Cine se teme de “Megapress”?

Preţurile “Moldpresa” şi “Poşta Moldovei”, întreprinderi care deţin monopolul în distribuţia presei, sunt mari, consideră reprezentanţii mai multor publicaţii. La începutul verii 2009, urma să apară o nouă reţea, “Megapress”. Deşi aceasta a fost aşteptată de creatorii şi de consumatorii de presă, cele câteva zeci de gherete amplasate în oraş ar putea să nu îşi înceapă activitatea nici la începutul toamnei.

Veaceslav Dreglea, responsabil de distribuţia presei de la “Jurnal de Chişinău”, consideră că cele 33% din costul unui ziar constituie un preţ destul de mare pentru distribuitorii de presă. “Sigur că e nevoie de o reţea mai mare, de alternativă”, spune el. “Avem probleme şi cu abonaţii. Uneori, cele trei ediţii săptămânale ale “Jurnalului de Chişinău” ajung la sfârşit de săptămână”, susţine Dreglea.

Situaţia e similară şi la “Timpul de dimineaţă”. Alexandru Josan afirmă că, de multe ori, calitatea serviciilor prestate de cele două întreprinderi care deţin monopolul pe piaţa de distribuţie a presei lasă de dorit. “Sunt cazuri când ziarul nu ajunge la abonaţi. Preţurile sunt mari. Încercăm să facem faţă, îmbunătăţind calitatea produselor noastre”, spune el. “Cu apariţia unei noi reţele de distribuţie a presei va apărea şi concurenţa. Astfel poate se vor micşora şi preţurile”, adaugă Alexandru Josan.

Distribuţia presei – semne vizibile de stagnare

Se pare că situaţia este asemănătoare şi la revistele din R. Moldova. Dorina Osipov, de la revista pentru copii “Odoraş”, spune că “Moldpresa” şi “Poşta Moldovei” percep preţuri excesive. “Anul trecut, am avut o înţelegere cu “Moldpresa”, un contract care prevedea ca noi să avem livrări mai mari de o mie de lei. Prin urmare, o mie de lei era garantul. Dacă se realizau mai puţine reviste “Odoraş”, noi eram obligaţi să completăm suma, aşa ca la ei în cont să nu rămână mai puţin de o mie de lei. În acest an, suma a crescut până la 5 mii de lei”, relatează Osipov.

“Distribuţia de presă din R. Moldova este un domeniu care prezintă semne vizibile de stagnare şi involuţie”, cu acest mesaj a încercat să vină noua reţea “Megapress”. „Pe parcursul celor 18 de ani de la declararea independenţei R. Moldova şi apariţia presei libere, democratice, aproape că nu au existat condiţii ca presa scrisă să relaţioneze corect şi la timp cu cititorii săi, să fie difuzată eficient şi la timp. În acest context, crearea unei reţele de difuzare a presei la zi, în condiţii de marketing modern şi management eficient, este aşteptată atât de cititori, cât şi de editorii de ziare şi reviste”, se mai spunea în acelaşi comunicat de presă.

Autorizat, apoi anulat

În gheretele “Megapress” urmau să fie comercializate ziarele şi revistele de limbă română şi rusă editate în R. Moldova, dar urma să se insiste şi pe dezvoltarea ofertei de presă de circulaţie internaţională. “Megapress” declara că nu va face discriminare şi nu va restricţiona difuzarea niciunei publicaţii în baza criteriilor de apartenenţă sau afiliere politică, limbă de difuzare, ţară de origine etc. “Planul de dezvoltare şi amplasare a gheretelor de presă prevede două etape: iniţial, va fi acoperit mun. Chişinău, ulterior, va avea şi acoperire naţională”, mai specificau reprezentanţii “Megapress”.

După ce au primit autorizare de amplasare pentru fiecare cele 75 de chioşcuri instalate la Chişinău, dar şi alte autorizări sanitare pentru 22 de chioşcuri, reprezentanţii “Megapress” au depus pachetul de acte la Direcţia comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chişinău, de unde urma să obţină autorizarea de funcţionare. La scurt timp după ce au depus actele pentru obţinerea autorizării de funcţionare, reprezentanţii Primăriei Chişinău au informat:

“Prin hotărârea Centrului de Medicină preventivă municipal Chişinău din 14 iulie 2009, se suspendă valabilitatea autorizaţiilor sanitare de funcţionare, eliberate la 15 iunie 2009 şi 23 iunie 2009 pentru gheretele ÎM “New Mega Press” SRL. Şi ţinând cont de ordinea de zi spre examinare la şedinţa Consiliului municipal Chişinău, Direcţia generală comeţ, alimentaţie publică şi prestări servicii vă remite seturile de documente până la adoptarea deciziei definitive privind amplasarea gheretelor în mun. Chişinău”, a fost răspunsul Direcţiei.

Presa pe capul “Megapress”

De ce au suspendat autorizările sanitare acestei companii mixte moldo-române? „Au fost invocate două motive”, a explicat directorul şi coproprietarul „Megapress”. „Primul motiv se referea la faptul că Consiliul municipal Chişinău examinează problema „Megapress”, al doilea este că cei care au dat autorizările sanitare le-au anulat peste trei săptămâni, motivul fiind că angajaţii acestei întreprinderi nu deţin certificat medical. Cum pot să aibă certificate dacă nu sunt încă angajaţi?”, se întreabă Marcel Poiată.

“De trei luni, Alexandru Corduneanu, consilier PPCD, încearcă să facă dezvăluiri referitoare la activitatea “Megapress”, iar agenţia de ştiri “Omega” face tot felul de “investigaţii”, mai spune el. Directorul “Megapress” consideră că reţeaua de distribuţie a presei nu îşi poate începe activitatea din cauza concurenţilor. “‘Omega’ urma să desfăşoare o afacere similară cu cea pe care încercăm să o iniţiem noi”, mai spune Poiată.

“Am făcut investigaţiile prealabile şi pare a fi foarte enigmatică această structură. În orice caz, în registrele care ţin evidenţa agenţilor economici, această structură apare într-un mod destul de enigmatic formulat în ceea ce ţine de cine sunt proprietarii adevăraţi”, a declarat viceprim-ministrul Iurie Roşca, la solicitarea agenţiei “Omega” privind elucidarea condiţiilor de activitate ale companiei “Megapress”.

“Omega” investighează “Megapress”

Acum câteva săptămâni, şi publicaţia “Moldova Suverană” a încercat să realizeze o „investigaţie” pentru a dezvălui cine stă în spatele “Megapress”. În acel articol au fost publicate informaţii din contractele semnate de “Megapress” care, se presupune, e informaţie secretă, fiind pusă la dispoziţie doar reprezentanţilor Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). De notat că atât CCCEC, cât şi Procuratura s-au autosesizat la informaţiile publicate de agenţia de ştiri „Omega”, companie fondată de o întreprindere înregistrată pe teritoriul SUA. “Obiectiv Media Group” (n.r. “Omega” fiind parte a acesteia) este administrată de Alexandru Petcov, fost purtător de cuvânt al Partidului Comuniştilor.

Menţionăm că “Omega” a publicat pe parcursul a trei luni (n.r. mai – iulie) 30 de ştiri cu referire la activitatea “Megapress”, deşi cea din urmă nu şi-a început activitatea. Jurnaliştii de la această agenţie de ştiri au calificat “Megapress” în repetate rânduri ca “firmă fantomă”, punându-se accentul pe faptul că este vorba de o firmă “moldo-română”, având relaţii cu reprezentanţii partidelor de opoziţie.

A.N.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. nim

    Vorba e ca Megapress nu graviteaza in jurul comunistilor. Doar la astfel de agenti li se permite sa activeze. Curata discriminare. Asa e in dictatura.

Leave a Reply to nim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *