„Rădăcinile” cazurilor de deces nu se regăsesc în sistemul penitenciar”

Interviu cu Aureliu Suhan directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare

— Dle Suhan, într-un raport al DIP pentru anul 2017 se menţionează că 5000 de persoane sunt deţinute în condiţii de supraaglomerare. Ce se întreprinde pentru a ameliora situaţia acestora?

— Sunt mai multe rapoarte, care sub diverse aspecte ne monitorizează şi abordează una şi aceeaşi problemă, care este supraaglomerarea din sistemul penitenciar. Dacă e să vorbim concret, la ora actuală, avem 7457 deţinuţi la evidenţă în sistemul penitenciar. Sistemul penitenciar face faţă cerinţelor cu 6735 de locuri în total, la bază fiind cei 4 m.p., standard european, pentru fiecare deţinut în parte, deci o supraaglomerare în dependenţă de locurile libere, fiindcă în alte penitenciare avem şi locuri libere. Azi avem cu 722 de persoane mai multe în raport cu locurile din sistemul penitenciar. Cel suprapoluat este Penitenciarul 9, cu 190 de persoane. Concomitent, avem 250 de locuri libere în cele 2 penitenciare din Bender, din zona de securitate, pe care, din motive obiective, nu le putem folosi. Atunci când facem o analiză a prezenţei locurilor libere şi a problemei supraaglomerării în penitenciare, trebuie să ținem cont, pe de o parte, de numărul real de deţinuţi şi de numărul real de locuri libere de care dispune DIP la această etapă. Coraportul dintre aceste două demonstrează cifra reală de supraaglomerare.

— În acelaşi raport se spune că „trezeşte îngrijorare demisionarea tinerilor angajaţi”. De ce aceştia aleg să părăsească sistemul penitenciar?

— Problema cadrelor, dacă privim lucrurile în profunzime, este una destul de acută în sistemul penitenciar, dar prin comparaţie cu alte organe de forţă, suntem într-o situaţie mult mai avantajoasă. Din cele 2960 de funcţii atestate la etapa actuală în sistemul penitenciar, avem 182 funcţii vacante. Deci, vedem că nu sunt mai mult de 10% posturi vacante în sistem, ceea ce se încadrează într-un anumit bun simţ al situaţiei per ansamblu la capitolul migraţia cadrelor. Candidaţii la angajare se deosebesc la mai multe capitole de generaţia noastră, începând cu formarea propriu-zisă, cu facultăţile, cu circumstanţele, cu tot ce vreţi. Şi vreau să vă zic că lumea vine bine pregătită profesional, într-o formă sau alta. Ceea ce ţine de caracter, de bărbăţie, de nişte criterii care trebuie luate în calcul la angajarea în sistemul penitenciar, aici avem de lucru la identificarea candidaţilor. Şi anume caracterul, sau intuiţia, spuneţi-i cum vreţi, este componenta fundamentală, din cauza căreia, la evaluare, angajaţii noştri tineri, după 3 ani de serviciu, ne părăsesc. Mai este şi alt factor – condiţiile de muncă, care se deosebesc mult, chiar şi de cele ale colegilor noştri din alte instituţii de forţă. Deşi la dispoziţia angajaţilor sistemului penitenciar stau nişte facilităţi sociale, suntem mai privilegiaţi, fluctuaţia rămâne constantă, mai avem colegi care ne părăsesc. Şi, cum v-am mai spus, fiecare are nişte convingeri intime, este şi anturajul în care lucrează, şi factorul psihologic – toate acestea îi determină, în mare parte, să plece. Cei care au depăşit termenul de 3 ani de la angajare se conformează, într-un fel sau altul, ei acceptă o continuitate.

— Cei trei ani, la care vă referiţi, reprezintă un fel de test de rezistenţă?

— Da. Să ştiţi că acel angajat, vârsta medie fiind 22-23 de ani, venind după facultate, intrând într-un penitenciar, în anumite circumstanţe, cu acel contingent, cu funcţiile pe care trebuie să le execute zi de zi, se confruntă cu dificultăţi… Nu oricine poate opune rezistenţă acestor factori.

— Dar ei beneficiază, totuşi, de suport psihologic?

— Da, sistemul penitenciar, în toate subdiviziunile, este dotat şi sunt specialişti psihologi. Noi avem o diviziune specializată de psihologi care lucrează cu toţi candidaţii, înainte de a fi angajaţi propriu-zis. Următoarea etapă intervine atunci când ei participă la cursurile de pregătire la Centrul nostru de instruire. Ne-am propus ca niciun angajat nou să nu treacă pragul puşcăriei, atâta timp cât nu a fost instruit la acest centru specializat. Mai ales, acordăm o atenţie deosebită subofiţerilor, contingentului de angajaţi care sunt mai vulnerabili, sub mai multe aspecte. Avem o atitudine faţă de ei mai avantajoasă, aş putea spune. Chiar materialele de instruire la ei sunt deosebite.

— Ce acţiuni punitive se întreprind atunci când se constată că unii angajaţi ajută deţinuţii să obţină obiecte interzise în închisori?

— Problema obiectelor interzise în sistemul penitenciar este una din cele prioritare la toate nivelele. Da, trebuie să recunosc că unele obiecte interzise nimeresc în zonă şi în mâinile deţinuţilor nu fără ajutorul unora dintre colegii noştri, care sunt mai puţin oneşti. Pe parcursul ultimilor doi ani, au fost întreprinse mai multe acţiuni de regim şi de securitate, inclusiv măsuri speciale de investigaţie, conform legii respective, în scopul diminuării acestui fenomen. Avem tendinţa de diminuare destul de pronunţată la etapa actuală. Măsurile de regim şi securitate, înfăptuite de sistem, inclusiv cu suportul altor instituţii de forţă, generează, în ultima perioadă, nişte rezultate pe măsura aşteptărilor noastre. Probabil aţi citit despre asta la colegii din presă. Noi încercăm să deschidem parantezele şi chiar porţile penitenciarelor, în aşa fel încât toată lumea să se convingă că prioritatea sistemului penitenciar este reeducarea deţinutului, şi nu constrângerea lui. Revenind la obiectele interzise – ne propunem ca, în acest caz, accentele să fie schimbate. E important de intervenit la punctele de trecere şi control. Adică, în loc de percheziţii, să implementăm nişte acţiuni tehnice, cu aplicarea unor utilaje electronice, în aşa fel încât, până a ajunge la zidul penitenciarului, să deţinem informaţia, să putem identifica căile şi persoanele care, teoretic, pot introduce sau pot apela la metoda aruncării peste edificiile de pază şi control.

— Sunt prevăzute şi resurse financiare pentru aceste dispozitive despre care spuneţi?

— Da, ne propunem ca, până la sfârşitul verii curente, să semnăm un contract cu un agent economic olandez care să ne pună la dispoziţie, pe bază de testare, unele utilaje pentru detectarea aparatelor de telefoane, inclusiv în regim deconectat, inclusiv la distanţă sau nemijlocit la punctul de trecere şi control. O altă măsură pe care vrem să o implementăm pentru a combate contrabanda de telefoane, dacă tot suntem la acest capitol, este extinderea timpului acordat deţinuţilor pentru convorbirile telefonice prevăzute de legislaţia în vigoare, cu dotarea penitenciarelor din punct de vedere tehnic. Cu alte cuvinte, ca să vă închipuiţi, ne propunem să dotăm unele celule cu telefoane şi cu cartele, astfel încât deţinutul să aibă acces la asta 24/24 şi să nu fie nevoit să se gândească şi să intre ilegal în posesia unui telefon. Adică, să-i creăm nişte condiţii legale.

— Ce categorii de deţinuţi vor beneficia de acestea?

— Nu vor beneficia de aceste servicii doar cei sancţionaţi în modul stabilit, adică pentru încălcarea disciplinei. În rest, nu-i absolut nicio limită. Acestea vor fi disponibile pentru toţi deţinuţii, indiferent de regim.

— Ce se întâmplă cu obiectele interzise, depistate la deţinuţi?

— Se documentează procedura, se sigilează obiectul, se întocmesc actele speciale şi se expediază, de la caz la caz, conform procedurii. Poate fi vorba de Procuratură, de organele poliţiei, în dependenţă de caz. De cele mai multe ori, avem o conlucrare strânsă cu organele de poliţie, de aceea le expediem lor. Se mai întâmplă cazuri când obiecte interzise nu sunt găsite asupra deţinutului, ci într-un loc tăinuit, în perimetrul sectorului locativ. Locurile unde acestea au fost găsite se filmează, după care, asupra cazului respectiv, se pronunță mai întâi administraţia penitenciarului, după care decizia este confirmată sau infirmată de procuror.

— Raportul de care ziceam menţionează şi despre o morbiditate mai ridicată în 2017 în penitenciare, faţă de 2016. Cum comentaţi acest fapt?

— Să ştiţi că, atunci când studiem în profunzime cauza, de la caz la caz, sunt implicaţi specialişti de toate nivelele, inclusiv din afara sistemului penitenciar. Mă refer nu doar la procurori sau la unii reprezentanţi ai unui sau altui organ de urmărire penală, este vorba de medici legişti, dar şi medici de alte profiluri. Vedem că „rădăcinile” cazurilor de deces nu se regăsesc în sistemul penitenciar. Noi am ajuns să fim doar un fel de moştenitori ai faptelor. 80-90 % din cazurile de deces sunt în Penitenciarul 16, ca şi instituţie specializată în prestări de servicii medicale, şi, cu regret, cel mai mare număr al deceselor se înregistrează aici. Asta, însă, nu înseamnă că sistemul penitenciar se face vinovat în totalitate sau… mă rog… Nu vreau să pasez responsabilităţi, noi ne asumăm la rândul nostru nişte responsabilităţi şi cred că aici am să fac o paranteză, ca să mă refer la cazul Braguţa, deoarece ştiu că numaidecât o să mă întrebaţi despre asta. Să ştiţi că ne-a responsabilizat la maxim acest caz. Ne-am revizuit nu doar protocoalele, regulamentele, instrucţiunile şi tot felul de acte, dar ne-am revizuit şi atitudinea. Cel puţin, ne-am străduit să ne schimbăm, societatea ne va aprecia – ne-am schimbat noi sau nu, în urma acestui tragic deces. Nu voi pasa responsabilităţi despre cine se face mai mult sau mai puţin vinovat, omul este în custodia statului, departamentul este o verigă din acest sistem. Avem un proces de judecată şi urmează să ne conformăm deciziilor judiciare ulterioare.

— Fiindcă am ajuns la procesele mult discutate în mediul public, cine îl vizitează în închisoare pe Vlad Filat?

— Haideţi să vă spun aşa, dacă o să încerc să spun că nu cunosc, sau nu ştiu, veţi spune că nu sunt cinstit, iar eu nu vreau să vă creez o impresie negativă. Deţinutul Filat, ca şi oricare alt deţinut din sistem, beneficiază de întrevederi de lungă durată şi de scurtă durată, în dependenţă de grafic, în dependenţă de comportament, de situaţia curentă. Actualmente, se deţine în Penitenciarul 13, el nu este sancţionat, el nu este lipsit de drepturile prevăzute de Codul de executare, vizavi de colete, vizavi de întrevederi. E bine, mersi. El este vizitat în special de rudele sale, de unii colegi, cred, de activităţi anterioare ale lui, foarte rar, de altfel. Asta ar fi. Miza este pe rudele din cercul cel mai apropiat dumnealor.

— Anterior, Veaceslav Platon s-a plâns de tortură şi rele tratamente în detenţie. În ce condiţii este deţinut acum?

— Deţinutul Platon se află în aceleaşi condiţii ca şi oricare alt deţinut al Penitenciarului 13, iar dacă consideră că nu sunt pe măsură, are dreptul la o plângere, la alta. Ele sunt examinate în dependenţă de competenţe – dacă sunt adresate DIP-ului, DIP le examinează. În ultima perioadă, ele sunt adresate mai mult procurorilor, instanţelor de judecată. Pot să vă spun că Platon se deţine de unul singur, într-o celulă reparată cosmetic din contul sistemului penitenciar. Şi vreau să vă zic că pe măsură. Dispune, elementar, de toate necesităţile în celulă. Are acces la informaţie prin radio şi televizor. Dispune de un fierbător electric, care se permite. Se întâmplă că dumnealui este sancţionat, fapt care, cu părere de rău, în ultimul timp se întâmplă mai des, din cauza atitudinii.

— În opinia dvs., de ce se întâmplă asta?

— Nu ştiu de ce se comportă aşa. Dar, intuiţia mea îmi spune că, până la urmă, acesta deocamdată nu s-a conformat cu statutul său actual. E greu să treci de la un statut anterior, la cel actual. Asta ar fi explicaţia mea.

— Anterior, atât unii jurnalişti, cât şi unele ONG-uri au vrut să discute cu Vlad Filat. De asemenea, unele organizaţii şi-au exprimat dorinţa de a-l vizita pe Veaceslav Platon în celulă şi nu li s-a permis. Din ce cauză aceste refuzuri?

— Refuzurile sunt legate de statutul respectivilor. Ei, pe lângă statutul de deţinut, pe alte episoade, mai deţin statutul de prevenit. Deci, se examinează într-un alt dosar penal. Şi iată aici, conform legislaţiei, apare declinul de competenţă, şi învoirea pentru discuţii sau interviu, în cazul de faţă, nu aparţine sistemului penitenciar. De aceea, noi nu am refuzat, pur şi simplu am răspuns instituţiilor media, lămurindu-le procedurile de acceptare a interviului dat.

— La ce etapă se află anchetele de serviciu iniţiate în contextul scurgerii imaginilor cu Valerian Mânzat în închisoare?

— Aici vreau să vă zic că sistemul penitenciar poate să-şi asume nişte responsabilităţi vizavi de tehnica mai puţin performantă, fiindcă asta e. Cât priveşte tehnologiile informaţionale, modalităţile electronice şi dotările tehnice ale altor actori, vizavi de persoanele la care vă referiţi dvs., sunt mult mai performante. Scurgerile de fotografii, de imagini, la etapa actuală, nu se rezumă numai la a introduce un flash în calculator şi a le copia. Sunt tehnologii mult mai performante, care pot lucra de la distanţă. Ne asumăm şi noi responsabilitatea, dar să ştiţi că sunt nişte lipsuri nu de aceea că nu ne dorim, ci pentru că nu avem posibilitate. Însă, se lucrează. Am luat nişte măsuri de criptare, de protecţie a informaţiei pe care o avem în posesie. Suntem în strânsă conlucrare cu instituţiile statului care se fac responsabile de protecţia datelor cu caracter personal. Avem programe speciale, conlucrăm cu instituţii specializate, pentru a nu mai admite cazuri similare. Totodată, cele menţionate mai sus constituie obiectul unei cauze penale instrumentate de Procuratură. Noi avem în procedură o anchetă de serviciu. Suntem în paralelă conlucrare cu procurorii. Sper ca, în termene rezonabile, să avem un răspuns final de la colegii noştri, în aşa mod încât să ieşim şi noi într-o conferinţă de presă şi să vorbim despre acest caz, despre cine sunt vinovaţii şi despre sancţiuni.

— Cum se comportă în detenţie tinerii implicaţi în cazul omorului tinerei de la Străşeni?

— Cu părere de rău, sunt o categorie de deţinuţi destul de dificili în comportament. Şi aici putem reveni la subiectul legat de vulnerabilitatea celor care ajung să-şi ispăşească pedepsele în sistemul penitenciar. Acesta reprezintă un exemplu demn de luat la creion, pentru că aceşti deţinuţi minori au avut un mod de viaţă la libertate foarte neordinar, ca să nu spun mai apăsat. Şi rezultatele educaţiei, lipsei de şcolarizare i-au dus pe calea aceasta. La ora actuală, mi-e greu să constat dacă ei conştientizează că sunt în penitenciar şi încearcă să resocializeze, într-un fel. Dimpotrivă, aş spune că au un comportament agresiv, pe alocuri. Sunt dispuşi să comită infracţiuni în interiorul penitenciarului, unele dintre care au fost şi documentate. Unul din ei a fost suplimentar condamnat, un alt caz a fost trimis în instanţa de judecată. Partea goală a paharului este că ei urmează a fi deţinuţi ulterior în penitenciarul pentru minori de la Goian. Acolo, avem 34 de deţinuţi minori acum – un trend descendent, apropo – şi ei vor trebui izolaţi o bună perioadă – cea de carantină, pentru a nu transmite această duritate celorlalţi.

— Cum se pregăteşte DIP de electoralele din mai?

— La alegerile din 2016, deţinuţii din sistemul penitenciar au votat în proporţie de 97%. Vă daţi seama că, pentru noi, e mai simplu să asigurăm prezenţa. Problema este perfectarea actelor de identitate, care pe parcurs expiră. Dacă noi, cei de la libertate, ne-am deprins că putem lua oricând actele de acasă şi perfecta un buletin de identitate, pentru deţinuţi, lucrurile stau puţin altfel. Sistemul se ocupă de acestea. Cu toate acestea, sistemul penitenciar nu a dat greş nicicând la capitolul asigurării drepturilor deţinuţilor la vot. Tot timpul am cooperat cu instituţiile abilitate astfel încât, în ziua alegerilor, fiecare deţinut să fie admis la urnă şi să-şi onoreze dreptul de vot, în cazul în care şi-a dorit acest lucru.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă