Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Mesaj din partea celor 400…

Mesaj din partea celor 400 de mii de călători

Ieri dimineaţă, la 8.37, în adresa Ziarului de Gardă, dar şi a altor redacţii ajungea un comunicat de presă potrivit căruia evenimentul dedicat semnării contractului de achiziţionare a lotului de 31 autobuze marca ISUZU dintre ÎM „Parcul Urban de Autobuze” şi Unipay Danişmanlik Yazilim Teknolojileri Ltd va avea loc la 09:00, la Parcul Urban de Autobuze, str. Sarmizegetusa, 51.

Imediat am expediat un mesaj în adresa Primăriei Chişinău, întrebând cum e posibil ca un eveniment de interes public să fie anunţat cu doar 23 de minute înainte de începutul acestuia. Nu a urmat vreun răspuns, în schimb, la 12.34, am recepţionat alt comunicat, din care aflam că acel contract privind achiziţionarea a 31 de autobuze marca UZUZU a şi fost semnat, în urma desemnării câştigătorului la concursul desfăşurat pe 8 februarie.

Deci, concursul, contestat dur de alte firme ofertante, a avut loc pe 8 februarie, iar peste doar câteva zile, 25 de autobuze din lotul de 31, preconizate să ajungă la Chişinău, staţionau deja în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Primarul interimar, Ruslan Codreanu, s-a lăudat imediat că a întreprins tot ce i-a stat în puteri ca municipiul să fie asigurat cu transport modern şi a semnat o dispoziţie specială prin care permitea expunerea vehiculelor în PMAN.

Au urmat diverse replici din partea unor concurenţi electorali: ba că autobuzele sunt deja vechi, ba că preţul plătit e mai mare decât valoarea de piaţă, ba că stingătoarele din vehicule au deja termenul de exploatare expirat, ba că firma cipriotă, de la care au fost achiziţionate, ar fi una cam dubioasă… Toate acuzaţiile au fost respinse de Primărie. Primarul interimar a declarat chiar oficial că nu ar avea treabă cu toate astea, deoarece autobuzele „Nu sunt proprietatea municipiului”. În următoarele zile, în pofida criticelor, tranzacţia a fost pusă la punct, la o oră incertă, departe de ochii presei şi a celor 400 de mii de călători chinuiţi de lipsa condiţiilor de călătorie, dar mai ales de calitatea proastă a drumurilor din municipiu.

Semnarea, în grabă mare şi doar în prezenţa presei „comode” actualei guvernări centrale şi municipale (Prime, Vocea Basarabiei şi Moldova1), dă de înţeles că, totuşi, tranzacţia cu autobuzele ISUZU este una suspectă, dar şi strict electorală.

Cum puteau ajunge autocarele la Chişinău, cu mult înaintea semnării contractului, dar şi înaintea achitării costurilor? Cum a fost posibil ca aceste autobuze, în lipsa unor acte confirmative, să tranziteze vama?

Întrebaţi orice agent economic din R. Moldova dacă poate aduce din străinătate un automobil, o maşină de spălat sau una de cusut, fără dovada achiziţionării acestora sau fără achitarea taxelor vamale.

Ruslan Codreanu spune că s-a îngrijit de confortul celor peste 400 de mii de chişinăuieni care circulă cu transportul public. De ce, în acest caz, până la alegerile de duminică, e prioritară expoziţia autobuzelor şi nu plasarea acestora pe rute, pentru a îmbunătăţi condiţiile de călătorie pentru cei 400 de mii de oropsiţi? Nu cumva pentru că nimeni nu are vreo garanţie că nu a fost achiziţionată „mâţa în sac”?