Principală  —  Pamflet   —   Vladimir Voronin: "Încă n-am ochit…

Vladimir Voronin: „Încă n-am ochit pe nimeni”

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, admite că formaţiunea pe care o conduce ar putea să renunţe la seceră şi ciocan şi să accepte drapelul roş-albastru.

„Este o idee ca noi să ne gândim şi să trecem la acest drapel bicolor…deşi cu drapelul roşu-azuriu nu este iniţiativa partidului nostru”, a declarat Voronin în cadrul emisiunii „În Oglindă” de la Euro TV, citat de union.md.

Liderul comuniştilor insistă că şi drapelul de stat al R. Moldova ar trebui schimbat, pentru că nu este unul istoric.

„Procedura când a fost propus acest drapel în primul Parlament a fost un fals. Persoanele au adus în sală cu totul alt drapel, nu pe cel care trebuia. Numele acestor persoane noi le ştim”, a explicat Voronin.

Acesta nu este sigur că chestiunea privind modificarea simbolurilor va fi discutată la Congresul PCRM din 9 mai şi nici nu recunoaşte dacă atunci va fi ales un alt lider al partidului.

„Nu prea sunt doritori la conducerea PCRM… încă n-am ochit pe nimeni”, a concluzionat Voronin.