Nicolae Cuşchevici: Umilinţa, ca demnitate naţională

Umilirea este cel mai teribil atentat la adresa libertăţii
(Gabriel Liiceanu)

Erau vreo şapte tineri. Îmbrăcaţi decent, aceştia, stând mai mult în pirostrii, “culegeau”, în palmă, chiştoace şi alte gunoaie, aruncate de trecători pe mica parcelă de pământ ce desparte gardul instituţiei de trotuar. Se întâmpla săptămâna trecută, în faţa Academiei de Poliţie “Ştefan cel Mare” din Chişinău.

Îmi păru atât de umilitoare această situaţie, încât primul lucru la care m-am gândit a fost că respectivii fuseseră condamnaţi la muncă în folosul comunităţii, pentru cine ştie ce infracţiune. Feţele tinerilor, însă, erau proaspete şi nimic nu trăda că şi-ar fi petrecut ultima noaptea în vreun “obizianik”… L-am întrebat pe unul. “Păi, e teritoriul nostru”, îmi răspunse, senin. Din acel “nostru” am înţeles că tinerii sunt studenţi la Academie, viitori poliţişti (să vină de aici dorinţa lor ulterioară de a-i umili pe cei pe care, în mod normal, ar trebui să-i apere?!). Îl întrebai şi de mături, care le-ar uşura munca. Îmi răspunse cu un “Eeeiiii” nedumirit, dar cu un substrat clar şi se îndreptă spre colegii săi, care i-o luaseră înainte. Totodată, aruncă o privire fugară şi îngrijorată spre un tânăr dolofan, de vreo 30 de ani, în uniformă de poliţist. Părea să fie supraveghetorul.

După acea întâmplare, îmi dau seama că, în aprilie 2005, şi Roşca nu a făcut altceva decât să-şi umilească alegătorii; că şi Voronin, şi Lupu la fel umilesc poporul: primul, prin simplul fapt că vorbeşte (adică, cum vorbeşte), iar cel de-al doilea – cu ale lui două denumiri ale limbii de stat: istorică (română) şi politică (moldovenească).

După acea întâmplare, îmi dau seama că, prin felul în care conduc şi “respectă” orarul, şi şoferii de maxi-taxi îi umilesc pe pasageri; îmi dau seama că şi şoferii de taxi îşi umilesc clienţii atunci când stabilesc preţul călătoriei făcând abstracţie de distanţa parcursă;  îmi dau seama că şi Poşta Moldovei îşi umileşte clienţii atunci când le duce abonaţilor ziarele cu cel puţin o zi întârziere (oare o instituţie care (se) respectă poate proceda astfel?); îmi dau seama…

Umilinţă… Chiar şi “Ordinul Republicii” (cea mai înaltă distincție de stat), agăţat de Marian Lupu de gâtul Patriarhului rus Kiril, este o umilinţă pentru zecile, dacă nu chiar sutele de actori, regizori, pictori, ingineri, profesori, agronomi, chiar şi oameni simpli care merită un astfel de ordin nu mai puţin decât Sanctitatea Sa pentru (ne)realizările sale “deosebite în păstrarea şi înmulţirea valorilor spirituale şi morale (interesant, totuşi, cum le-a înmulţit?), pentru muncă îndelungată şi prodigioasă întru întărirea tradiţiilor creştine ortodoxe şi contribuţie la dezvoltarea şi aprofundarea legăturilor între popoarele rus şi moldovenesc” (uf, ajungi să gâfâi după citirea unui astfel de “coş” de cuvinte).

Şi cartea pe care capul bisericii ruse a lansat-o la Chişinău în “limba moldovenească” este un act de umilire a poporului din stânga Prutului (să mă ierte Domnul, dar dacă Preasfinţenia Sa este iniţiată în tainele Bibliei ca şi în cele ale lingvisticii, atunci mi-e milă de miile de credincioşi care i-au ascultat slujba, stând în frig şi în ploaie în faţa Catedralei Adormirea Maicii Domnului din Chişinău).

De fapt, însăşi vizita Patriarhului rus poate fi calificată drept o umilinţă pentru românii-moldoveni. Or, în postura sa, acesta îşi permite să regrete, cel puţin oficial, prăbuşirea URSS, adică a unui sistem totalitar care a mutilat milioane de vieţi doar pe acest mic petec de pământ, în care actele de umilinţă erau mai degrabă un lucru firesc, deja practic banal, decât cazuri excepţionale. El îşi permite să creadă că imperiul sovietic s-a prăbuşit din cauza “distrugerii rădăcinilor spirituale, culturale şi istorice ale naţiunilor”. Dar cine, la începutul veacului trecut, a confiscat bunurile lăcaşelor sfinte, pe care ulterior le-a transformat în depozite, spitale pentru bolnavii de TBC etc., iar pe slujitorii Domnului i-a împuşcat, întemniţat sau deportat?

Redau doar câteva fragmente din “Gulagul” lui A. Soljeniţîn: “Comisariatul Poporului pentru Justiţie a emis (la 25.08.1920) circulara privind lichidarea, în general, a tuturor moaştelor sfinte, pentru că ele, anume, obstrucţionează înaintarea noastră spre o nouă şi mai dreaptă societate”; “În primăvara anului 1922, Comisia Extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei şi a speculei, care tocmai fusese rebotezată GPU, a decis să se amestece în treburile bisericeşti. Mai trebuia săvârşită şi o “revoluţie ecleziastică”: să fie schimbată conducerea, să fie instalată alta, care să stea cu o ureche îndreptată spre cer şi cu cealaltă spre Lubianka (închisoare vestită din Moscova – n.r.). […] În consecinţă, a fost arestat patriarhul Tihon şi s-au organizat două procese răsunătoare, urmate de execuţii, prin împuşcare […] şi, ca întotdeauna, după peştele cel mare, au urmat bancurile de peşte mărunt: protoierei, călugări şi diaconi, despre care nu se pomenea în ziare. Erau întemniţaţi toţi cei ce nu prestau jurământ curentului novator al “Bisericii vii”.[…]

Ce-i drept, se considera că nu îi arestează şi nu îi judecă pentru credinţa lor, ci pentru faptul că îşi exprimau cu voce tare convingerile şi pentru că îşi educau copiii în acest spirit. Cum a scris Tania Hodkevici: “Poţi, liber, să te rogi cât vrei, / Dar… numai singur Domnul să te-audă”. (Pentru această poezie, ea a primit zece ani.)”

Poate că Patriarhul a uitat (poate că nici n-a ştiut), dar mă miră totuşi faptul că şi majoritatea populaţiei pare să aibă o memorie selectivă, din moment ce a salutat vizita capului bisericii ruse, dacă e să credem unui sondaj realizat prin SMS la unul dintre posturile TV cu acoperire naţională (probabil, e pentru prima dată când mi-am dorit ca oamenii să fie indiferenţi decât să aibă o opţiune, fie şi una cu care nu sunt de acord).

În morala creştină, umilinţa e o atitudine smerită a omului în faţă divinităţii, dar şi a semenilor, care îţi aduce simţul împlinirii. Nu ştiu dacă, în conjunctura actuală, poate cineva fi umil cu adevărat, în sensul religios (asta, probabil, ar trebui să ne-o spună şi să ne-o demonstreze, prin propriul exemplu, slujitorii bisericii). Mie mi se pare imposibil acest lucru. Totuşi, deja ani la rândul, biserica ne arată că e posibil, chiar dacă umilinţa şi-a pierdut de mult morala creştină.

Nicolae Cuşchevici, 
nicu@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. vlad

    NUMAI GHIMPU,de si e huiduit de mancurti, ISI PASTREAZA VERTICALITATEA. Snegur NE-A VARAT IN CSI;Lucinschi A LEGALIZAT comunismul;Lupu PRIN PALAVRAGIA DE “principii si valori” A DEVALORIZAT “ORDENUL REPUBLICII”.MAI DORITI EXEMPLE DE UMILINTA?!

  2. Basarabia E ROMÂNIA !!!

    ***NU EXISTĂ LIMBA MOLDOVENEASCĂ***
    Este o invenţie SATANICĂ a călăului ocupant STALIN!!!!
    ***NU EXISTĂ POPOR MOLDOVENESC***
    Este o invenţie SATANICĂ a călăului ocupant STALIN!!!!
    ***NU EXISTĂ REPUBLICA MOLDOVA***
    Este o invenţie SATANICĂ a călăului ocupant STALIN!!!!

    ***Există doar LIMBA ROMÂNĂ,POPORUL ROMÂN şi ROMÂNIA,urmaşa DACIEI STRĂBUNE!!!!!***

    ***Destinul nostru al ROMÂNILOR basarabeni este unul singur: ROMÂNIA RE-ÎNTREGITĂ!!!!!***

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *