Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   COD ROŞU pentru R. Moldova?

COD ROŞU pentru R. Moldova?

Am intrat în noul an călcând pe urme de sânge. Semn rău. În noaptea de Revelion, la Costești, Ialoveni, se săvârșea o crimă îngrozitoare, care a bulversat nu doar Costeștii. Câteva bestii locale, care țineau de mai multă vreme satul în frică și bravau pe seama acestui fapt, au omorât în bătaie un tânăr de 21 de ani. Și nu pur și simplu l-au omorât, ci au făcut spectacol public din acest omor, lovind cu picioarele în el până l-au lăsat fără simțire. Cazul a devenit viral pe rețelele de socializare, nesăbuința brutelor de la Costești a scandalizat mai multă lume, iar la Costești oamenii au protestat în stradă, acuzând poliția de inacțiune și complicitate.

Moartea lui Dumitru Jomir a fost primul, nu și singurul caz de omor de la 1 ianuarie încoace. Lanțul crimelor a continuat cu alte omoruri cumplite la Bălți, Criuleni, Soroca, Fălești, Orhei… Potrivit datelor Ministerului de Interne, în trei săptămâni de la începutul anului, în republică au fost comise circa 1200 infractiuni, 9 dintre ele – omoruri teribile, ultimul dintre care a avut loc la Orhei, unde un minor de 14 ani l-a înjunghiat pe altul, de 12 ani, pentru a-l deposeda de un aparat de joc. Omorul a fost unul premeditat și săvârșit cu o deosebită cruzime: 12 lovituri de cuțit. Ce a fost în mintea acestui copil, când a pus mâna pe cuțit?

Marți, situația criminogenă din republică a fost discutată în cadrul Consiliului Suprem de Securitate de pe lângă președintele R. Moldova, dovadă că situația nu e simplă deloc, chiar dacă președintelui Dodon îi place să speculeze cu privire la orice, inclusiv la moarte de om. Tot marți, deputații fracțiunii parlamentare ACUM-Platforma DA, anunțau „cod roșu de criminalitate” în R. Moldova. „Anul 2020 a debutat cu o explozie de criminalitate severă”, declara deputatul Vasile Năstase în cadrul unei conferințe de presă, acuzându-l pe președintele Igor Dodon că se îngrijește „de vacanțele sale de lux și de confortul personal, în loc să se preocupe de problemele acute din societate, inclusiv de securitatea vieții cetățenilor… De aceea solicit ca Pavel Voicu să prezinte parlamentului un raport exhaustiv privind situația criminologică din țară, iar noi, deputații, să vedem care sunt cauzele și să remediem aceasta situație”, declara Năstase, făcând referire la faptul că, în 2019, au fost înregistrate peste 29 de mii de infracțiuni, dintre care 167 de omoruri, 320 de violuri și 94 de tâlhării. Alte 274 de persoane au fost omorâte în accidente rutiere. Aceste cifre, dincolo de statistică, formează tabloul sumar al unei tragedii naționale, alături de exodul masiv, sărăcie, depravare și alte „boli” devenite cronice, care macină R. Moldova. Da, situația în cazul nostru nu e atât de critică ca în Mexic, să zicem, unde anul trecut (la 126 milioane de populație) s-au înregistrat peste 34.000 de omucideri, circa 95 de omucideri pe zi, dar dacă ținem cont că nu am mai rămas numeric decât puțin peste două milioane, e grav, totuși.

Miercuri, în semn de protest față de inacțiunile președintelui Dodon (garant al Constituției) de a face față „creșterii necontrolate a infracționalității”, Mișcarea Politică „UNIREA” a organizat, la Chișinău, în fața Președinției, acțiunea „Minutul Tăcerii”, o încercare de a atrage atenția asupra declinului infracțional în care s-a pomenit R. Moldova.

Ce va urma? Cum scăpăm de urmele de sânge pe care am călcat din primele ore ale lui 2020? După ședința Consiliului de Securitate, Dodon a declarat presei că, personal, va „ține la control ca cei care ucid oameni să facă pușcărie” și că într-o lună de zile va fi elaborat un plan de acțiuni pentru a face ordine în republică. Acum trei ani, după o ședință similară a aceluiași Consiliu de Securitate, Dodon promitea că va întoarce miliardul furat, iar cei vinovați vor sta la pușcărie. Unde-i miliardul? Cine face pușcărie? Dodon a venit și cu o soluție pentru diminuarea criminalității. În opinia sa, lucrurile în R. Moldova s-au complicat odată cu reducerea posturilor de poliție la sate, iar ministrul Voicu a invocat alte două motive serioase, în opinia sa: beția și filmele de pe internet. Posibil. Dar nu numai. La Costești există sectorist. Și? Lumea zice că este mană în mână cu răii satului. Sau la Bălți. Oare nu avem nici acolo poliție? Ori la Criuleni? Beția? Da, moldovenilor le place băutura, dar copilul de 14 ani de la Orhei nu a omorât la beție. Și nici carabinierul care a împușcat la Bălți tânărul de 23 de ani nu era beat. Și exemplele pot continua. De ce să mergem doar pe variante șablonate în căutarea cauzelor? De parcă corupția, hoția la vârf, banditismul de stat, injustiția, nedreptatea, sărăcia, discriminarea socială, decepția nu sunt și ele o provocare la crimă? Descurajată de viață și umilită (sau răsfățată), lumea a devenit mai explozivă, posibil dezechilibrată sau nestăpânită și caută să-și clarifice relațiile și să împartă simpatiile și antipatiile la beție ori la necaz, când nu-și mai poate controla starea emoțională, pierde controlul asupra „frânelor” sau nu se mai poate apăra. Va fi capabil un sectorist să rezolve aceste probleme, dle președinte? E doar problema Internelor? În condițiile sistemului de guvernare de la noi, care „seamănă” destulă stare depresivă în societate, mai degrabă în fiecare primărie, dacă nu în toate localitățile, am avea nevoie de câte un psiholog în loc de sectorist. Faceți același lucru, dle Dodon, și pentru Președinție, Parlament și Guvern. Și încă ceva: deschideți Bisericii ușa în școli. În caz contrar, instituiți „cod roșu” pentru R. Moldova.