Un altfel de 7 aprilie
Vlad Plahotniuc a venit în politică cu deprinderile din afaceri, şi nu cu cele mai bune deprinderi şi nu din cele mai curate afaceri… Iar cei care umblă cu moartea după el sunt inşi care trăiesc după aceleaşi reguli dure de joc şi de viaţă ca şi el. Poate şi mai dure. Însă, aceştia au o scuză. Ei nu se joacă cu statul. Ei se joacă cu propriul destin
Vinerea trecută, putea fi una sângeroasă. La 7 aprilie, la Chişinău, urma, în baza unor scenarii neclare încă, să fie asasinat Vlad Plahotniuc, liderul principalului partid de la guvernare (PDM), tot el marele oligarh, bănuit de implicarea în cele mai scandaloase cazuri de spălare de bani, şi persoana considerată cea mai influentă în R. Moldova. În esenţă – cel mai ofensiv jucător de pe scena politică românească de la est de Prut, chiar dacă anti-ratingul său public trece de 90%. Tentativa de asasinat nu a luat foc, însă. La sânge nu s-a ajuns. Scenariul a fost dejucat, în urma unei operaţiuni comune, de către forţele de ordine din Ucraina şi R. Moldova – dacă e să credem informaţiilor făcute publice de Internele de la Kiev şi Chişinău. Omorul ar fi fost pus la cale de două persoane, cetăţeni ai R. Moldova, unul dintre ei stabilit la Moscova, nume cunoscut în mediul criminal din Rusia şi R. Moldova. Însă, precizează Internele ucrainene, lucrurile nu s-au trecut fără concursul serviciilor speciale ruse (!). Potrivit organelor de anchetă, au fost deja arestaţi toţi organizatorii şi executorii asasinatului, 8 persoane, 6 dintre care cetăţeni ai R. Moldova cu mai multe cetăţenii şi 2 cetăţeni ai Ucrainei, majoritatea cu antecedente penale grave, inclusiv omoruri la comandă. În cazul în care tentativa de asasinare a lui Vlad Plahotniuc ar fi reuşit, PD ar fi fost azi în cea de-a şaptea zi de doliu, Tricolorul ar fi fost coborât, cu siguranţă, în bernă, iar în republică ar fi fost anunţat doliu naţional. Ce ar fi fost mai departe, e greu de spus, dar riscul unei lovituri de stat sau, cel puţin, a unui nou 7 Aprilie ar fi fost greu de evitat.
Coincidenţă sau nu, dar cu 8 ani în urmă, în aceeaşi zi de 7 aprilie, la Chişinău porneau protestele anticomuniste (revoluţia twitter), care se soldau cu căderea regimului Voronin (preşedintele de atunci) şi care, din câte ştim, nu s-au trecut fără violenţe şi sânge. Cu ocazia evenimentului, mai multe ONG-uri şi-au propus pentru ziua de 7 Aprilie un şir de acţiuni comemorative la Chişinău, în amintirea victimelor terorii şi represiunilor din 2009. La 16.00, în Scuarul Ştefan cel Mare trebuia să înceapă „Marşul Tăcerii” şi „Aprinde o Lumânare”, acţiuni iniţiate de Asociaţia „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP). Cu două ore mai devreme, însă, poliţia lansa operaţiunea de dejucare a atentatului la viaţa lui Plahotniuc. Să fi fost o întâmplare? Sau operaţiunea poliţiei a fost o contra-acţiune, pentru a eclipsa sau cel puţin a sustrage atenţia publică de la evenimentul din scuar, unde lumea a cerut şi în acest an „adevărul despre 7 Aprilie-2009” şi „lumină în cazurile de violenţă şi tortură din comisariatele de poliţie”. Sau, poate, acest „7” este o dată-ghinion pentru R. Moldova care, periodic, vine cu tot felul de cumpene şi ispite peste noi? Nu ştiu care ar fi răspunsul mai aproape de adevăr, însă, în ultima vreme, sunt tot mai dese cazurile în care auzim că V. Plahotniuc ar fi unul dintre principalii artizani ai protestelor din aprilie-2009 şi beneficiarul nr.1 de pe urma acestor proteste şi că la el ar fi „cheia” de la adevărul despre evenimentele de acum 8 ani.
Deşi avem o săptămână de la dejucarea atentatului, mai mulţi nu au luat în serios cazul. Unii zic că e un nou joc, simulat, alţii cred că este adevărat. Putea fi? De ce nu? În politică e posibil orice. Iar în cazul lui V. Plahotniuc, care e şi în politică, şi în afaceri (şi încă în ce mamă de afaceri!), cu atât mai mult. Vlad Plahotniuc a venit în politică cu deprinderile din afaceri, şi nu cu cele mai bune deprinderi şi nu din cele mai curate afaceri. Cel puţin asta este imaginea pe care o are în spaţiul public. Şi nu doar la Chişinău sau în R. Moldova. Iar cei care umblă cu moartea după el sunt, după cum reiese din informaţiile făcute publice de procurorii de anchetă, inşi care trăiesc după aceleaşi reguli dure de joc şi de viaţă ca şi el. Poate şi mai dure. Însă, aceştia au o scuză. Ei nu se joacă cu statul. Ei se joacă cu propriul destin. Atât. Plahotniuc se joacă, însă, cu destinul unui stat şi popor, aşa formal cum este, dar stat şi popor. Unu la mână. Doi. În cei câţiva ani de când se consideră în politică, Plahotniuc şi-a făcut mai mulţi duşmani decât prieteni, iar despre faptul că ar putea s-o termine rău, i s-a spus de mai multe ori. Şi nu doar Filat, Usatîi, Butmalai, Platon, Năstase, Petrenko i-au spus-o… Plahotniuc şi-a făcut duşmani până şi colegii de alianţă, foşti şi actuali. Ce a rămas în parlament din partidele partenerilor de guvernare sau din administraţiile locale ale aceloraşi parteneri? Curioasă situaţie: Plahotniuc vrea să guverneze, dar fără aliaţi la guvernare. Nici în mediul politic, şi – ceea ce e mai rău, nici în cel electoral. Fenomenul Petru Groza i-ar prinde bine. Laşi de la tine şi te faci iubit de popor. Iar Plahotniuc, care ţine în frâu şi guvernul, şi majoritatea parlamentară, şi preşedinţia (chiar dacă Dodon o face pe „niznaiul”), are de unde lăsa, ca să fie ovaţionat, dar, probabil, nu vrea să fie un Petru Groza, mai degrabă se vrea un Kim Jong-un. Şi trei: putea fi toată forfoteala asta cu atentatul un joc? De ce nu? Or, Plahotniuc, cu siguranţă, are destule relaţii în lumea interlopă. Îl are bun prieten la Kiev şi pe Poroşenko. Nu cred că nu are, la fel ca şi Usatîi, prieteni şi în FSB-ul rusesc. Şi atunci, care ar fi fost problema să improvizezi o tentativă de omor? Pentru ce? Fie pentru a pune la punct nişte reglări de conturi cu anumiţi „incomozi”, gen Platon, Usatîi sau altcineva, din sfera marilor afaceri bancare, fie pentru a se victimiza în faţa mediilor diplomatice şi cancelariilor europene că ar fi ţinta serviciilor ruse (ucrainenii au lansat din prima zi această versiune), fie pentru ambele. V. Plahotniuc, de când e în politică, are un mare vis: să transforme R. Moldova într-un Bantustan. Până acum a arestat tot ce nu i-a convenit şi a făcut tot ce i-a fost pe plac. Îi mai lipseşte puţin de tot – votul uninominal – proiectul de lege care îl va face rege şi pentru care se zbate să rupă aprobarea partenerilor de dezvoltare. Va fi?
Plahotniuc a aruncat undiţa. Va prinde nada? Să vedem.
