Planul Narîşkin pentru Moldova

V. Plahotniuc nu a reuşit până acum să dea niciun argument că nu ar fi într-o amiciţie politică cu Dodon, iar declaraţiile lui An. Şalaru că din toamnă (trecută) Plahotniuc va intra în război cu Dodon au rămas declaraţii de care s-a uitat. Ceea ce nu e cazul să uităm e că şi PD-ul lui Plahotniuc, şi PSRM-ul lui Dodon sunt parteneri strategici ai partidului lui Putin „Edinaia Rossia”

Am intrat în 2018. Cu „dreptul”? Cu „stângul”? Evident, cu „stângul”, din momentul în care R. Moldova (şi parlamentul, şi guvernul, şi preşedinţia) este pe mâna „stângii” politice. Iar „stânga”, după toate pronosticurile, se pregăteşte ca la parlamentarele din toamnă să dea lovitura de graţie „dreptei” (sau ceea ce a mai rămas din „dreapta”) şi să readucă R. Moldova pe orbita de influenţă a Rusiei.

Moscova, de la Gorbaciov încoace, a avut mai multe planuri pentru R. Moldova. Şi în toate, intenţiile şi miza ei au fost să nu-i dea voie să se despartă de Rusia, s-o menţină sub stăpânire sau, cel puţin, sub controlul şi influenţa sa. Primul mare plan, care viza nu doar R. Moldova, ci tot spaţiul ex-sovietic, a fost referendumul unional din 17 martie 1991, prin care Moscova încerca să salveze de la moarte marele lagăr sovietic – URSS. Se punea problema (decizia Sovietului Suprem al URSS din 27 decembrie 1990) semnării unui nou tratat unional, iar pentru asta „republicile sovietice surori” urmau să consimtă, prin referendum, apartenenţa de mai departe la Uniunea Sovietică. Sovietul Suprem al RSSM, pe atunci, a decis boicotarea referendumului unional, deşi Partidul Comunist, care era încă în forţă, s-a ocupat de deschiderea mai multor secţii de votare în Transnistria, Bugeac şi nordul R. Moldova. Mare lucru din asta, însă, nu a ieşit. Referendumul nu a întrunit nici jumătate din necesarul de voturi şi a fost declarat nul. Reacţia Rusiei a fost promptă. Moscova a ridicat pe baricade trupele mercenar-secesioniste de la Comrat şi Tiraspol, care au declarat nesupunere Chişinăului şi separarea de Moldova. Astfel, Rusia dădea start celui de-al doilea plan pentru R. Moldova: enclavizarea acesteia. Ce a urmat şi ce şi-a permis Rusia, se ştie, cu singura diferenţă (foarte importantă) că Moscovei nu i-a reuşit să facă în Bugeac ceea ce a făcut în Transnistria. Şi aici, marele merit, a fost şi rămâne, al regretatului Suleyman Demirel, preşedintele de atunci al Turciei, care le-a spus găgăuzilor, la Comrat, că ţara lor nu este Rusia, ci cea în care trăiesc. Moscova, însă, nu s-a oprit aici. Presiunile asupra Chişinăului cresc odată cu declararea Independenţei, pe 27 August 1991, iar pe 2 martie 1992, în ziua în care R. Moldova devenea membră ONU, Rusia porneşte război la Nistru. A fost un al treilea plan al Rusiei de a determina Chişinăul să se „predea”. Nu s-a întâmplat. În jumătate de an, războiul s-a încheiat, lăsând cheaguri de sânge pe relaţiile Rusiei cu R. Moldova. Ostilităţile şi adversităţile din partea Kremlinului, însă, nu s-au încheiat. Au urmat o serie de alte războaie – economice, umanitare, comerciale: războiul merelor, prunelor, conservelor, gazelor, gastarbeiterilor, vinurilor şi divinurilor, războaie care continuă şi azi. În 2003, pe vremea guvernării comuniste la Chişinău, Rusia vine cu un alt plan pentru R. Moldova: odiosul plan Kozak. Proiectul presupunea federalizarea R. Moldova, ceea ce, în termeni practici, ar fi fost egal cu capitularea. Documentul fusese convenit pentru semnare la Chişinău de către Putin şi Voronin, deci, era o chestie serioasă. La Chişinău, lumea adunată de Frontul Popular în corturi a protestat mai bine de două luni. O singură noapte ne-a despărţit de „ştreangul” lui Putin. Ne-au salvat americanii. Eşuarea Rusiei în tot felul de planuri şi proiecte pentru R. Moldova, în cei peste 20 de ani, determină Kremlinul, în 2010, să aleagă o altă cale de reacaparare a Basarabiei. Nu prin război şi diversiuni, care să scandalizeze opinia publică, ci prin desfiinţarea „dreptei” politice la Chişinău şi consolidarea unei stângi puternice, servile Moscovei. Astfel, apare şi ia naştere „planul Narîşkin”, după numele fostului şef al administraţiei prezidenţiale la acea vreme, coleg de KGB cu Putin, considerat unul din trei cei mai influenţi oameni politici din Rusia, numit de Putin, în 2016, la şefia Serviciului de Informaţii Externe. Să ne amintim că după alegerile parlamentare din 2010, Narîşkin a schimbat mai multe avioane între Moscova şi Chişinău. Lupta la Chişinău se dădea pentru o nouă majoritate parlamentară, PD fiind pe rol de mire cu două mirese: pe dreapta cu PLDM şi PL, iar pe stânga cu PCRM-ul lui Voronin. Au urmat mai multe săptămâni de „negocieri”, în care Lupu şi PD îşi schimbau săptămânal sau de două ori pe săptămână decizia: ba cu Voronin, ba cu Filat şi Ghimpu. Mediator în toate era Narîşkin. Alegerea finală pentru PD a fost PLDM şi PL. Lumea a salutat decizia PD, doar că, între timp, s-a văzut că democraţii şi-au ales parteneri liberali şi liberal-democraţi nu pentru a guverna consolidat alături de ei, ci pentru a-i compromite, discredita şi pentru a pregăti terenul pentru venirea la putere a unei stângi pro-ruse consolidate şi loiale Moscovei, conform planului Narîşkin. S-a reuşit? Prin PD, Rusia a reuşit să discrediteze tot ce mai era credibil pe „dreapta” după 2009. PLDM a fost naufragiat cu Filat la puşcărie, iar PL, compromis şi pus în situaţia PPCD-ului de acum 9 ani. Din tot ce a mai rămas necompromis pe dreapta e Maia Sandu şi PAS. Dar asta încă nu înseamnă că V. Plahotniuc nu-i are în plan. Pe cine a adus Plahotniuc (Moscova) în loc? Pe „fudulică” de la Sadova, împreună cu care PD s-a angajat să facă în toamnă campanie parlamentară în R. Moldova. Faptul că Dodon şi Plahotniuc se mai împung din când în când nu e un argument că ar fi adversari. Mai degrabă sunt complici, unul altuia, la guvernare. Vlad Plahotniuc nu a reuşit până acum să dea niciun argument că nu ar fi într-o amiciţie politică cu Dodon, iar declaraţiile lui Anatol Şalaru că din toamnă (trecută) Plahotniuc va intra în război cu Dodon au rămas declaraţii de care s-a uitat. Ceea ce nu e cazul să uităm e că şi PD-ul lui Plahotniuc, şi PSRM-ul lui Dodon sunt pe aceeaşi undă de relaţie cu Rusia. Şi unul şi altul au semnate Acorduri de parteneriat strategic cu partidul lui Putin „Edinaia Rossia”. PD a făcut-o după alegerile parlamentare din 2009, Dodon după prezidenţialele din 2016. Contează? Evident. Ambii sunt parteneri strategici ai partidului lui Putin, iar asta înseamnă că sunt şi în relaţii speciale cu „Edinaia Rosia” şi conducerea acestuia, parte din care face acelaşi Serghei Narîşkin.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *