Achitarea despăgubirilor într-un sistem “accidentat”

În majoritatea cazurilor, cei care omoară oameni nevinovaţi în accidente rutiere rămân în libertate. Nici măcar financiar, însă, rudele decedaţilor nu sunt despăgubite. Astfel, de multe ori, copiii rămân şi fără părinţi, şi cu un viitor incert. Toate astea pentru că “statul oferă mai multe drepturi ucigaşilor decât victimelor”, spun rudele unor persoane decedate în urma unor tragice accidente rutiere.

Ion Diaconu şi–a pierdut soţia şi trei copii într–un nimicitor accident rutier produs în iunie 2005. Lilia, cel de-al patrulea copil al familiei Diaconu, a fost singurul supravieţuitor al accidentului. La volanul automobilului care a curmat viaţa Eugeniei Diaconu şi a copiilor Aliona, Valentina şi Ionuţ, de doar 10 luni, era un oarecare Iurie Gavriş.

9 mii de lei, costul a 4 vieţi

În 2006, ZdG a decis să se intereseze de acest caz. Doar la insistenţele redacţiei, dosarul a fost remis în instanţa de judecată, pentru că, până atunci, lucrurile băteau pasul pe loc. Judecătoria Vulcăneşti l-a condamnat iniţial pe Gavriş la 5 ani de închisoare cu suspendare. Ion Diaconu deţine şi un document prin care Gavriş, cel care i-a distrus familia, urma să plătească pentru fapta sa nu doar penal, ci şi financiar. Astfel, Iurie Gavriş era obligat la plata a 250 mii de lei pentru omorul a 4 oameni. Ulterior, Gavriş a fost condamnat la 5 ani de închisoare reală. Fiind închis, acesta a trimis familiei Diaconu doar 9 din cele 250 de mii de lei pe care îi datora.

“Judecătorul a spus că nu are ce lua de la el, poate doar cămaşa de pe el, pentru că gospodăria e pe numele părinţilor”, îşi aminteşte Ion Diaconu. “Acum, numai cu foile astea am rămas, care sunt un teanc, că nici nu ştiu unde-i începutul şi unde-i sfârşitul”, ne spune deznădăjduit capul familiei Diaconu, care parcă nu mai speră în recuperarea celor 240 mii de lei, care l-ar ajuta să-şi îmbunătăţească semnificativ traiul.

După condamnarea lui Gavriş, pentru că serviciile unui avocat costă uneori mai mult decât salariul său lunar, Ion Diaconu nu a mai avut posibilitatea de a clarifica întrebările care i-au apărut: De ce a primit doar 9 mii de lei? Când şi cum îi poate primi pe cei 240 de mii?

Executorul neagă, documentele vorbesc

Cert este că, la finele anului trecut, Ion Diaconu era înştiinţat de executorul judecătoresc Nadejda Condrea că Iurie Gavriş fusese eliberat din Penitenciarul nr.1 – Taraclia, pentru ispăşirea întregului termen. Niciun cuvânt însă despre cei 240 mii de lei, care ar fi ajutat-o pe Lilia şi ce a mai rămas din familia ei să trăiască măcar puţin mai bine.

Contactată de ZdG, Nadejda Condrea nu şi-a amintit de un asemenea dosar. “Nu, nu, nu! Nici nu ştiu, nici nu-i competenţa mea. Eu nu am un asemenea dosar”, ne-a spus Condrea. Deşi am încercat să-i explicăm acesteia că în documentele primite de familia Diaconu figurează semnătura ei, Condrea a rămas impasibilă. “Eu nu pot să vă dau un răspuns la telefon, oral şi, credeţi-mă, am foarte multe proceduri. Noi nu eliberăm informaţii la telefon. Nu ştiu nimic”, s-a scuzat executoarea.

Administraţia P. 1 – Taraclia ne-a informat însă că titlul executoriu a fost remis spre executare anume Nadejdei Condrea, cea care susţine că nu-şi aminteşte de un asemenea dosar. La rândul său, Roman Talmaci, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (UNEJ), a declarat pentru ZdG că executarea poate începe doar la cererea creditorului şi că executorul judecătoresc nu are obligaţia de a întreprinde careva acţiuni atâta timp cât nu este cererea creditorului, în acest caz a familiei Diaconu.

Totodată, Talmaci ne-a spus că familia Diaconu, care trăieşte la limita sărăciei, ar trebui să plătească, conform legii, mai multe taxe, pentru ca executorul să înceapă a-şi face meseria. Talmaci ne-a mai spus că în cazurile în care în litigii sunt implicate familii social-vulnerabile, Inspectorarul Fiscal ar trebui să achite pentru ele taxele stipulate în lege. Preşedintele UNEJ a sfătuit familia Diaconu să apeleze la serviciile unui avocat public, care este gratuit, pentru a-şi rezolva problemele, pentru că, “fără un avocat, va fi greu”.

Am încercat, fără succes însă, să-l găsim pe Iurie Gavriş. Ion Diaconu bănuieşte chiar că acesta ar fi putut părăsi R. Moldova.

Trei victime ale unui şofer cu Lexus

La o tragedie practic similară a fost supusă şi familia Furtună. MAI informa în octombrie 2009 că o depăşire neregulamentară şi excesul de viteză au dus la acea tragedie rutieră. Un automobil de model “Lexus”, condus de un bărbat de 51 de ani, a ieşit pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un alt autoturism, de model “VAZ”, care se deplasa regulamentar din oraşul Drochia spre satul Chetrosu. În urma coliziunii, şoferul “VAZ”-ului, de 39 de ani, şi soţia acestuia, de 34 de ani, au decedat pe loc, iar băiatul lor de 7 ani a fost internat în spital. Acesta a decedat la 5 zile după accident. S-a stabilit ulterior că la volanul automobilului care a provocat accidentul se afla Iurie Ceban, care ar fi fost implicat într-o întrecere pe şosea.

În grija părinţilor familiei decedate a rămas fiica minoră a acestora. După mai multe şedinţe de judecată, CSJ decidea anul trecut pedepsirea celui vinovat de accident cu 9 ani şi 9 luni de închisoare în penitenciar de tip deschis şi plata a 500 mii de lei, drept prejudicii morale şi materiale.

“Până acum, în afară de 36 de mii de pe o maşină care a fost sechestrată şi vândută la una din licitaţii, în privinţa titlurilor executorii nu s-a făcut nimic. Dna executor motivează că nu are acces la date în privinţa averii d-lui”, ne spune Eugenia Furtună, mama şi bunica victimelor.

“Ucigaşul se bucură de mai multe drepturi”

Familia Furtună susţine că nicio sumă de bani nu le va putea alina durerea cauzată de moartea copiilor lor, dar că au nevoie de bani pentru nepoţica minoră, rămasă fără părinţi. “Văzând că el a făcut accidentul cu o maşină luxoasă, scumpă de tot, pe care oameni alde noi nu şi-o pot permite, că avea pe degete obiecte scumpe şi că e director de firmă, ne dăm seama că el dispune de avere şi ar putea să plătească această sumă, care nici nu poate fi comparată cu viaţa celor trei”, ne spune Eugenia Furtună.

“Poate noi nu insistam să se socoată acum tot, poate mai aşteptam, dar văzând că el dispune de sumele astea…, şi că nici măcar n-a venit să-şi ceară iertare de la copilul pe care l-a lăsat fără părinţi şi fără de frăţior…”, continuă îndurerată femeia, care îşi face griji pentru viitorul nepoţicăi: “Noi suntem bătrâni”, spune aceasta.

“În Constituţie, noi toţi suntem egali în drepturi, dar, după ce ne-au fost ucişi copiii în cel mai brutal mod, am constatat că, în realitate, ucigaşul se bucură de mai multe drepturi şi mai multe legi sunt în apărarea lui”, remarcă Eugenia Furtună.

Pe condamnat l-am găsit acasă, în pauza de masă

Pe Iurie Ceban, condamnat la 9 ani şi 9 luni de închisoare în penitenciar de tip deschis şi care (în mod normal) urma să-şi ispăşească pedeapsa în Penitenciarul nr. 10 – Goian, l-am găsit acasă, la Soroca. Acesta ne-a spus că “eu acum sunt la închisoare, doar că am venit la pauza de masă acasă, pentru că lucrez pe contract la o firmă, ca electrician”.

“Eu le plătesc lunar din leafa mea. Am deschis benevol pentru fetiţă un cont în bancă şi am pus 50 mii de lei, la procente. Ei au ridicat 64 de mii. Trebuiau să ia banii la 18 ani, iar atunci suma ar fi fost de două ori mai mare. Ce vor ei acum? Au trecut din nenorocire în business. Eu-s cu sovestea curată. Eu am femeie. Poate să le dau femeia lor? Ce mai vor de la mine? Să mă lase să lucrez, să nu mă distrugă moral. Dacă eu am să lucrez, o să aibă şi ei, dacă eu am să mor, nici ei nu vor avea”, ne-a spus Iurie Ceban.

Precizăm că, iniţial, Iurie Ceban urma să-şi ispăşească pedeapsa la P. 10 – Goian. Pentru că activitatea acestuia a fost suspendată, Departamentul Instituţii Penitenciare ne-a informat că Ceban a fost transferat la un alt penitenciar de tip deschis. Interesant este faptul că acesta a ajuns la P. 6 – Soroca, oraşul în care locuieşte.

Sergiu Ceban, şeful P. 6 – Soroca ne-a spus că “Iurie Ceban activează la o firmă, iar dacă şeful firmei unde  activează i-a permis să se ducă acasă să se schimbe, e altă întrebare. Ca atare, de la 8 dimineaţa până la 6-7 seara el este la serviciu, în oraş. Seara doarme pe teritoriul penitenciarului. Este supraveghetor care-l verifică. Seara nu poate să fie acasă. Ziua, el tot este verificat, dar depinde unde-l trimite domnul de la firma cu care avem contract. Mulţumesc pentru informaţie, eu am să clarific care este situaţia. Poate şeful i-a dat voie la masă”, încearcă Ceban să explice situaţia. Acesta ne-a spus că faptul că are acelaşi nume de familie cu condamnatul nu este decât o coincidenţă. “Nu-s rudă cu d-lui”, a conchis Sergiu Ceban.

Pasivitate, lege imperfectă sau corupţie?

Svetlana Postovanu, executorul judecătoresc din acest caz, recunoaşte că există probleme cu recuperarea banilor de la Iurie Ceban, dar spune că “încă n-a fost în viaţă aşa ceva ca eu să nu scot banii”. “El se află la închisoare. Nu poate să achite, că se află închis. Da, este adevărat că are două firme. Am pus sechestru pe ele, dar oficial acestea valorează 5400 de lei, cât este capitalul social. Două maşini sunt date în căutate. Până la urmă, vom rezolva problema”, este sigură Postovanu.

În astfel de probleme, Roman Talmaci, preşedintele UNEJ, exclude faptul că executorul ar putea intra în cârdăşie cu cel care trebuie să plătească. “Categoric nu admit aşa ceva. Admit doar că nu se execută hotărârile judecătoreşti din pasivitatea creditorilor. Sunt sigur 100%. Nu poate să fie înţelegere între debitor şi executor. Poate fi doar pasivitatea creditorului. Stând acasă, nimeni nu-ţi va aduce nimic”, precizează Talmaci, care sfătuieşte persoanele aflate în situaţii similare să fie foarte active şi să colaboreze cu executorii imediat cum au vreo informaţie.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ianus

    daca o masina a palit mortal un om,paguba o plateste compania de asigurari(20000 lei )si asta daca soferul vinovat nu a fost beat si masina a trecut testarea tehnica pina la producerea accidentului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *