Ce faceți, domnilor ACUM-iști?
Că aici vrea să ajungă Dodon, e clar, dar coaliția de guvernare e și din PAS, și PPDA. Chiar nu vede Năstase și Sandu că Dodon, prin fortificările ce i se fac, devine o problemă și un pericol pentru R. Moldova mai mare decât Plahotniuc? Dacă asta e prețul „dezoligarhizării”, trebuie întrebați moldovenii dacă sunt de acord să plătească acest preț.
Tot băţul e cu două capete. A fost și rămâne… Până pe 8 iunie, acum aproape două luni, noi am crezut, cu toată seriozitatea, că cea mai mare problemă și cel mai mare rău pentru R. Moldova este Vlad Plahotniuc, pe care lumea l-a asociat de-a lungul ultimilor 7-8 ani cu tot ce poate fi mai rău pe fața pământului. Și a fost absolut omenește ca oamenii să se bucure atunci când, pe 9 iunie, Plahotniuc, forțat de împrejurări, a cedat noii situații create după alegerile parlamentare din 24 februarie, i-a ordonat premierului Filip să își retragă echipa din ministere și din Casa Guvernului, a scos lumea din corturi și s-a văzut nevoit să recunoască (nedeclarat, bineînțeles) pierderea oricărei șanse de a mai putea rămâne la putere (și nu doar la putere) în R. Moldova. În termeni militari, ceea ce s-a întâmplat pe 9 iunie, a fost capitulare. Capitulau și „cel mai puternic lider politic”, și „cel mai puternic partid politic” (după cum se autodefineau și unul, și altul). La câteva zile – de acolo de unde evadase (când și cum serviciile noastre speciale așa și nu vor să spună), Plahotniuc anunța că se retrage și de la șefia PDM. Și lumea, în mod firesc, s-a bucurat și de data asta, deși a regretat fuga lui Plahotniuc din R. Moldova. A urmat „valul trei” de triumf, cu o serie de declarații din partea liderilor ACUM și a unor partide extraparlamentare, prin care s-a cerut Procuraturii Generale să inițieze procedura de urmărire penală pe numele lui Vlad Plahotniuc (în paralel și pe cea a lui Ilan Șor), anunțarea lor în căutare internațională, arestarea, extrădarea, cercetarea și condamnarea lor pentru spălări masive de bani și pentru capturarea statului. Și lumea iar a bătut din palme. A urmat, acum două zile, „valul patru”, când Plahotniuc a anunțat că renunță la mandatul de deputat și se retrage din Parlament, pentru că nu vrea să slujească intereselor Rusiei printr-un Parlament controlat de Moscova. Între timp, a existat și „valul cinci”: declarațiile președintelui de onoare al PDM, Dumitru Diacov, care susținea, zilele trecute, într-un discurs public, că după congresul extraordinar din 7 septembrie, Partidul Democrat va fi „un altfel de partid, un partid fără Vlad Plahotniuc”, reformat, spune Diacov. Da, sau nu, urmează să vedem. Dacă va fi și dacă mai are șanse de a fi. Din toate declarațiile făcute până acum, Vlad Plahotniuc nu a spus nicăieri că se retrage din PDM. De la șefia partidului – da. Din Parlament – da. Nu și din partid. Iar un membru de partid ca Vlad Plahotniuc, cu banii, orgoliile, obișnuințele și interesele pe care le are, contează foarte mult în cazul în care PDM se vrea (dacă se vrea cu adevărat) „un partid fără Plahotniuc”. Apropos, PDM a mai trecut prin crize (nu și crime), a mai cunoscut căderi, și-a mai „julit coatele”, nu e la prima poticnire (deși cazul PDM pe mâna lui Plahotniuc, poticnire e prea ușor spus), dar și-a revenit. Nu avem până acum alt caz în practica politică de la noi, nu există un alt partid care, după ce a eșuat în alegeri, să fi revenit în politica activă. PDM este singurul care, în 22 de ani de existență, după ce pierdea alegerile parlamentare din 2001, reușea să se reabiliteze patru ani mai târziu, în 2005 (ce-i drept în bloc cu alte trei partide) și să rămână până azi partid parlamentar. Va reuși și de data asta să se ridice (să recâștige predilecțiile electoratului), va avea puterea și curajul să treacă prin pocăință, că situația nu e simplă deloc. Este singurul partid de până acum care, fiind la guvernare, a profitat de statutul pe care l-a avut și a comis crime împotriva statului. „Nota de plată” este una destul de solidă. Și costurile destul de mari. Fostul premier, Ion Sturza (de altfel numit, în 1998, la Guvern din partea PDM), susține că pentru modul în care a guvernat, Partidul Democrat trebuie radiat de pe lista formațiunilor politice din R. Moldova și scos în afara legii. „PD trebuie declarat în afara legii. El nu a fost partid, a fost o gașcă care a lucrat în detrimentul țării și a cetățenilor… Există probe că a fost un grup organizat, care a activat în afara mandatului unui partid politic… El trebuie dat jos”, spune Sturza.
În mod logic, asta ar fi „sentința”. Și mai departe? Să admitem că PDM este radiat din listele Ministerului Justiției și scos în afara legii. Ce urmează? Cine vine în locul democraților pe centru-stânga? Cui revine nișa, că acest lucru contează. Lui Usatîi? Lui Mark Tcaciuk cu Iurie Muntean? Sau dăm undă verde socialiștilor lui Dodon să își extindă bazinul electoral și în cazul unor anticipate, valorificând și alte rezerve (electoratul lui Șor) să ajungă partid majoritar în următorul Parlament. Dodon și așa a devenit și de la o zi la alta devine tot mai periculos pentru R. Moldova. În nici două luni de la crearea coaliției PSRM-ACUM, Dodon a preluat controlul tuturor structurilor de forță în stat (Armata, SIS, Paza de Stat), Parlamentul (Președinția și așa era), Ministerul Reintegrării, Procuratura, Anticorupția, Serviciile Speciale de la Interne, urmează Curtea Constituțională și CSM, după care ne putem pomeni cu transferul „pașnic” al puterii către Rusia. Că aici vrea să ajungă Dodon, e clar, dar coaliția de guvernare e și din PAS și PPDA. Chiar nu vede Năstase și Sandu că Dodon, prin fortificările care i se fac, devine o problemă și un pericol pentru R. Moldova mai mare decât Plahotniuc? Dacă asta e prețul pretinsei „dezoligarhizări”, trebuie întrebați moldovenii, dacă sunt de acord să plătească acest preț. Toată povestea asta puerilă cu „dezoligarhizarea” îmi amintește de epopeea „mâinilor curate” din 1999, inspirată și ea de Moscova și pusă în acțiune de PPCD. Sub pretextul luptei cu „mâinile murdare” ale guvernării de atunci, Cabinetul Sturza a fost dat jos, la putere au fost aduși comuniștii, iar R. Moldova a fost scoasă (rămâne și până azi) de pe lista candidaților la aderare în Uniunea Europeană, la pachet cu Statele Baltice. De data asta, Rusia a mers mai departe. Ce faceți, domnilor ACUM-iști?
