(doc) Partenerul lui Ghimpu: Contracte de zeci de milioane cu întreprinderi subordonate PL-ului

În ultimii trei ani şi jumătate, „Get Premium” SRL, firmă fondată de Veaceslav Ceban, partenerul de afaceri al preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a obţinut contracte în valoare de zeci de milioane de lei cu instituţii subordonate partidului pe care acesta îl conduce. SRL-ul are adresa juridică într-un fost sediu al PL, oficiu care aparţine astăzi firmei comune a acestora, „Eurosim”, în care Ghimpu deţine 34% din capitalul social. Doar în 2015, Calea Ferată din Moldova, întreprindere condusă de liberalul Iurie Topală, a achiziţionat produse petroliere în valoare de 60 milioane de lei de la acest agent economic. Alte patru întreprinderi municipale care utilizează în activitatea lor de zi cu zi carburanţi i-au avut în calitate de furnizori pe cei de la „Get Premium”, care a intrat pe piaţă abia în 2013, devenind practic „moştenitoarea” contractelor de milioane cu statul ale unei alte firme a partenerilor deputatului, „Parstar Petrol”, care practic a dispărut după ce a ajuns în vizorul presei şi a organelor de drept.

În 2013, presa scria despre felul în care firma „Parstar Petrol”, fondată pe atunci de Veaceslav Ceban şi Iurie Aramă, parteneri de business ai liberalului Mihai Ghimpu în cadrul „Eurosim” SRL, obţinea contracte de zeci de milioane de lei cu întreprinderi subordonate Partidului Liberal (PL) pentru comercializarea produselor petroliere. Printre clienţii siguri ai firmei partenerilor lui Ghimpu se număra Calea Ferată din Moldova (CFM), subordonată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), care, conform portalului moldovacurata.md, doar în primele trei luni ale anului 2011 cumpăra de la „Parstar Petrol” motorină în valoare de 135 milioane de lei. La acest subiect, fostul Centru pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a iniţiat un control, care, însă, nu a avut o finalitate. În 2011, într-un raport de audit asupra gestionării patrimoniului public la ÎM „Parcul urban de autobuze” (PUA) pe anii 2009—2010, Curtea de Conturi (CCRM) sublinia că, în perioada auditată, PUA a achiziţionat tot de la „Parstar Petrol” „cantităţi mari şi costisitoare de combustibil şi lubrifianţi, fără analizarea şi selectarea ofertelor corespunzătoare, cu preţuri mai mari decât ale altor agenţi economici”. În total, au fost achiziţionate 6,1 mii tone de motorină, cu 60,7 milioane de lei, „cu preţuri mai mari decât motorina livrată întreprinderii de către SA „Tirex-Petrol”, ceea ce a generat cheltuieli suplimentare în sumă totală de 817,2 mii de lei”.

Sediul juridic al firmei „Get Premium” se află pe str. București. De facto, însă, aceasta își are biroul într-o clădire de pe str. Sciusev

Adresa juridică a firmei „Get Premium” se află pe str. București. De facto, însă, firma își are biroul într-o clădire de pe str. Sciusev

„Get Premium”, „născută” în 2013

În 2013, pe fundalul acestor discuţii, „Parstar Petrol” s-a retras de pe piaţa licitaţiilor de milioane, câştigând tot mai puţine contracte cu instituţiile statului. A apărut însă o altă firmă, „Get Premium”, care, aşa cum arată datele obţinute de ZdG, a luat locul celor de la „Parstar Petrol” în businessul de succes.

Datele de la Camera Înregistrării de Stat arată că „Get Premium” a fost înregistrată în februarie 2013. Astăzi, aceasta are doi fondatori, pe Veaceslav Ceban, cu 99,9% din capitalul social, tot el, fostul administrator al „Parstar Petrol”, şi pe Viorel Popescu, care deţine doar 0,09%. Ceban, partenerul lui Mihai Ghimpu de la firma „Eurosim”, este şi administratorul companiei cu un capital social de 8,1 milioane de lei.

Sediul în care activează firma „Get-Premium”

Sediul în care activează firma „Get-Premium”

„Importul şi (sau) comercializarea cu ridicata şi (sau) cu amănuntul a benzinei, motorinei şi (sau) a gazului lichefiat la staţiile de alimentare” constituie unul din principalele genuri de activitate declarat de către firma care are adresa juridică pe str. Bucureşti 87, apartamentul nr. 3. În această clădire, acum patru ani, era sediul PL, iar ulterior, cel al Organizaţiei Tineretului Liberal. Astăzi, acest apartament, adresa juridică a companiei „Get Premium”, aparţine firmei „Eurosim” SRL, despre care menţionam mai sus că este fondată de liderul PL, Mihai Ghimpu.

„Edilitate”, partener fidel încă de la începuturi

ZdG a solicitat, în scris, de la mai multe întreprinderi Raspuns Edilitatemunicipale, dar şi de la CFM, despre care anterior se anunţa că a cumpărat produse petroliere de la firma partenerilor lui Ghimpu, informaţii despre furnizorii de carburanţi din ultimii 3,5 ani, începând cu 2013. Din răspunsurile primite am constatat că majoritatea întreprinderilor municipale care utilizează produse petroliere au avut contracte cu „Get Premium”. Cu unele întreprinderi, firma a colaborat încă de la fondare. Astfel, conform unui răspuns semnat de Anatolie Gorbunov, directorul „Edilitate” SA, la care Consiliul Municipal Chişinău deţine o cotă de 63,04 % din acţiuni, aceasta a cumpărat produse petroliere, în 2013, când „Get Premium” abia fusese fondată, în valoare de 173 mii de lei, principalii furnizori fiind în acel an „Andezit” şi „Defoil”. În următorii ani, însă, valoarea contractelor semnate de „Get Premium” cu „Edilitate” SA a crescut semnificativ, firma partenerului lui Ghimpu devenind cel mai important furnizor de produse petroliere. Astfel, în 2014, „Get Premium” a vândut către „Edilitate” SA carburanţi de 2,4 milioane de lei, în 2015 – de 2,9 milioane de lei, iar în primele 6 luni ale lui 2016 – de 463 mii de lei. În total, în ultimii 3,5 ani, între cele două părţi au fost semnate contracte în valoare de aproape 6 milioane de lei.

Anatolie Gorbunov, directorul „Edilitate” SA, spune că este nevoit să ia carburanţi de la „Get Premium” deoarece, din cauza problemelor financiare, nu ar putea semna contracte cu alţi agenţi economici. „Este comisia care lucrează. La început de an, în şedinţa comisiei, stabilim furnizorul. La firma asta cu care lucrăm („Get Premium”, n.r.) noi avem datorii faţă de ei, vreo două milioane şi ceva. Din cauza asta suntem nevoiţi să luăm combustibil de la ei, pentru că alţi furnizori nu ne livrează fără plată preventivă. Rugăm şi luăm combustibil pe datorie, deocamdată. Nu avem resurse pentru că nu avem volum de lucru, e foarte complicată situaţia. În afară de aceasta, bugetul municipal a fost adoptat abia în iunie şi încă nu este perfectat, nu poate fi valorificat. Astăzi, practic, nu lucrăm, muncitorii pleacă, avem probleme”, zice Gorbunov. Întrebat dacă este la curent cu relaţiile de afaceri pe care le are Veaceslav Ceban, şeful „Get Premium”, cu liderul liberal, Mihai Ghimpu, Gorbunov spune că „am auzit, dar nu ştiu concret dacă e aşa sau nu”, dar admite că această relaţie îi ajută să obţină produse petroliere „pe datorie” de la „Get Premium”.

Milioane de la „Exdrupo” şi „Autosalubritate”

Întreprinderea Municipală „Exdrupo”, care asigură efectuarea 576-Raspuns-Exdrupolucrărilor în domeniul construcţiei, reparaţiei şi exploatării infrastructurii drumurilor şi podurilor în mun. Chişinău, a achiziţionat, în ultimii 3,5 ani, produse petroliere de la 5 agenţi economici. Printre aceştia se numără şi „Get Premium” SRL, de la care „Exdrupo” a cumpărat carburanţi în valoare de 8,6 milioane de lei.

În răspunsul semnat de Stepan Racu, directorul „Exdrupo”, nu este specificată valoarea contractelor pentru fiecare an în parte, ci doar valoarea cumulată a acestora.

Am încercat să discutăm cu directorul „Exdrupo”, dar, pe parcursul ultimelor trei zile, la telefonul întreprinderii, persoana care răspundea la numărul din anticameră ne-a spus de fiecare dată că directorul este, fie plecat în teritoriu, fie ocupat.

576-Autosalubritate

În 2015, ÎM „Regia Auto­sa­lu­bri­tate” a înche­iat cu „Get Pre­mium” SRL un con­tract de livrare a pro­du­se­lor petro­li­ere în valoare de 13,1 mili­oane de lei

Am primit asigurări însă că a fost înștiințat că îl căutăm și că i s-a transmis numărul nostru de telefon.

În absența directorului, am vrut să aflăm cum sunt selectați furnizorii de produse petroliere de la Cristina Guitu, jurista întreprinderii, însă Guitu s-a eschivat de la un răspuns, îndemnându-ne să venim cu o altă solicitare în scris.

„Get Premium” a semnat contracte „grase” şi cu ÎM „Regia Autosalubritate”, întreprindere care asigură colectarea şi transportarea deşeurilor menajere. Într-un răspuns primit, directorul de la „Autosalubritate”, Tudor Maniv, a confirmat că „Get Premium” a furnizat produse petroliere Întreprinderii, dar a făcut trimitere la secretul comercial şi nu ne-a comunicat valoarea contractelor de achiziţie. „Reieşind din interesele respectării întocmai a normelor juridice de rigoare şi anticiparea unei eventuale divulgări a informaţiilor ce pot constitui secret comercial pentru alţi agenţi economici, în caz concret pentru furnizorii de mărfuri, vă rugăm la segmentul „valoarea contractelor 576-Raspuns-Autosalubritateîncheiate” să interpelaţi companiile menţionate pentru definitivarea informaţiilor şi asigurarea păstrării secretului comercial al lor în conformitate cu legislaţia”, se menţionează în răspuns. Totuşi, de pe site-ul Agenţiei Achiziţii Publice (AAP), aflăm că, în noiembrie 2015, ÎM „Regia Autosalubritate” a încheiat cu „Get Premium” SRL un contract de livrare a produselor petroliere în valoare de 13,1 milioane de lei. Pentru ceilalţi ani informaţia lipseşte de pe site-ul AAP. „A fost tender public. Eu nici nu ştiu cine-s ei. Iată acum, dvs. mi-aţi spus. Au fost vreo cinci firme şi ei au câştigat pentru că au propus preţul mai mic”, ne-a spus anterior, la subiect, Tudor Maniv, directorul Regiei „Autosalubritate”.

Milioane confidenţiale la Parcul Urban de Autobuze

576-Parcul-Urban-de-Autobuze-(PUA)

Parcul Urban de Autobuze

„Get Premium” se regăseşte şi printre furnizorii principali de carburanţi ai PUA, întreprindere care gestionează majoritatea rutelor de autobuz din oraş şi, respectiv, fiind un mare consumator de carburanţi. În ultimii 3 ani „Get Premium” a fost un partener permanent pentru PUA. Nu am putut să aflăm însă şi valoarea contractelor încheiate, deoarece conducerea PUA, la fel ca şi cea de la „Autosalubritate”, a invocat „secretul comercial impus de confidenţialitatea acestei informaţii stipulate în contractele de colaborare cu menţionaţii agenţi economici”. Interesant este că, din răspunsul semnat de Iacob Capcelea, directorul PUA, constatăm că, după raportul CCRM din 2011, firma „Parstar Petrol”, care doar în 2009—2010 le vindea carburanţi în valoare de 60 milioane de lei, a dispărut din lista furnizorilor, în locul ei apărând „Get Premium”.

576-raspuns-Parcul-Urban-de-autobuze„Sumele de bani, înţelegeţi tare bine că e informaţie… Nu ştiu ce au făcut alţii. Nu ştiu eu al cui e partener. Păi iată, noi chiar acum am anunţat licitaţie publică şi, iar, documentele le-au prezentat doar „Tirex Petrol” şi „Get Premium”.

Lucrăm doar cu cei care prezintă oferte. De ce alţii nu participă la licitaţie? Noi, ca atare, plătim cam greu. Cam lucrăm pe datorii. Nu achităm repede. Noi pe an utilizăm circa 2500 de tone de combustibil, care costă, în dependenţă de preţ, aproximativ 35-40 milioane de lei. Noi acum am şi fost monitorizaţi de consilierii socialişti. Au asistat la licitaţii…”, a precizat Iacob Capcelea, asigurându-ne că la mijloc nu au fost vreun fel de influenţe.

Calea Ferată a Moldovei – 60 de milioane de lei doar în 2015

576-cfmUnele întreprinderi, prin specificul activităţii lor, sunt mari consumatoare de produse petroliere, printre lideri la acest capitol fiind şi CFM. În 2013 întreprinderea de stat, condusă din luna august 2015 de liberalul Iurie Topală, a achiziţionat carburanţi de peste 432 milioane de lei, în 2014 de 332 milioane, iar în 2015, valoarea totală a contractelor a trecut de 249 milioane de lei. Deşi, în 2015, la fel ca şi în anii precedenţi, cel mai important furnizor de carburanţi pentru locomotivele CFM-ului a fost gigantul „Lukoil”, având contracte de peste 126 milioane de lei, şi „Get Premium” a beneficiat de contracte importante. Astfel, în 2015, an în care MTID şi CFM au revenit în gestiunea liberalilor, întâmplător sau nu, CFM a achiziţionat de la „Get Premium” carburanţi în valoare de peste 60 milioane de lei, fiind al doilea furnizor ca importanţă după „Lukoil”, dar în faţa celor de la „Rompetrol” sau „Petrom”.

576-Raspuns-CFMIurie Topală, directorul general al CFM, spune că unicul criteriu de achiziţie a carburanţilor este preţul, iar apartenenţa politică nu influenţează în niciun fel. „Eu nu ştiu cui aparţin firmele, noi procurăm combustibil de la cine ne propune cel mai ieftin. Noi ne uităm la preţ şi la cine are actele necesare pentru livrarea combustibilului. Uitaţi-vă cu ce preţuri se procura motorina până la mine şi cu ce preţuri am procurat-o eu, dacă vreţi să faceţi o investigaţie ca să vă creadă lumea. Eu rog să fiţi obiectivi. Eu minimum de la 800—1000 de dolari pe tonă am adus la 600. Eu de când am venit la Calea Ferată nu mă uit cine este furnizorul, eu mă uit la preţ. Au fost şi cazuri când am cumpărat de la 2-3 furnizori odată. Iau mai întâi de la cel care-mi dă mai ieftin şi, dacă el nu are cantitatea necesară, iau de la 2—3 furnizori. Această firmă (n.r.: „Get Premium”) tot timpul a dat mai ieftin chiar şi decât Lukoil ori alte firme”, susţine directorul CFM.

Întrebat dacă-l cunoaşte pe Veaceslav Ceban, fondatorul „Get Premium”, Iurie Topală ne-a spus că el cunoaşte mai multe persoane cu acest nume şi că nu ştie la care ne referim noi. „Nu cunosc, chiar nu cunosc. Nici nu mă interesează… dvstră mi-aţi spus cine-i el, Veaceslav Ciobanu. Eu să vă spun, eu am învăţat cu Veaceslav Ciobanu. Veaceslav Ciobanu este şi fost viceministru. Eu cunosc vreo cinci alde Veaceslav Ciobanu, nu ştiu la care vă referiţi. Fie că-i de la partid, fie că nu-i de la partid, eu la preţ mă uit. Dacă preţul este mai bun, atunci poate să fie şi de la Partidul Comuniştilor ori de la socialişti. Dacă este de la un partid şi preţul este mare, eu nu cumpăr, chiar şi să fie de la un partid care mi-i mai aproape de suflet”, afirmă Topală.

În ultimii trei ani, „Get Premium” a câştigat şi trei licitaţii organizate de Întreprinderea pentru Silvicultură Teleneşti, semnând contracte în valoare totală de 1,3 milioane de lei, tot pentru comercializarea produselor petroliere. Întreprinderea se află în subordinea Moldsilva, condusă astăzi de liberalul Ion Cebanu, tot el, consilier municipal din partea partidului în CMC. „Noi am dat la două firme, la „Lukoil” şi lor. Nu a fost niciun sunet, nimic. Noi în tot anul lucrăm cu ei şi nu au fost probleme”, ne-a spus şi Vasile Iliescu, şeful Ocolului Silvic Teleneşti.

Casa lui Veaceslav Ceban, fondatorul „Get Premium” SRL

Casa lui Veaceslav Ceban, fondatorul „Get Premium” SRL

Legăturile dintre familia Ceban şi familia Ghimpu

Veaceslav Ceban, fondatorul şi administratorul de la „Get Premium”, s-a lansat în afaceri în anul 2000, atunci când a fondat, împreună cu deputatul Mihai Ghimpu şi un alt om de afaceri, Iurie Aramă, firma „Eurosim” SRL. Astăzi, Ceban administrează firmele „Eurosim” şi „Get Premium”. Anterior, acesta a fost şi unul din fondatori şi administratorul firmei „Parstar Petrol”. Familia lui Veaceslav Ceban este apropiată de afacerile familiei Ghimpu/Chirtoacă nu doar prin firmele „Eurosim” şi „Get Premium”. La începutul acestui an, ZdG scria că „Aldora Art” SRL, cu activităţi în domeniul publicităţii stradale din oraş, implicată într-un dosar penal pentru evaziune fiscală, după tranzacţii suspecte cu mai multe firme, inclusiv cu „Eurosim” SRL, are adresa juridică într-un apartament din str. Drumul Schinoasei care aparţine acum Doinei Ceban, fiica lui Veaceslav Ceban.

Despre „Aldora Art” procurorii constatau că, alături de alte câteva SRL-uri, inclusiv „Edera Trio” şi „Unicafe” SRL, care gestionează tonetele Coffee Time din Chişinău, ar fi fost administrate, prin skype, de Lucian Chirtoacă, fratele primarului de Chişinău şi nepotul lui Mihai Ghimpu. „Lucian nu este implicat. Doar uneori îl rog să mă ajute”, menţiona anterior Liudmila Răzmeriţă, acum în vârstă de 61 de ani, fondatoarea şi administratoarea din acte a „Aldora Art” SRL. Răzmeriţă este economistă la Magazinul Universal Central din capitală. Totodată, Ludmila Ceban, soţia lui Veaceslav Ceban, este fondatoare, cu 25%, la „Pro Fortes”, un alt SRL care figurează în dosarul penal gestionat astăzi de procurori din Procuratura mun. Chişinău. Partenerii ei sunt Claudia Aramă, soţia lui Iurie Aramă de la „Eurosim”, şi Mihail Buruiană, fost fondator şi administrator la „Edera Trio” şi „Unicafe”, un tânăr activist al PL, care poate fi văzut la evenimente publice alături de Ghimpu şi Chirtoacă.

Veaceslav Ceban locuieşte, împreună cu familia, într-un imobil de lux, amplasat pe str. Primar Gherman Pântea din sect. Râşcani. Casa cu mai multe niveluri este astăzi renovată, în interior fiind efectuate lucrări de reconstrucţie.

„Get Premium”, licenţă pentru import din 2014

Deşi, în acte, „Get Premium” se află pe str. Bucureşti 87, of 3, astăzi, acolo, nu găseşti decât urmele acestei firme. Mai exact, un loc de parcare, despre care este menţionat că aparţine firmei „Eurosim”, şi vecini care anunţă că, de mai bine de un an, aceasta şi-a schimbat sediul. „Get Premium” activează pe str. Şciusev 94, într-un birou de la etajul 1 al clădirii. La telefon ni s-a spus că Veaceslav Ceban, administratorul SRL-ului, este plecat în concediu şi că nu putem să avem o discuţie cu el. La fel, persoanele care au răspuns la telefon nu au putut nici să ne comunice când am putea să discutăm cu el. Marţi dimineaţa (19 iulie, n.r.), am mers la sediul firmei de pe str. Şciusev pentru a discuta măcar cu un reprezentat al companiei. Iniţial, ni s-a recomandat să aşteptăm „să vină managerii”, dar ulterior, am fost informaţi că „Ceban este în concediu, nu ştim când va reveni şi nu puteţi discuta cu altcineva… Mă scuzaţi, la revedere”, ne-a zis o femeie, în timp ce a încuiat uşa clădirii. Am revenit din nou cu un apel. Persoana care a răspuns ne-a informat că ar fi secretara şi că nu cunoaşte când şi cum am putea vorbi cu şefii firmei care câştigă contracte de zeci de milioane de lei cu statul.

„Get Premium” a obţinut licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a benzinei şi motorinei în iulie 2014, perioadă în care firma avea deja câştigate licitaţii publice pentru comercializarea produselor petroliere. Reiese că, până atunci, SRL-ul nu era decât un intermediar, procurând, la rându-i, carburanţii de la alţi agenţi economici care îl importau în R. Moldova. În aprilie 2013, firma a obţinut de la ANRE licenţă pentru comercializarea cu amănuntul a benzinei şi motorinei. Am solicitat de la ANRE informaţii despre cantitatea de produse petroliere importate de „Get Premium” în ultimii trei ani şi jumătate. Până la închiderea ediţiei însă, nu am primit niciun răspuns.

576-ghimpu-pesteGhimpu, principalul donator al partidului

Am încercat să discutăm și cu liderul PL, Mihai Ghimpu, însă acesta nu ne-a răspuns la telefonul mobil pe parcursul mai multor zile la rând. Nici prin intermediul persoanei de contact de la partid nu am reușit să luăm legătura cu deputatul. Consiliera dânsului, așa cum s-a prezentat persoana cu care am vorbit la telefon, ne-a spus, în repetate rânduri, că Mihai Ghimpu este foarte ocupat fiind prins în diverse ședințe. Ea ne-a mai zis că liderul PL a fost informat că vrem să vorbim cu el însă acesta a menționat că „nu arde nimic”. I-am comunicat consilierei despre ce am vrea să discutăm, urmând să fim contactați de aceasta când Mihai Ghimpu se va elibera, lucru care, până la închiderea ediției, nu s-a întâmplat.

Conform rapoartelor financiare depuse de PL la Comisia Electorală Centrală, Mihai Ghimpu este unul din donatorii principali ai partidului. În 2015 el a donat formațiunii pe care o conduce 810 mii de lei, iar în 2016, alte 201 mii de lei. În declarația de avere pe 2014 deputatul indică un salariu de 159 mii de lei, dividende de la „Eurosim” în valoare de 439 mii de lei, pensia de 39 de mii și o indemnizație de deputat de 63 de mii de lei. În total 700 de mii de lei. Soția deputatului a acumulat, din pensie și salariu, 137 mii de lei.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Banii publici sunt şi banii mei”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJM) şi Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER), într-un proiect finanţat de Uniunea Europeană şi National Endowment for Democracy.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Simion

    Onestul Ghimpe talharii-surprize-surprize mormantale! Epilepticul politicii Libertine traieste ca un seic, activand doar in bunuri furate si in favoruri. Preacurviosul patrihoit, smecher in cea mai buna traditie piratereasca. Din cauza unuii asemenea scelerat balamut, inpetocrat, ticalos se intampla ce se intampla cu RMica violata, furata, jupuita cu zile. Cat e roata de patrata, tot se-nvarte cateodata. O sa-i vina randul Iudei, unionist de hartie igienica.

  2. Pingback: (doc) CNA solicită de la Nistor Grozavu documente care vizează activitatea gheretelor Coffee Time | Demisia.md

  3. Pingback: (doc) Averea şi afacerile candidatului Ghimpu | Demisia.md

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *