Ziua de naştere la Guvern
Marţi, 21 octombrie, a fost ziua de naştere a lui Ghennadi Onişcenko, şeful Rosspotrebnadzor. În ziua în care acesta a împlinit 63 de ani, a devenit şi şomer pe câteva ore. Lumea a fost foarte confuză – să meargă să îl felicite sau să mai rămână în expectativă. Câteva persoane au fost de-a dreptul decepţionate, căci se pregăteau să ajungă la Onişcenko cu flori, dar şi coniac georgian, vin moldovenesc, ciocolate ucraineşti. Ca să îl felicite. Şi poate ca să mai încălzească relaţiile.
Cu o zi înainte, la 20 octombrie, premierul de la Chişinău şi-a sărbătorit ziua de naştere la Guvernul de la Chişinău. Comuniştii l-au felicitat cu o nouă moţiune. Dar mulţi alţii au mers la Guvern cu flori şi cadouri. Cadourile au fost arătate şi la televizoare. Concluzia este că ziua de naştere la Guvern a fost frumoasă ca şi ziua de naştere sărbătorită la Preşedinţie sau la Parlament. A fost totuşi diferită de alte zile de naştere de la Guvernele comuniste, când erau şi cadourile mai pompoase, dar şi mesele pline de bunătăţuri şi alcool de toate felurile. Dar tot zi de naştere la Guvern a fost.
Nu pot să nu amintesc aici de falusul lui Fiodor Ghelici, adus la Guvern de ziua de naştere a lui Vlad Filat. Unde e oare acum acest falus? Care a fost sensul acelui gest pornografic, după părerea mea? E adevărat, unii oameni se rup la zilele de naştere ale mai-marilor din Guverne şi Parlamente nu neapărat din respect pentru aceste persoane, ci mai mult ca să îşi rezolve unele interese, să îşi facă anumite relaţii, să se pună bine cu anturajul. Şi aceasta nu este cea mai negativă parte a zilelor de naştere sărbătorite la Guvern.
Cu mai puţin de doi ani în urmă ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, ne-a acordat un interviu. În care a spus lucruri bune, sănătoase. L-am întrebat atunci ce mai găseşte prin spitalele raionale pe care le vizitează. „S-au întâmplat cazuri când, ajungând la vreun spital, sesizam miros de sarmale pe coridoare. Am interzis această tradiţie, de altfel ca şi tradiţiile de a organiza sărbători în incinta spitalelor. Nu era un secret pentru nimeni că zilele de naştere ale medicilor-şefi erau organizate cu mult fast chiar în vecinătatea secţiilor de chirurgie sau de reanimare. Vreau să cred că toţi colegii mei din raioane au înţeles corect că, în spitale, nu e loc de miros de sarmale şi de alcool.”
Este adevărat, în complicatele zile prin spitale raionale unica bucurie poate fi ziua de naştere a vreunui medic, care are vreo soţie mai gospodină şi unde poţi să te îndulceşti cu nişte plăcinte, „bitociki”, „şubă”, pârjoale şi vreun păhărel-două de vin, completate de un dezgheţ moral şi spiritual urmate de bancuri, vorbe de duh, ceva cântece şi poate chiar câteva dansuri. Şi întotdeauna, parcă-i jurat, când sărbătoarea din cabinetul medicului-şef e mai dragă, apare vreun pacient mofturos, care pe deasupra are vreun ictus sau chiar vreun infarct şi care strică toată sărbătoarea. Căci dacă lepezi sindrofia şi te ocupi de pacient – totuna spitalul e sărac şi nu-l ajută prea mult, dar dacă lepezi pacientul şi stai la sindrofie, precis că vreunul face complicaţii din cauză că e prea bolnav şi va da vina pe medicii care-s la ziua de naştere.
Zilele de naştere în sălile de operaţii, în sălile de reanimare, în spitale în general, dar şi la şefele de grădiniţe, şi la pompieri, şi la poliţişti, şi la vameşi, şi la CNA, şi la procurori – nu pot avea loc la serviciu. Prin analogie, nici la ministere, Guvern, Parlament sau Preşedinţie.
Sunt sigură că un om trebuie felicitat pentru merite. Pentru succesele pe care le-a obţinut spre binele societăţii, fie singur sau în echipă. Dar ziua de naştere nu este niciodată meritul individului care s-a născut. Pentru că nimeni încă nu a putut demonstra că a ales singur să se nască. Toţi oamenii au fost concepuţi şi născuţi din voia altor doi oameni. Astfel, ziua de naştere este o festivitate intimă, cu familia, prietenii, colegii. Iar instituţia, mai ales cea publică, nu are performanţe în plus datorită zilei de naştere a şefului, ci datorită efortului şi inteligenţei lui.
La 7 noiembrie, de ziua revoluţiei tuturor comuniştilor, va fi ziua de naştere a ministrului Justiţiei, Oleg Efrim. Ar fi o zi memorabilă dacă ar declara ziua sa de naştere – ziua fără tradiţii comuniste la birou, o zi obişnuită de lucru, cu o sărbătoare după propriul plac după orele de muncă. Poate să se înţeleagă cu viceprim-ministrul Eugen Carpov, născut pe 22 aprilie, de ziua lui Ilici, şi să facă un manifest antileninist împreună.
Nu ştiu cum va fi ziua de naştere a lui Anatol Arapu, ministrul Finanţelor, care e pe 27 noiembrie, şi a cărui sărbătoare intimă ar putea fi confundată cu victoria (sau poate eşecul) de la Vilnius. E cert că Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii, are toată viaţa liber de ziua sa – fiind născut de Anul Nou.
