Ucraina de după Azarov şi Sevastopolul din Bugeac

De marţi, Ucraina a rămas fără guvern. Premierul Nicolai Azarov şi-a prezentat demisia, pe care, tot el, a calificat-o public ca pe un compromis al puterii în intenţia de a readuce pacea şi stabilitatea politică în Ucraina. Preşedintele Ianukovici are la dispoziţie o săptămână pentru consultări politice şi desemnarea unui nou cabinet de miniştri. Căderea guvernului Azarov este un sacrificiu, o cedare serioasă din partea administraţiei Ianukovici şi, cu toate acestea, este greu să credem că lista demisiilor se va încheia aici. Puţin probabil că opoziţia va vrea să se împace cu puţinul, după ce a rezistat pe baricade două luni şi a reuşit să ia puterea în nouă regiuni ale Ucrainei (Lvov, Ivano-Frankovsk, Ternopol, Volân, Cernăuţi, Rovno, Hmelniţk, Viniţa şi Poltava). şi lupta pentru regiuni nu s-a încheiat, iar opoziţia – deşi spiritele pe Maidan s-au mai calmat, nu este predispusă să depună „armele”. Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei, preşedintele fracţiunii parlamentare „Udar”, declara în aceeaşi zi, în care demisiona Azarov, că ceea ce s-a întâmplat „este un pas înainte, care trebuia făcut cu două luni în urmă”, imediat după Vilnius, atunci când această demisie ar fi putut împăca lucrurile în Ucraina. „Astăzi, – spune Kliciko, – doar plecarea lui Azarov e puţin. Următorul care trebuie să plece este Ianukovici, după care trebuie să vină şi alegerile generale”. Iar asta înseamnă că lupta, marea luptă pentru putere în Ucraina abia acum începe.

Putin, cu mâna pe Ucraina

În timp ce la Kiev şi în marile regiuni ale Ucrainei se dă lupta pentru schimbarea puterii la centru, în spatele cortinei se dă o altă mare luptă, mult mai serioasă şi mai draconică decât cea din faţă: lupta pentru Ucraina. De la o zi la alta, Rusia, UE şi SUA îşi fac tot mai des reproşuri reciproce că se implică în problemele din Ucraina, deşi o neimplicare în cazul Ucrainei este practic imposibilă din momentul în care aceasta face hotarul geografic şi geopolitic dintre UE şi Rusia, NATO şi Rusia. Occidentul acuză Rusia că a sfidat dreptul ucrainenilor la liberă alegere, forţând Kievul să se retragă din proiectul Vilnius-2013 (şi dovadă, în acest sens, sunt chiar declaraţiile publice ale lui Ianukovici), iar Rusia acuză Vestul că acesta ar acorda asistenţă diplomatică forţelor antiguvernamentale de pe Maidan şi le-ar încuraja să forţeze o lovitură de stat în Ucraina. Dincolo de declaraţiile apărute spontan în presă, implicaţiile s-ar putea să fie mult mai serioase şi de o parte şi de alta. Acum două săptămâni ministrul rus de Externe, S. Lavrov, declara că Rusia este gata să intervină în situaţia din Ucraina, pe rol de (mediator?), dar că aşteaptă solicitarea Kievului. O declaraţie, privind implicarea în situaţia din Ucraina, a urmat şi din partea Comandamentului Unificat al cazacilor din Rusia, care, de asemenea, s-au oferit să vină în ajutor, „pentru a face ordine şi a calma spiritele”, iar zilele trecute la Moscova, preşedintele Putin convoca în şedinţă Consiliul Superior de Securitate în problema Ucrainei. Ce decizii a luat Consiliul rămâne doar să presupunem, ştiind că pentru Moscova Ucraina este o a doua Rusie. Singurul lucru care s-a strecurat în presă e că Putin a declarat că Moscova nu va accepta un plan comun cu UE de mediere a situaţiei din Ucraina, lucru pe care Rusia l-a demonstrat, marţi, la summitul Rusia – UE. Din două zile, pentru cât era programat, „summitul a fost redus la numai câteva ore – o ilustrare clară a stadiului precar al relaţiilor bilaterale dintre Rusia şi Uniunea Europeană”, aflăm din relatarea corespondentului Europei Libere la Bucureşti, Dan Alexe, iar la decizia UE de a trimite un emisar la Kiev, Putin a reacţionat, potrivit The Guardian, (citat deb1.ro) cu „luaţi mâna de pe Ucraina… Cu cât mai mulţi intermediari, cu atât mai multe probleme vor fi”, a replicat liderul de la Kremlin”, vrând să dea de înţeles că e de ajuns că se implică Rusia.

Krimeea, a doua Rusie?

Situaţia în Ucraina rămâne complicată. Părerile în societatea ucraineană s-au împărţit: unii speră ca opoziţia să accepte anumite funcţii în guvern şi cu asta protesteele să ia sfârşit, alţii cred că opoziţia nu va accepta jumătăţile de măsură şi va rămâne pe baricade până la schimbarea definitivă a puterii şi instalarea unui guvern care să conducă Ucraina în UE. Însă, şi unii, şi alţii, sunt unanimi în ideea că dacă părţile nu vor ajunge la o înţelegere între ele, Ucraina s-ar putea să intre într-un război civil, care nu se va încheia decât cu fragmentarea teritorială a Ucrainei. „Ucraina riscă să repete soarta Iugoslaviei”, este de părere liderul comuniştilor ucraineni Petro Simonenko. Acelaşi punct de vedere îl împărtăşesc, de altfel, şi unii dintre liderii partidului prezidenţial, alături de unii şefi de regiuni. Starea de spirit secesionistă a şi început a prinde contururi în Ucraina. Edilul Sevastopolului a şi anunţat deja că este gata să dea curs proiectului politic de constituire a Malorossiei, în cazul în care opoziţia nu va depune armele şi va insista asupra cursului pro-european pentru Ucraina. Dispoziţii similare de separate – nu doar vectorială, dar şi teritorială, există azi atât în Estul cât şi în Vestul Ucrainei. Situaţia rămâne nu doar complicată dar şi imprevizibilă, din mai multe puncte de vedere, dacă ţinem cont că lupta pentru Ucraina are mai multe fronturi (vizibile dar şi invizibile), iar forţele speciale de ordine „Berkut” au primit din data de 28 ianuarie dreptul nu numai la aplicarea forţei fizice, dar şi a armelor de foc în confruntările de stradă. Deci, până la pace mai este. Demisia lui Azarov s-ar putea să fie doar o schimbare de faţadă. Mai ales că Rusia nu e predispusă să cedeze cu nimic într-o zonă de influenţă, pe care o pretinde a sa. Nu va vrea să dea înapoi nici UE, după ce a câştigat simpatia Maidanului. şi atunci lucrurile s-ar putea transforma în altceva, decât ceea ce pare, după cum susţine ex-liderul georgian Mihail Saakaşvili. Într-un articol publicat în The Wall Street Journal, Saakaşvili scrie că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu are nimic cu protestele. Potrivit lui ” la Kiev a început prima revoluţie geopolitică a secolului XXI”, care nu e doar o confruntare dintre „sute de mii de protestatari” şi regimul Ianukovici, dar lupta „dintre două ideologii, două concepţii despre lume şi două moduri de viaţă: o democraţie occidentală independentă şi Rusia lui Putin”.

Comratul nu e Sevastopol

Pe 2 februarie, Rusia pune la cale desfăşurarea în Găgăuzia a celor două referendumuri, prin care găgăuzii sunt provocaţi să accepte separarea Găgăuziei de R. Moldova şi aderarea la Uniunea Vamală cu Rusia, în cazul în care Chişinăul nu va repeta isprava lui Ianukovici la Vilnius, adică nu va renunţa la UE. În caz contrar, Moscova (prin başcanatul găgăuz şi Adunarea Populară) este dispusă, potrivit Regnum.ru, să transforme Comratul într-un al doilea Sevastopol pentru R. Moldova şi să pornească crearea, în Sud, a republicii separatiste Bugeac. O a doua Transnistrie. Mă rog, că ruşii sunt băieţi ambiţioşi, o ştim. Dar a vrea şi a putea sunt lucruri diferite. şi încă: una e Sevastopolul, cu ieşire la mare şi alta e Găgăuzia cu ieşire în … Tot ce-i posibil că Comratul a calculat greşit cu referendumurile, ori a lăsat calculele pe seama lui Muhametşin (ambasadorul rus la Chişinău). Până la urmă contează, de fapt, altceva, şi anume, că planurile pentru Găgăuzia sunt ale Rusiei, dar riscurile va trebui să şi le asume nu Rusia, ci găgăuzii. Nu Formuzal, nici Burgudji şi nici Duduglo – lor şi altora ca ei, Rusia le-a pregătit demult azil politic, aşa cum l-a oferit foştilor nomenclaturişti sovietici de la Chişinău în 1990 şi după 1991. Problema e, ce va fi cu ceilalţi, cu „masele”, cu carnea de tun, pe care emisarii Rusiei la Comrat sunt gata s-o pună la bătaie. A mai mizat pe sprijinul Rusiei şi Saddam Husein, ca să nu mai zicem aici de cazul Miloşevici (fostul lider iugoslav) şi ce a rămas din miză. În discuţia telefonică cu preşedintele Ianukovici, după demisia lui Azarov, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, l-a încurajat pe liderul ucrainean să-şi armonizeze în continuare relaţiile cu Euro-Maidanul şi să acţioneze în ideea asigurării „unităţii Ucrainei” şi nu a dezunirii ei. Nu cred că americanii sau europenii vor avea un alt mesaj pentru R. Moldova, care e la horat direct cu UE şi NATO, tot aş a cum, practic, este de neînchipuit ca găgăuzii să repete în toamnă un eventual Maidan la Chişinău.