Riscuri noi la Nistru
Ucraina nu e la primul proiect de catastrofă ecologică premeditată. Să ne amintim de Canalul de navigaţie Dunăre—Marea Neagră de la Bistroe din Delta Dunării, lansat în 2004. De 13 ani Ucraina este în litigiu cu România, care a avertizat Comisia Europeană şi toate instituţiile internaţionale asupra unei catastrofe ecologice devastatoare într-o zonă de patrimoniu mondial UNESCO…
La Chișinău, posibil că și la Kiev, se vorbește în ultima vreme tot mai mult despre pericolul unei noi catastrofe la Nistru, a doua după războiul din 1992, care încă nu s-a produs, dar care s-ar putea produce dacă Chișinăul va lăsa problema doar pe seama dialogului bilateral cu Kievul.
La începutul săptămânii trecute, prim-ministrul Pavel Filip pleca în prima sa vizită externă din acest an. A mers la Kiev, în Ucraina, în fruntea unei delegaţii guvernamentale, cu o agendă extrem de încărcată şi importantă pentru relaţiile, nu doar bilaterale, dar şi de vecinătate. Faptul că această primă vizită a anului a fost consacrată relaţiilor cu Ucraina denotă, fără să insistăm asupra acestui fapt, importanţa pe care o acordă acestor relaţii de vecinătate atât Chişinăul, cât şi Kievul, deşi pe durata celor 25 de ani de relaţie diplomatică, Kievul a încercat de mai multe ori să trateze Chişinăul de pe poziţiile unui „superior”. La Kiev, premierul Filip s-a întâlnit şi a discutat atât cu omologul său ucrainean, Vladimir Groisman, cât şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. Deşi în comunicatele oficiale acest lucru nu a fost spus, Pavel Filip a avut de realizat în Ucraina nu doar o agendă interguvernamentală, convenită protocolar între părţi. Filip a mai trebuit şi să suplinească, în cazul întrevederii cu Poroşenko, un gol în relaţiile politice cu Kievul, provocat, încă în perioada campaniei electorale, de declaraţiile, uşor zis nepoliticoase, ale „preşedintelui” Igor Dodon în problema Crimeii. Dacă e să ne amintim, Ucraina se scandalizase serios la nivelul puterii centrale. În Rada Supremă s-au făcut mai multe declaraţii categorice la adresa lui Dodon. I s-a reproşat că şi-a permis declaraţii ofensatoare şi neprieteneşti la adresa unui stat vecin, care ar putea să-l coste politic, iar în cazul în care va câştiga alegerile – să fie declarat persona non grata pe teritoriul Ucrainei. Deşi avem aproape trei luni de când Dodon a fost mandatat în funcţie, Kievul nu şi-a amintit de el în niciun fel, felicitări, cu ocazia inaugurării, nu i s-au transmis oficial şi nici nu i s-a dat de înţeles că l-ar aştepta cineva în Ucraina. Aşa sau altfel, gheaţa, într-un strat mai mare sau mai mic, și-a făcut loc în relaţiile Kievului cu Dodon. Să sperăm că nu şi în cele cu R. Moldova, dovadă fiind şi vizita premierului Filip în Ucraina.
Relaţiile de vecinătate cu Ucraina rămân foarte importante pentru R. Moldova. La fel ca şi relaţiile Ucrainei cu R. Moldova. Nu degeaba, în conferinţa de presă de după încheierea vizitei, cei doi premieri au vorbit despre „solidaritate” şi „parteneriat strategic” în relaţiile dintre cele două state. Şi Ucraina, şi R. Moldova au aceleaşi aspiraţii de integrare europeană şi euroatlantică. Şi una şi alta au şi aceleaşi probleme de securitate, venite din acelaşi centru de comandă, fie că e vorba de Crimeea, Donbas sau Transnistria. Se cheamă diferit, dar în esenţă sunt acelaşi pericol. Pentru R. Moldova, Ucraina contează esenţial, ca coridor de securitate pe direcţia Est, fără de care am fi fost ceva de genul Donbasului, un teritoriu absolut necontrolat la graniţele directe cu Rusia, atât la Nistru, cât şi în Bugeac, iar pentru Ucraina contează controlul coordonat cu Chişinăul al frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean şi neadmiterea federalizării R. Moldova („pericolul Dodon”), care ar putea avea urmări nefaste şi pentru Ucraina. Nu întâmplător, diferendul transnistrean şi pericolele zonelor de conflict din R. Moldova şi Ucraina au constituit unul din subiectele-cheie de pe agenda întrevederii şi, posibil, subiectul în care Chişinăul şi Kievul se înţeleg perfect, în special după anexarea Crimeii de către Rusia şi destabilizarea Donbasului. Să ne amintim, în acest context, de „coridorul verde” (o înţelegere excepţională), convenit acum jumătate de an între R. Moldova şi Ucraina la nivelul miniştrilor Apărării, Anatol Şalaru şi omologul său ucrainean Stepan Poltorak, pentru evacuarea trupelor ruse şi muniţiilor din Transnistria (Cobasna), fapt care l-a costat pe Şalaru, după venirea lui Dodon la preşedinţie, demisia. Dar poziţia Ucrainei oricum e cazul să fie remarcată, mai ales că Kievul nu totdeauna a fost atât de generos şi nici azi nu e în toate. În cazul vizitei de care vorbim, pe ucraineni i-a interesat, prioritar, cooperarea comercial-economică, ameliorarea mediului de afaceri pentru producătorii ucraineni, liberalizarea traficului rutier şi aerian, cooperarea transfrontalieră, terenurile (proprietate a RM) limitrofe Centralei de la Novo-Dnestrovsk, nu în aceeaşi măsură şi problema proprietăţilor R. Moldova de pe teritoriul Ucrainei, demarcarea frontierei de stat sau protecţia ecosistemului râului Nistru, care, de fapt, a fost problema Nr.1 pe agenda acestei vizite, pornind de la faptul că autorităţile ucrainene au decis construcția a 6 hidrocentrale noi pe Nistru, ceea ce ar fi pentru R. Moldova o catastrofă ecologică,- spun specialiştii. Cu toate că Chișinăul a cerut de mai multe rânduri Kievului să renunțe la acest proiect, ucrainenii refuză. Nu a reuşit Pavel Filip să rupă mare lucru de la ei nici cu ocazia vizitei, doar că, în sfârșit ”s-a produs un dialog” și va fi creată o comisie care să evalueze impactul de pe urma funcționării centralelor asupra ecosistemului râului Nistru, susține ministrul Ecologiei, Valeriu Munteanu. Deşi, -zice același Munteanu, potrivit unei știri difuzate de IPN, ”Ucraina nu a renunțat la ideea de a construi hidrocentralele pe Nistru, fapt care ar conduce la o catastrofă ecologică pentru R. Moldova”. Nimic nou, de fapt. Ucraina nu e la primul proiect de catastrofă ecologică premeditată. Să ne amintim aici de Canalul de navigație Dunăre-Marea Neagră de la Bistroe, din Delta Dunării, (10 km lungime), lansat în 2004, pentru care Ucraina a intrat într-un litigiu pe termen nedeterminat cu România. Şi chiar dacă Bucureștiul a pus în alertă Comisia Europeană și toate instituțiile internaționale, avertizând asupra unei catastrofe ecologice devastatoare într-o zonă de patrimoniu mondial UNESCO, la prima etapă Ucraina a trecut pod peste toate convenţiile şi în jumătate de an a scos în capăt săpăturile la Canal (fără amenajări). Până la urmă, lucrările au fost stopate (în acelaşi 2004), prin decizia Convenţiei de la Espoo, dar problema a rămas. Ucraina continuă să pună în continuare interesele ei economice mai presus de cele ecologice din regiune (ca şi în cazul hidrocentralelor de pe Nistru) şi de 13 ani la rând insistă, oriunde poate, pe reluarea lucrărilor (avansarea catastrofei) şi definitivarea proiectului. Ultima decizie, în problema Canalului Bistroe, aprobată în decembrie anul trecut de Comitetul Permanent al Convenţiei de la Berna, recomandă Ucrainei, crearea unei comisii mixte cu participarea României și R. Moldova, care să monitorizeze pe parcurs de un an impactul transfrontalier, pe care îl presupune existenţa canalului. Să repete Nistrul soarta Dunării de Jos? Dacă Kievul e solidar cu Chişinăul în ideea că armata a 14-a rusă din Transnistria este, indiscutabil, un pericol grav la Nistru şi pentru R. Moldova, şi pentru Ucraina, de ce ar mai insista și pe unul ecologic?
