Moscova dintre Chişinău şi Comrat
Zilele trecute sună cineva la uşă. Deschid. Doi tineri. «Suntem de la partidul «X». O să votaţi cu dl…..?». «Contează răspunsul meu acum?» – îi întreb? «Da, zice. Şi Vă rugăm să ne spuneţi şi numele Dvs.» Aveau un caiet în care înregistrau totul.
De la o zi la alta, electorala 2009 intră tot mai mult în tiparele unui spectacol de «intrigi şi iubire», pe unde ostentativ, pe unde amuzant, cu roluri mai discrete sau mai puţin discrete şi cu scene tot mai dezgolite, nu ştiu dacă totdeauna «dezgolite frumos». În funcţie de rafinamentul «scenic», ambiţia, obsesia, prestaţia morală, cultura generală şi alte atuuri proprii sau improprii actorilor noştri electorali.
Actul întâi: Săptămâna care a trecut a făcut clar faptul că parlamentarele 2009 nu vor fi nici libere, nici corecte. Chiar mai mult – că avem de a face cu o campanie posesivă şi abuzivă din partea PCRM, care şi-a croit după el nu doar Codul electoral, Comisia Electorală, Compania Tele-(electorală) «M1», Regulamentul despre reflectarea campaniei în mass-media, dar şi comportamentul electoral al structurilor de forţă. Agenţiile, aproape zilnic, au difuzat ştiri despre implicarea poliţiei în electorală, de partea comuniştilor. Internele s-au dezlănţuit, de parcă ar fi fost «heroinizate». CEC, lucru firesc pentru o campanie «liberă», a fost invadată de sesizări.
Actul doi: A început mobilizarea «rezerviştilor». «Matrioşcile» electorale şi-au făcut deja apariţia în scenă cu debutul «independentului» S. Banari, după care au prins rând Partidul Ecologist «Alianţa Verde» şi (absolut neaşteptat şi greu de explicat) «independentul» Şt. Urâtu de la Comitetul Helsinki. Recrutările vor continua,. În zilele care au mai rămas până la încheierea campaniei de înregistrare s-ar putea întâmpla să avem «cozi» la CEC. E un joc de culise, pervers, dar intrat în viaţa politică de la noi, deşi nu a prins niciodată. Chiar dacă a produs efecte laterale.
Actul trei: Opoziţia: o parte mai calmă, alta mai energizată, chiar dacă frustrată şi marginalizată în drepturul de a se manifesta public. Unii au lucrat şi mai lucrează în subterană, alţii – la vedere. Unii au tăcut, alţii au cerut. Au cerut drepturi pentru ei, dar şi pentru alţii, inclusiv pentru migranţii din străinătate. Dar a mai fost ceva – ceva care ar putea schimba esenţial, dacă nu fundamental, cursul electoralei 2009 şi destinul nostru pentru mulţi ani înainte. Săptămâna care a trecut şi cea care a început au dat, practic, peste cap sondajele din 2008 – dovadă, o dată în plus, că politica e un domeniul imprevizibilului. Două formaţiuni politice, pe care mai mulţi dintre «marii jucători» au refuzat să le ia în calcul la momentul lansării campaniei, au devenit, peste noapte, concurenţi potenţiali, cu şanse aproape certe de a intra în Parlament. E vorba de UCM şi de PSD. Ambele pe contul votului găgăuz, un vot eminamente manipulat. Dacă ţinem cont de declaraţia Anei Harlamenko, preşedinta Adunării Populare de la Comrat, potrivit căreia sprijinul pentru D. Braghiş i-a fost sugerat de S. Mironov, preşedintele Dumei de Stat, lucrurile sunt clare. Factorul găgăuz, după ultimele alegeri din Bugeac, a devenit echivalentul factorului transnistrean în politica rusească din R. Moldova, iar Tarlev şi Braghiş sunt doi (şi nu unicii) sateliţi pe care se planifică readucerea ex-preşedintelui Lucinschi în politică la Chişinău. Ceea ce, în variantă druţiană, ar însemna «vozvraşcenie na krughi svoia», sau «kozacizarea» R. Moldova. Iată că apele electorale se limpezesc, prind contur şi culoare şi se fac bune pentru «scăldat», dar mai rele pentru «prins peşte». Partea cea mai proastă a lucrurilor, însă, abia urmează. Nu-i exclus ca, la etapa post-electorală, să nu avem de ales, de data aceasta, decât între partida «Lucinschi şi ceilalţi» sau «Lucinschi şi comuniştii». Tot între două rele. Poate chiar, rele de tot.
Petru AMARIEI
