Spitalul, premierul și diploma lui Șor

Una dintre cele mai mari frici ale cetățenilor R. Moldova ține de starea de sănătate. Dacă își doresc ceva unul altuia, dimineața sau seara, la nuntă sau la cumetrie, când se întâlnesc sau se despart, la un pahar de vin sau de ceai, se întreabă de sănătate și își urează sănătate. Frica de boală e depășită doar de frica de sistem, de faptul că vor suporta dureri sfâșietoare și sistemul medical nu îi va ajuta. Dar mai presus de toate fricile majorității cetățenilor, este frica să ai un copil și să aibă nevoie de îngrijiri medicale iar sistemul să nu le ofere.

Marius Botnaru avea 12 ani. La 23 august 2018 a venit la Centrul mamei și Copilului cu tatăl său de mână pentru niște verificări de sănătate. I s-au prescris niște perfuzii pe care le-a făcut la acest spital. Peste câteva zile a fost scos de acolo în sicriu, total desfigurat, plin de edeme, sângerând până și pe ochi, de nerecunoscut.

Ce a trăit Marius în ultimele sale zile de viață, simțind că perfuziile îi fac rău, că medicii îl ignoră, că sistemul îl lasă să moară? Nu va auzi nimeni. Ce au trăit părinții lui Marius atunci? Nu cred că se poate descrie în cuvinte. Nici nu știu dacă putem să îi întrebăm, probabil orice cuvânt, gând, amintire, taie iar și iar în ce-o mai fi rămas viu din inimile lor sfâșiate.

Ce am simțit noi, fiecare dintre noi, cetățenii, părinții de copii, plătitorii de taxe, când am aflat scurta poveste a morții lui Marius? Furie? Jale? Neputință? Frică? Dorința de a ne lua copiii în brațe și de a fugi cât mai departe, undeva unde să știm că ar fi protejați?

Chiar dacă sunt și eu părinte, dar și plătitoare de taxe, trebuie să fiu imparțială, nepărtinitoare. M-am gândit la ce au simțit medicii, asistentele medicale atunci când Marius a intrat în comă și a decedat. Cred că nu le-a fost bine. Probabil s-au stresat, s-au frământat, și-au pus niște întrebări, probabil au stabilit cine o fi vinovat de faptul că un copil a intrat în spital bine și a ieșit mort, probabil există o cauză clară: asistenți medicali puțini, medici obosiți, medicamente de proastă calitate sau lipsă, lipsa de reactive pentru analize, personalul demotivat din cauza veniturilor mici. Dar nu, părinților li s-a spus pur și simplu că Marius a fost grav bolnav și taman atunci a trebuit să moară.

De câteva zile aștept de la Ministerul Sănătății nu un comunicat de presă, nici o conferință de presă. Aștept o mare adunare medicală care să pună în discuție moartea lui Marius și a multor altor copii și soluții pentru ca fiecare părinte să nu moară de frică de azi înainte când ajunge în contact cu spitalele. Nu s-a întâmplat nimic.

Marți, 4 septembrie, l-am văzut în niște reportaje spitalicești pe premierul Pavel Filip, însoțit de ministrul de Interne Alexandru Jizdan. Nu vizitau vreun pacient, nici nu au mers să facă un raid privind corupția din spitale. Au vizitat niște saloane de lux ale unui spital din Chișinău. Apoi, premierul Filip a pozat cu veteranii cărora le promitea un spital. Lângă premier, poza colonelul SIS Mihai Bălan, care tocmai înmânase zilele trecute o diplomă de mare laudă fostului șef de la Banca de Economii, condamnat penal, Ilan Șor.  Deci premierul nu a reacționat la moartea micuțului Marius. El a juruit un spital întreg unui grup de veterani afiliați politic.

Veteranii, dacă se îmbolnăvesc, trebuie să beneficieze de tratamente de calitate. Nu e vina lor că au fost trimiși la război, la orice război, și că și-au pierdut sănătatea atunci sau după asta. Dar învățătorii? N-au luptat și ei într-un război silențios, al sărăciei, muncind zeci de ani pentru salarii mizere? Dar medicii de la sate care frământă glodurile alergând prin gospodării să salveze vieți, să primească nașteri? Dar pompierii au oare un spital al lor? Dar țăranii? Cu cât chin trag sapa ca să asigure niște grâne, niște mere, niște roșii pe masa fiecărui cetățean? Nu duc și ei un război cu arșița, seceta, înghețurile, sărăcia, aducând siguranța alimentară în acest stat? E nevoie de câte un spital pentru fiecare categorie? Sau e nevoie de condiții egale și calitative de tratament pentru toți?

Da, avem spitale pentru copii. Câteva. Avem și copii. Tot mai puțini. Din când în când, câte unul dintre ei iese în sicriu din aceste spitale. În tăcere, ca orice mort. Ca să nu deranjeze premierul. El tocmai strânge mâinile care l-au îmbrățișat pe Șor. E nevoie, probabil, de un nou spital. Pentru ipocriți.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Boris

    Propun:
    1. Să ajutați părinții cu ajutor juridic,pentru a soluționa cazul.
    2.Să ceară o expertiză internațională pe acest caz,deoarece centrul de expertizi medicale e în supunerea ministerului de profil și greu de imaginat,că vor da păspuns legal.
    Ce privește purtarea prmierului sau a ministrului de interne – de comentat e greu. Ei trăiesc în ceruri ear noi pe pămînt.

Leave a Reply to Boris Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *