Balerinele din viaţa artistului Ion Podaru

Cine a spus că lemnul nu poate lua forme senzuale şi delicate? Să te încânte prin fineţea şi strălucirea sa? Lemnul este „aluatul” pe care-l frământă zilnic tânărul meşter popular Ion Podaru, originar din satul Vărzăreşti, Nisporeni.

Balerine, figurine, cocoşi, feline, lădiţe, veioze – toate aceste lucrări le face cu mâinile sale dibace tânărul artist, care şi-a descoperit de mic pasiunea pentru prelucrarea artistică a lemnului. Din mâinile lui ies adevărate obiecte de artă în stil tradiţional, rococo sau vintage, inspirate de creaţiile marilor pictori şi sculptori ai lumii.

„Oamenii de creaţie sunt pe cale de dispariţie”

„În anul 1998, după 11 clase, trebuia să aleg ce vreau să fac mai departe. Atunci am decis să fiu lemnar, pentru că era ceea ce voiam să fac în viaţă. Am moştenit pasiunea pentru cioplirea lemnului de la un moş, care făcea cele mai frumoase porţi, geamuri şi uşi pentru întregul sat. Treptat, am descoperit în mine acest talent, pe care l-am şlefuit cu timpul, muncind mult”, ne povesteşte Ion, răscolind prin amintiri. Timp de doi ani, a învăţat să facă sculpturi în lemn la o şcoală profesională. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Arte Plastice – pictor ceramist. „Mereu îmi plăcea să fac ceva nou, să-mi imaginez şi să realizez, să-mi schiţez propriile fantezii. Şi acum mă trezesc la miezul nopţii şi desenez pe hârtie ideile care-mi vin în timpul somnului, ca dimineaţa să mă apuc să le materializez”, zâmbeşte Ion.

Făcând nişte calcule, trece cu privirea prin cei 20 de ani de activitate. Ani încărcaţi cu nopţi reci, nedormite, lipsuri, provocări, fericire, tristeţe, dezamăgire, dar şi cu multă speranţă şi pasiune. „Am lucrat şi în Rusia, la o fabrică de producere a mobilei scumpe. Eram bine plătit, dar nu era ceea ce voiam să fac”, recunoaşte meşterul popular, care a revenit acasă şi a încercat să se facă apreciat în ţara sa. „Mulţi oameni talentaţi de la noi sunt nevoiţi să plece peste hotare, pentru că aici rămân în umbră şi zilnic sunt măcinaţi de gândul supravieţuirii. Poate de aceea, oamenii de creaţie sunt pe cale de dispariţie… Chiar şi acum, în fiecare jumătate de an mă gândesc să las totul şi să plec peste hotare, dar rămân, gândindu-mă că poate mai pot face ceva frumos aici şi să-mi găsesc locul în ţara în care m-am născut”, spune artistul.

„Nu-mi puneam limite”

Ion Podaru este de părere că un meşter trebuie să fie flexibil, şi chiar dacă promovează tradiţiile, să o facă diferit decât ceilalţi. „Nu-mi place să lucrez doar tradiţional, să lucrez cu anumite forme geometrice şi atât. De fiecare dată încerc să fac ceva deosebit, uneori cu nuanţe mai moderne, alteori mai vintage. Nu lucrez doar cu dălţi. Mi-am construit nişte aparate care mă ajută să lucrez mai repede şi mai eficient. La început, îmi era mai greu când cineva venea la mine şi-mi oferea puţin timp ca să realizez ceva complicat, dar acceptam pentru că aveam nevoie să fac un ban. Munceam fără întreruperi zile la rând şi reuşeam, oricât de dificilă ar fi fost lucrarea. Părinţii mereu m-au învăţat să lupt şi să muncesc mult ca să-mi realizez visurile. Poate aceasta şi m-a călit, m-a ajutat să nu-mi pun limite, să fac tot posibilul ca să reuşesc să realizez ceea ce-mi propuneau sau îmi cereau clienţii. Acum pot să afirm cu siguranţă că pot să execut din lemn sau din alte materiale orice lucrare”, zâmbeşte meşterul popular.

Ion lucrează cu orice fel de lemn, dar cel mai mult îi place să lucreze în lemn de cireş, deoarece are culoare pronunţată, linii specifice, textură deosebită şi un miros dulce. „Mai întâi fac schiţa pe o foaie, ca să ştiu exact ce voi face cu bucata de lemn pe care o am în faţă. Mulţi meşteri spun că materialul cu care lucrezi îţi dictează cum va fi produsul final, însă consider că nu este o abordare corectă. De fapt, dacă ştii ce ai de făcut – atunci tu prelucrezi lemnul şi tu îl dirijezi”, opinează el.

„Am învăţat să-mi apreciez munca”

Ion are o serie de figurine cioplite delicat, de un alb-gri spălăcit, care îi încântă pe cei care le descoperă la expoziţiile la care participă meşterul. „Acestea sunt din seria de lucrări vintage. Fac balerinele din lemn dur, mai dens şi mai rezistent. Acum doi ani, am văzut un meşter care executa nişte siluete de femei. Mi-am zis că pot să fac şi eu. Aşa am început să caut tot felul de idei ca să realizez ceva unic. Nu voiam să copiez pe nimeni. Continui să dezvolt această idee. Acum încerc să le adaug şi o emoţie, senzualitate, volum şi forme atrăgătoare. Mai nou, fac veioze în formă de foişor, confecţionate în întregime doar din lemn. Vreau să execut 1000 de modele unice de veioze, dar pentru asta este nevoie de mult timp”, ne spune Ion.

Astfel, zi de zi, tânărul artist lucrează în atelier. „Merg la atelier zilnic, de la ora 9.00 până la ora 19.00, ca la serviciu. A fost şi o perioadă de trei luni când nu am câştigat niciun ban, dar continuam să merg zilnic la atelier şi să lucrez. Tot atunci mi-a venit şi ideea să creez lucrări moderne. Era ca o provocare, pentru că nu ştiam dacă oamenilor le va plăcea. Acum însă comenzile vin, iar oamenii revin şi-mi cer să fac şi alte lucrări, iar asta înseamnă că nu i-am dezamăgit. Creativ lucrez mai mult în timpul iernii, când nu sunt organizate expoziţii. E o perioadă moartă din an, când venitul este aproape „0”. Atunci lucrez la operele mai complexe şi mai dificile, pe care le conturez în gând timp îndelungat. De fapt, lucrările creative sunt pentru suflet. Ele îmi solicită timp şi dragoste”, recunoaşte Ion, în timp ce un uşor nor de timiditate i se aşterne pe faţă.

„Creaţia este viaţa mea şi nu sunt doar simple cuvinte. Cu timpul, am învăţat să-mi apreciez munca. Desigur, sunt momente când am impresia că această pasiune este ca un blestem, şi mă întreb de ce nu am ales să învăţ de economist, să am un program şi un venit stabil. Dar îmi dau seama că am făcut alegerea corectă”, conchide Ion, savurând din fericirea de a face ceea ce-i place.