„Departe de casă, până şi defectele par virtuţi”

Interviu cu Liliana Ganga-Rostea, profesoară

— Cum a fost copilăria dvs.?

— Mi-ar plăcea să vă copleşesc cu o descriere captivantă despre copilăria mea, dar de la înălţimea anilor şi a experienţei dobândite sunt nevoită să recunosc că nu a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Evident, am avut momente de încântare, caracteristice acestei inocente vârste. Eram un copil rebel, capricios, cu mult caracter. Am adunat multe cucuie până am învăţat cum trebuie să fiu şi să trăiesc, ca să am parte în viaţă de mai multe momente de fericire.

Liliana Ganga-Rostea
Profesoară de limba și literatura română și limba latină, magistru în filologie
A profesat la școala Waldorf, la Liceul „Miguel de Cervantes”, la Casa Limbii Române.
În perioada 1999-2007, a activat în calitate de lector superior la Catedra Filologie Română a ULIM.
În 2013, a făcut studii de omologare a titlului: licențiat în Filologie Clasică la Universitatea din Murcia, Spania, ţară în care locuieşte din 2007.
Texte publicate
„Individualitatea raportului de inerență” – Revista Limba Română, Nr. 5-9, anul XV, 2005
„Sper, dar…” – Revista Limba Română, Nr. 9-12, anul XXIII, 2013
„La strat! Atenție! BAC!” – Revista Limba Română, Nr. 3, anul XXIV, 2014

— Vă plăcea sau nu să mergeţi la şcoală?

— Complexă întrebare. Au fost 10 ani trăiţi diferit. Au existat perioade de entuziasm, în care aşteptam cu nerăbdare să-mi revăd în fiecare dimineaţă colegii şi profesorii, să descopăr lucruri noi. Dar, am trăit şi zile în care aş fi dat orice să mai dorm puţin dimineţile, să nu fac teme, să nu ştiu de ştiinţele exacte, să mă joc în voie, la urma urmelor, şi să nu am prea multe responsabilităţi.

— De ce aţi plecat din R. Moldova?

— Am plecat, pentru că acesta mi-a fost destinul. N-am fugit de sărăcie, nici de instabilitate – deşi le-am trăit şi acolo, şi aici – , nici din curiozitate, nici după aventuri sau experienţă. Am plecat din Moldova după iubire. M-am căsătorit şi am venit la soţul meu, care emigrase deja de câţiva ani. De aceea şi zic că aşa mi-a fost destinul.

— Cum v-aţi adaptat în Spania? Ce a fost cel mai greu?

— Adaptarea a fost destul de complicată şi lungă. Stau aici de zece ani şi, până în prezent, înfrunt realităţi incomode, incomprehensibile pentru mine. Am făcut eforturi mari – de la asimilarea bucătăriei locale până la şofat şi studii. Cel mai greu consider că ar fi, totuşi, să obţin un post de muncă în profesia mea. Sistemul de învăţământ spaniol este practic impenetrabil pentru unele categorii de specialişti străini. Eu mi-am omologat titlul şi am susţinut probe la Universitatea din Murcia, am făcut un Master în pedagogie la Universitatea Miguel Hernándes din Elche, cursuri de spaniolă la Institutul Cervantes, dar pentru un post trebuie să concurez la bursa muncii pentru educaţie ori să mai fac studii şi să mă prezint la opoziţii – concursul meritelor pentru angajare.

— Ce a fost cel mai greu în procesul de adaptare?

— Mi-a fost greu să-mi schimb ritmul, mentalitatea, felul de a fi, să mă aflu printre oameni cu altă educaţie şi obişnuinţe, să învăţ mereu şi să mă depăşesc ca să corespund. Acasă la noi, dacă ai o etichetă, trăieşti cu ea toata viaţa, aici însă trebuie să demonstrezi în fiecare zi că prezinţi ceva, deci efortul e destul de mare pentru a te afirma şi, practic, nu ai susţinere, decât cea a familiei.

— Cu ce vă ocupaţi în Spania?

— Sunt casnică în Spania, am grijă de casă, „ama de casa” zic spaniolii – am grijă de copii, fac studii, sper să mă întorc în profesie când copiii vor fi mai independenţi, acum nu am altă alternativă şi trebuie să le dedic tot timpul, dar, deoarece nu pot lăsa toate cheltuielile familiei pe spatele soţului, muncesc ocazional în hostelerie, fac curăţenie prin case, calc rufe, fac munci pe care mi le permite orarul copiilor.

Liliana a făcut un Master la Universitatea M. Hernandes

— Ce ar avea de învăţat moldovenii de la spanioli?

— Ar fi util ca moldovenii să înveţe de la spanioli arta de a evita situaţiile de conflict. Aceasta este o trăsătură generală, pe care o admir la ei, şi, totodată, admir că sunt părinţi foarte buni – şi unii, şi alţii, că ştiu să se bucure de viaţă, să petreacă, că nu-şi „sclavizează” viaţa pentru bunăstare. Dar şi spaniolii ar avea de învăţat de la moldoveni. De exemplu, cum să meargă într-o ţară străină cu 100 de euro în buzunar, să se realizeze şi, în scurt timp, să depăşească localnicii cu două capete.

— Ce aţi găsit în Spania şi v-a uimit, sau v-a luat pe nepregătite?

— Spania este o ţară fantastică şi nu ştiu cât de insensibil trebuie să fie omul ca să nu rămână atins de frumuseţea ei diversă. Consider că gastronomia spaniolă nu are pereche, cum nu are pereche fotbalul sau cultura pentru acest sport, educată încă din copilărie. Concentraţia de oameni talentaţi este uimitoare, la fel ca şi ospitalitatea nemărginită. Ospitalitatea spaniolilor se manifestă prin faptul că sunt foarte sociabili, calzi, drăguţi, săritori la nevoie, atenţi, simpli. Asta nu înseamnă că te aşteaptă cu pâine şi sare la orice colţ, în schimb, poţi sta liniştit că nici n-o să te trezeşti cu o bâtă în cap din întâmplare.

— Ce diferenţe aţi observat între sistemul de învăţământ din R. Moldova şi cel din Spania?

— După părerea mea, sistemul educaţional spaniol este diferit nu doar de cel din R. Moldova, dar şi în sine, în funcţie de localitate, angajaţi, contingent, buget etc. Studiile pe care le-am făcut aici au fost extraordinare, şcoala copiilor mei mi se pare de calitate şi umană. Meritul este, desigur, al tuturor celor care fac parte din sistem şi contribuie la perfecţionarea lui şi, mai ales, al dascălilor, care sunt interesaţi să profeseze, căci munca pe care o depun le oferă bunăstare, siguranţă, stabilitate şi dezvoltare. Mă refer, în fond, la partea materială. Profesia de dascăl în Spania este prestigioasă pentru că e foarte bine remunerată. Aici, cadrele didactice au statut de funcţionari publici.

— Ce vă nemulţumeşte şi ce aţi schimba în sistemul de învăţământ din R. Moldova?

— Aş vrea să mă refer, mai degrabă, la ceea ce îmi place în sistemul nostru de învăţământ. E mai simplu şi mai puţin de vorbit. Este flexibil. Dacă ar avea o echipă de profesionişti în frunte, ar fi posibile schimbări benefice pe termen scurt. Ministra Maia Sandu a demonstrat, în măsura posibilităţilor, acest lucru. Sper să mai existe şanse într-un viitor rezonabil.

— De ce, în opinia dvs., este important să se investească în educaţie?

— Eu, deocamdată, nu cunosc altă alternativă pentru sistemul educaţional clasic – pentru şcoală. Îmi displace învăţământul individual la domiciliu şi cel la distanţă, cu excepţia cazurilor particulare inevitabile. Şcoala socializează, şi acesta este un merit colosal. Este vital să investim în educaţie şi, implicit, în viitorul nostru. Statul trebuie să-şi asume această obligaţie în totalitate, dacă are pretenţii să existe ca stat.

— Există o cale corectă de a face acest lucru?

— Evident, ca şi pentru orice alt lucru, există căi corecte şi incorecte de realizare. Depinde de intenţia şi de nivelul de moralitate al celor implicaţi, de aceea am şi subliniat că optez pentru profesioniştii bine intenţionaţi, cu vocaţie, pentru cei care îşi iubesc meseria şi o exercită cu toată responsabilitatea.

— Ce le lipseşte profesorilor şi elevilor sau studenţilor de la noi?

— Profesorilor le lipseşte o remunerare decentă, şi de aici toate celelalte, timp şi mijloace să se perfecţioneze, siguranţă, prestigiu, respect, motivaţie. Elevilor şi studenţilor le lipsesc şi mai multe lucruri, şi aici mă refer inclusiv la cele care depăşesc cadrul didactic. Criza demografică a afectat societatea noastră ireversibil, or, succesele copiilor se datorează în primul rând echilibrului din familie.

— Realitatea politică din ţară lasă şanse de crezut în mai bine?

— Nu ar avea niciun sens să atingem acest subiect, dacă ne-ar părăsi orice urmă de optimism. Eu sper că se vor produce schimbări în bine în R. Moldova, dar şi în orice alt colţ al lumii unde politica este ineficientă.

— Cât de des reveniţi acasă?

— Revin mai rar decât îmi doresc şi decât îmi permit, din păcate.

— Ce aţi aduce acasă din Spania?

— Dacă m-aş întoarce de tot, mi-aş aduce biblioteca. De fapt, altceva nici n-am agonisit. Copiii aş prefera să rămână unde s-au născut. N-aş vrea să-mi repete destinul – de punte între două lumi.

— Câte cărţi aţi reuşit să adunaţi în bibliotecă? Cum le-aţi adunat? Aveţi volume la care ţineţi în mod deosebit?

— Mă îndoiesc că, după ce numărul titlurilor din bibliotecă depăşeşte cifra de 100 de exemplare, posesorul mai reuşeşte să le ducă evidenţa, deja încep alte preocupări – unde şi cum să le păstrezi şi să nu uiţi de la cine ai împrumutat şi cui ai împrumutat. Eu am moştenit o parte dintre cărţi de la tata, acasă am avut o bibliotecă decentă şi câteva titluri româneşti încă înainte de 1985, am continuat să cumpăr, am primit în dar, iar recent soţul mi-a adus o colecţie de 100 de autori universali, care urmau să fie aruncaţi la reciclare, dintr-o casă gata de reformare. Eu citesc tot ce-mi pică, nu sunt un lector select şi erudit, dar sunt greu de interesat.

— Cineva spunea că a citi cărţi e ca şi cum ai conversa cu autorii, la un anumit nivel, de aceea unii oameni preferă mai ales compania acestora. Pe dvs. la ce vă ajută cărţile?

— Apropo, corect a spus. Logic. Şi cel mai bun exemplu, al meu personal, în acest sens ar fi cartea „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Ţîbuleac. Romanul mi-a satisfăcut necesitatea de comunicare indirectă cu această scriitoare deosebită, sensibilă şi plastică.

— Revenind la subiectul R. Moldova, ce vă lipseşte cel mai mult de acasă?

— Oamenii dragi, atmosfera, mirosurile anotimpurilor, sărbătorile, atitudinea, mentalitatea, temperamentul, sinceritatea îmi lipsesc enorm. Eu nu sunt ataşată de material, în schimb sunt foarte sensibilă şi emotivă şi anume lucrurile care nu se cumpără cu bani îmi şi lipsesc departe de casă.

Liliana Ganga+Rostea împreună cu fiica sa

— Pentru dvs., cu ce se asociază cuvântul acasă?

— În prezent, se asociază cu familia şi cu locul în care mi-am găsit rostul.

— Memoria doare?

— Nu. Eu nu zgândăresc rănile şi nu trăiesc din amintiri. Am prea multe lucruri frumoase în prezent ca să mă consum cu trecutul. Sunt recunoscătoare că am învăţat din tot ce am trăit.

— Care e partea cea mai frumoasă din viaţa unui profesor?

— Partea cea mai frumoasă din a fi profesor este că ai posibilitatea să-ţi trăieşti viaţa printre tineri şi să contribui la zidirea viitorului prin educarea lor.

— Dar din a scrie?

— Din a scrie, cel mai frumos este să reuşeşti să faci în aşa fel încât să coincidă realitatea care se încheagă în imaginaţia ta cu cea transmisă prin cuvintele din care se adună textul.

— Credeţi în autoeducare sau autocultivare?

— Evident. Pe asta se ţine şi evoluează fiinţa umană.

— Există lucruri pe care aţi dori să le spuneţi mai des?

— Există lucruri pe care aş vrea să le simt mai des. Simple, cum ar fi liniştea, să am timp de tot ce-mi place – compania celor dragi, atenţia şi dragostea lor.

— Ce lucruri aţi vrea să auziţi mai des?

— Aş vrea să aud mai des că în lume este pace, echilibru şi progres.

— Spre ce ar trebui să-şi canalizeze mai intens eforturile cetăţenii R. Moldova?

— Cred că spre propria bunăstare, că e un scop foarte nobil şi de propăşire.

— Cum s-ar petrece o zi ideală în viziunea dvs.?

— Firesc. Nu tind spre perfecţiune, mă cam stresează. O zi împlinită e cea pe care o petrec cu familia.

— Care sunt bucuriile dvs. simple?

— Familia sănătoasă, sătulă şi în siguranţă; casa curată şi caldă, postul de muncă unde mă simt utilă şi care îmi oferă un venit decent. Cafeaua de la ora nouă, cartea de pe noptieră, ciocolata şi un film bun.

— Dvs. trataţi situaţiile complicate sau mai ciudate cu umor şi lejeritate. Contează să avem acest simţ al umorului pentru a ne descurca în viaţă? Pe dvs. v-a ajutat?

— Umorul contează pentru a supravieţui, sau pentru a muri fără suferinţe. Pe mine mă atrag oamenii simpli, în sens de accesibili, nu altceva, şi cred că această calitate se datorează simţului fin al umorului. Lumea care priveşte lejer şi uşor sarcastic lucrurile îşi creează un fel de strat protector sau un fel de imunitate contra realităţii dure.

— Există simţuri care, pe noi, ca popor, ne-ar ajuta oarecum, dacă le-am avea într-o formă mai pronunţată, să spun aşa? De exemplu, mai puţin simţul nostalgiei şi mai mult cel al lucrurilor practice.

— Noi avem dreptul să fim aşa cum suntem, în primul rând – foarte diferiţi, chiar dacă suntem un popor, iar departe de casă până şi defectele par virtuţi. Eu îmi iubesc poporul şi rădăcinile şi consider că ne defavorizează multe aspecte, dar nu felul nostru de a fi.

— Pentru dvs., scrisul este o formă de terapie?

— Pentru mine, scrisul e un exerciţiu care îmi satisface necesitatea de comunicare şi de socializare, îmi ajută să nu uit limba maternă şi să-mi menţin identitatea. N-am pretenţii şi nici intenţii să ating culmi, nici talent n-am. În schimb, am predilecţie pentru ocupaţiile care bucură lumea.

— Am citit pe blogul dvs. mai multe poveşti despre oameni, aveţi una la care ţineţi în mod deosebit? De ce?

— Cel mai mult ţin la prima schiţă, pentru că mi-a trezit pofta de scris. Am trăit emoţii stranii cât îmbinam cuvintele în propoziţii şi revin să descriu oamenii cu care comunic, mă marchează, mă impresionează, ori de câte ori mi se face dor de această stare.

— Scriind aceste istorii, ce aţi învăţat despre oameni?

— Nu am învăţat din scris, ci din comunicare.

— Ce aţi învăţat despre oameni din comunicare?

— Am învăţat să ascult, să fiu atentă la detalii, să-i înţeleg, să simt empatie, să respect, să iert şi desigur – să iubesc. Dar cel mai important este că am învăţat să cer reciprocitate şi s-o câştig.

— Dacă aţi lua-o de la capăt, aţi schimba ceva în viaţa dvs.?

— Am observat că lumea, de obicei, răspunde negativ la această întrebare, dar eu aş schimba. Sincer, cu mintea de acum, aş corecta câteva lucruri pentru care nu am avut curaj să le corectez la timpul potrivit. Şi asta nu înseamnă că nu sunt mulţumită de viaţă în prezent, ci că ar fi putut fi mult mai bună.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ion

    Spaniolii stiu foarte bine sa mearga in alte tari cu 100 euro si sa depaseasca acolo pe toti cu 2 capete, au cucerit america de nord si de sud, facand acest lucru. O fac si azi cu excelenta, mergeti in aceasi america sau europa de nord, e plin de spanioli.

    Daca doriti o schimbare, o puteti face, aveti totul necesar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *