­cut”, spu­ne artis­tul.

„Nu-mi puneam limite”

Ion Poda­ru este de păre­re că un meş­ter tre­bu­ie să fie fle­xi­bil, şi chiar dacă pro­mo­vea­ză tra­di­ţi­i­le, să o facă dife­rit decât cei­la­lţi. „Nu-mi pla­ce să lucrez doar tra­di­ţio­nal, să lucrez cu anu­mi­te for­me geo­me­tri­ce şi atât. De fie­ca­re dată încerc să fac ceva deo­se­bit, une­o­ri cu nuanţe mai moder­ne, alte­o­ri mai vin­ta­ge. Nu lucrez doar cu dălţi. Mi-am con­stru­it niş­te apa­ra­te care mă aju­tă să lucrez mai repe­de şi mai efi­cient. La înce­put, îmi era mai greu când cine­va venea la mine şi-mi ofe­rea puţin timp ca să rea­li­zez ceva com­pli­cat, dar accep­tam pen­tru că aveam nevo­ie să fac un ban. Mun­ceam fără între­ru­pe­ri zile la rând şi reu­şeam, ori­cât de difi­ci­lă ar fi fost lucra­rea. Părinţii mereu m-au învă­ţat să lupt şi să mun­cesc mult ca să-mi rea­li­zez visu­ri­le. Poa­te aceas­ta şi m-a călit, m-a aju­tat să nu-mi pun limi­te, să fac tot posi­bi­lul ca să reu­şesc să rea­li­zez ceea ce-mi pro­pu­neau sau îmi cereau cli­enţii. Acum pot să afirm cu sigu­ranţă că pot să exe­cut din lemn sau din alte mate­ri­a­le ori­ce lucra­re”, zâm­beş­te meş­te­rul popu­lar.

Ion lucrea­ză cu ori­ce fel de lemn, dar cel mai mult îi pla­ce să lucre­ze în lemn de cireş, deo­a­re­ce are culoa­re pro­nu­nţa­tă, linii spe­ci­fi­ce, tex­tu­ră deo­se­bi­tă şi un miros dul­ce. „Mai întâi fac schi­ţa pe o foa­ie, ca să ştiu exact ce voi face cu buca­ta de lemn pe care o am în faţă. Mulţi meş­te­ri spun că mate­ri­a­lul cu care lucre­zi îţi dic­tea­ză cum va fi pro­du­sul final, însă con­si­der că nu este o abor­da­re corec­tă. De fapt, dacă ştii ce ai de făcut – atun­ci tu pre­lu­cre­zi lem­nul şi tu îl diri­je­zi”, opi­nea­ză el.

„Am învăţat să-mi apreciez munca”

Ion are o serie de figu­ri­ne cio­pli­te deli­cat, de un alb-gri spă­lă­cit, care îi încân­tă pe cei care le des­co­pe­ră la expo­zi­ţi­i­le la care par­ti­ci­pă meş­te­rul. „Aces­tea sunt din seria de lucră­ri vin­ta­ge. Fac bale­ri­ne­le din lemn dur, mai dens şi mai rezis­tent. Acum doi ani, am văzut un meş­ter care exe­cu­ta niş­te silu­e­te de femei. Mi-am zis că pot să fac şi eu. Aşa am înce­put să caut tot felul de idei ca să rea­li­zez ceva unic. Nu voiam să copi­ez pe nime­ni. Con­ti­nui să dezvolt aceas­tă idee. Acum încerc să le ada­ug şi o emoţie, sen­zu­a­li­ta­te, volum şi for­me atră­gă­toa­re. Mai nou, fac veio­ze în for­mă de foişor, con­fe­cţio­na­te în între­gi­me doar din lemn. Vreau să exe­cut 1000 de mode­le uni­ce de veio­ze, dar pen­tru asta este nevo­ie de mult timp”, ne spu­ne Ion.

Ast­fel, zi de zi, tână­rul artist lucrea­ză în ate­li­er. „Merg la ate­li­er zil­nic, de la ora 9.00 până la ora 19.00, ca la ser­vi­ciu. A fost şi o peri­oa­dă de trei luni când nu am câş­ti­gat niciun ban, dar con­ti­nu­am să merg zil­nic la ate­li­er şi să lucrez. Tot atun­ci mi-a venit şi ide­ea să cre­ez lucră­ri moder­ne. Era ca o pro­vo­ca­re, pen­tru că nu şti­am dacă oame­ni­lor le va plă­cea. Acum însă comen­zi­le vin, iar oame­nii revin şi-mi cer să fac şi alte lucră­ri, iar asta înseam­nă că nu i-am dez­a­mă­git. Cre­a­tiv lucrez mai mult în tim­pul ier­nii, când nu sunt orga­ni­za­te expo­zi­ţii. E o peri­oa­dă moar­tă din an, când veni­tul este aproa­pe „0”. Atun­ci lucrez la ope­re­le mai com­ple­xe şi mai difi­ci­le, pe care le con­tu­rez în gând timp înde­lun­gat. De fapt, lucră­ri­le cre­a­ti­ve sunt pen­tru suflet. Ele îmi soli­ci­tă timp şi dra­gos­te”, recu­noa­ş­te Ion, în timp ce un uşor nor de timi­di­ta­te i se aşter­ne pe faţă.

„Cre­a­ţia este via­ţa mea şi nu sunt doar sim­ple cuvin­te. Cu tim­pul, am învă­ţat să-mi apre­ciez mun­ca. Desi­gur, sunt momen­te când am impre­sia că aceas­tă pasiu­ne este ca un bles­tem, şi mă întreb de ce nu am ales să învăţ de eco­no­mist, să am un pro­gram şi un venit sta­bil. Dar îmi dau sea­ma că am făcut ale­ge­rea corec­tă”, con­chi­de Ion, savu­rând din feri­ci­rea de a face ceea ce-i pla­ce.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *