Citiți joi în ZdG: Condamnați de R. Moldova, protejați de Rusia: dosarele lui Șor și ale acoliților săi și Fricile vs. realitatea: cum s-au adaptat copiii transferați din școlile mici sau închise în instituții mai mari
În această ediție tipărită a ziarului, vă propunem o radiografie a dosarelor oligarhului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, dar și ale acoliților săi. De rând cu el, în ultimii ani, justiția i-a condamnat și pe acoliții săi, cei din vârful piramidei, dar și pe zeci de executanți. Cei mai importanți oameni din anturajul lui Șor nu stau însă la pușcărie, ci își duc traiul în libertate, tot sub protecția Federației Ruse. La rubrica Anchetă găsiți „Ora dosarelor” din această ediție.
În ultimii ani, reorganizarea unor instituții de învățământ din R. Moldova a provocat proteste, nemulțumiri și numeroase falsuri despre „școli lichidate”, copii „abandonați” ori sate „rămase fără viitor”. ZdG a mers în câteva instituții din țară în care au fost transferați elevi din școli mici sau închise, iar la rubrica Realitatea vă prezentăm un reportaj despre cum s-au adaptat copiii transferați în instituțiile mai mari.
Pelinia este satul cu cei mai mulți abonați la ZdG în 2025. Astfel, am mers în localitate pentru a discuta cu cititorii noștri despre problemele cu care se confruntă, așteptările pe care le au de la autorități, sursele din care se informează și ce cred despre parcursul european al țării. Citiți reportajul joi, în rubrica Reporter Special.
Marcel Spatari, președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană și deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost invitatul din această ediție a Podcastului ZdCe. Deputatul a vorbit despre procesul de integrare europeană, etapa la care se află R. Moldova, integrarea europeană a regiunii transnistrene și condițiile în care aceasta s-ar putea produce. De asemenea, a răspuns la întrebările privind viitorul său politic și la posibilitatea de a-i fi înaintată candidatura la funcția de președinte al R. Moldova. Interviul îl puteți citi la rubrica Exclusiv.
Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 17-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.
ACTUAL: Marta Kos, îndemn către țările UE pentru deschiderea până în iulie a clusterelor de negociere pentru R. Moldova și Ucraina/ Relația lui Iurie Leancă cu Ilan Șor: mărturii din dosarul „concesionării Aeroportului”/ Fosta viceprimară a capitalei – acuzații și dezvăluiri despre MAN, Primărie și Ion Ceban: „Este un pericol”/ Un adolescent de 16 ani a murit la o unitate militară din Cahul. Informații contradictorii de la autorități
OPINII:
Alina Radu: Alegeri grele de la Orhei la Taraclia și Comrat
EDITORIAL:
Alina Vlas: Războiul care ne-a luat rădăcina
ANCHETĂ: Condamnați de R. Moldova, protejați de Rusia. Dosarele lui Șor și ale acoliților săi
REALITATEA: Fricile vs. realitatea de peste câțiva ani: cum s-au adaptat copiii transferați din școlile mici sau închise în instituții mai mari
CITITORUL DE GARDĂ: Primarul orașului Costești, rămas în funcție timp de 10 luni după o decizie judecătorească definitivă, ar putea fi revocat după ce ZdG a sesizat instituțiile statului
VIAȚA REDACȚIEI: ZdG, nominalizat la Premiile pentru Libertatea Presei, la categoria „Impact”/ „Cum alegi, așa culegi”: expoziția anticorupție a ajuns în premieră la Orhei
REPORTER SPECIAL: „Eram și eu atașat de Rusia, de Uniunea Sovietică, dar de când cu războiul ăsta, parcă…” Abonații ZdG din Pelinia, despre probleme, informare, război și integrare europeană
EXCLUSIV: Când va deveni R. Moldova membră a Uniunii Europene? Greșelile și promisiunile PAS. Candidat la președinție? Interviu cu Marcel Spatari, președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, deputat PAS
PROIECT: Creșe și locuri de muncă pentru părinții în situații de vulnerabilitate. Granturi de până la 60 de mii de euro pentru fiecare proiect
OAMENI: Familia Nacu, acasă pentru șapte copii rămași fără ocrotire părintească