Moldova în lumea (ethno) Jazzului

Ethno Jazz 2011 a adunat în 4 zile participanţi din Suedia, Elveţia, Franţa, Germania, SUA, Austria, Spania, Olanda, Polonia, Israel, Zimbabwe, Italia, Moldova, iar în 10 ani au reuşit să participe la acest festival 88 de formaţii din 42 de ţări. Am avut ocazia să fiu prezent în ziua a II- a şi în ziua a IV-a festivalului.

Prezentator – Virgil Mihaiu. Mai bun ca el în domeniul moderării în jazz, în opinia mea, nu există. Cu umor, cu un zâmbet, cu un “Antrakt pyatnatzat’ minut”, cu o prezentare scurtă şi la obiect a artiştilor, a reuşit să-i dea festivalului o imagine de spectacol cu adevărat internaţional.

Vineri, 23 septembrie

Prima trupă: formată din Frank Marocco (SUA /Los Angeles, după cum s-a prezentat maestrul) la acordeon şi Daniele di Bonaventura (Italia) la bandoneon. Virgil Mihaiu a menţionat că acordeonul şi bandoneonul sunt “nişte instrumente destul de rar întâlnite în jazz”, aşa că publicul se aştepta la ceva cu totul deosebit, şi aşa a şi fost. În compoziţiile lor se simţea cum se intersectează corectitudinea şi interpretarea tehnică perfectă a lui Frank cu improvizaţia şi ciudăţenia lui Daniele. Cred că au reuşit să-i aducă pe mulţi într-o stare de melancolie şi contemplaţie, cel puţin eu aşa m-am simţit ascultând muzica lor. Chiar dacă instrumentele erau tipice tangoului argentinian, spiritul, după părerea mea, era cu siguranţă european, aş spune unul mai degrabă francez. Piesa de încheiere a fost aleasă perfect, cântecul lui Stevie Wonder “Isn’t she lovely”, interpretat în varianta Frank & Daniele, suna ca un adio extrem de romantic şi totodată optimist.

A doua formaţie, Jerez-Texas, a înlocuit instant aerul melancolic francez cu un suflu ritmat şi fierbinte spaniol. Din nou un fenomen mai neobişnuit în jazz, muzica flamenco având ca instrument principal violoncelul. Jesus Gimeno la percuţie, Ricardo Esteve – chitară flamenco şi Matthieu Saglio la violoncel. Iniţial se creează impresia că totuşi flamenco este instrumentul solist, însă în părţile cele mai improvizate realizezi că violoncelul dă tonul. Un trio extraordinar, după primele două piese publicul explodând în aplauze. Artiştii au fost destul de sociabili, prezentând aproape fiecare piesă şi contextul în care a apărut sau a avut succes aceasta. Bunăoară, înainte de a treia piesă, care se numea “Paris Raining”, Matthieu a recomandat pe un ton ironic publicului să se gândească la un loc mai romantic, cum ar fi un casino. Piesa de încheiere, “Color caffe”, a fost, după cum au prezentat-o ei înşişi, un mare hit în Franţa şi cred că le-a reuşit să o facă hit şi la Chişinău. Muzica lor, plină de viaţă şi energie, le dictează şi graficul, astfel, deja la 23:00, artiştii aveau tren spre Ucraina pentru un alt concert.

Duminică, 25 septembrie (ultima zi a festivalului)

Anatol Ştefăneţ, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru cei care l-au susţinut de-a lungul a zece ani şi cei care au oferit sprijin acestui festival, a dat  premii şi cadouri. Printre premianţi a fost şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Din partea Direcţiei Cultură a primăriei Chişinău a ţinut un cuvânt Lucia Culev şi a subliniat că una dintre cărţile de vizită ale Chişinăului sunt tocmai “artiştii talentaţi, care ne reprezintă atât de minunat şi splendid în toată lumea”.
Magnus Lindgren Batucada Quartet, grup suedez care cântă muzică braziliană. Încă un proiect cu o abordare bizară a jazz-ului. Bizară pentru că nu sunt familiarizat cu ideea că nişte suedezi cântă muzică braziliană şi, sincer, ceea ce au arătat pe scenă a fost de nota 10 cu plus şi cu bravo! Un bravo din inimă, sincer şi plin de apreciere. Marcus Lindgren şi-a demonstrat abilităţile sale de instrumentist foarte versatil cântând la flaut, saxofon şi pian electric, Robert Ikiz a arătat publicului câteva momente extraordinare de master class la percuţie, Magnum Coltrane Price, originar din Detroit, a oferit la sfârşit un freestyle liric pe un ritm de bass incredibil şi Erik Soderlind intervenea cu momente solo de excepţie la chitară. Toţi tineri şi foarte pozitivi. Era un dialog continuu cu publicul, care a fredonat, a bătut în ritm din palme la mai multe piese,  formând un cor imens la cântecul “O farofa”, un adevărat hit de jazz brazilian. Cred că a fost cea mai populară formaţie dintre toate cele patru trupe pe care am avut ocazia să le văd. După feţele lor se vedea că nu s-au aşteptat la un astfel de feedback. În pauză, Marcus împreună cu membrii formaţiei au ieşit să dea autografe şi să pozeze cu noii fani.

După, a urmat Trigon (gazda festivalului), mai exact Moldova Calls Project, alcătuit din formaţia autohtonă Trigon – cu Anatol ştefăneţ la violă, Dorel Burlacu la pian digital, Alexandru Arcuş la flaut, aval, saxofon, Gary Tverdohleb la tobe, percuţie, xylofon, Gheorghe Postoronca la chitară bas – şi invitaţii Mark Alban Lotz din Germania, la bansuri, Piccolo, C-, alto-, contrabas, flaut, flaut indian, Paul Pallesen din SUA la chitară, banjo, bouzouki, Jodi Gilbert din Olanda, vocal. Dacă celelalte formaţii aveau totuşi multe elemente mai uşoare şi mai accesibile unui public amator, interpetarea celor de la Moldova Calls Project a avut un specific mai diferit. Componenta cea mai deosebită a proiectului a fost Jodi Gilbert, care la un moment dat a ţinut publicul într-o tensiune atât de puternică, încât se formase o energie uimitoare în sală. Spre surprinderea mea, s-au interpretat piese cu titluri foarte patriotice: “Moldova rule over”, “Nistru song” “Chişinău calls”, iarăşi un fenomen ciudat, pentru că anume aceste piese erau compuse de Paul Palessen şi Mark Alban Lotz. O fi ei oare atât de impresionaţi de meleagurile noastre, nu ştiu, însă cu siguranţă au fost impresionaţi de festival şi de modul în care a evoluat acesta timp de 10 ani. Sper şi le doresc celor de la Trigon şi Ethno Jazz Festival ceea ce a urat Moldovei directorul Agenţiei Elveţiene pentru Cooperare şi Dezvoltare, Tomas Kugler: “Un viitor frumos!”.

Stas Ţurcanu