Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Yusuf zboară acasă

Yusuf zboară acasă

Nu trece vreo zi în care să nu fim contactați de cititorii noștri. Din păcate, rareori auzim despre bucuriile dvs. Cel mai des, nu înțeleg de ce, aflăm despre probleme, multe, unele grele, care par de nerezolvat.

Marți, 20 august, într-o singură zi, am aflat că doamna Ala încearcă să pună pe picioare o activitate de binefacere, dar se confruntă cu zeci de probleme și bariere birocratice. Tot ieri, doamna Alexandra ne-a spus că nu mai știe cum să scape de nora sa care, în opinia femeii, ar fi interesată mai mult de locuința în care trăiește cu fiul său și în care au crescut împreună doi feciori, decât de o relație bună cu cel care, și la 60 de ani, îi este copil. În aceeași zi, Timofei Dilan ne-a vizitat supărat că „Poșta Moldovei” „i-a pierdut” cererea pe care, la 11 iunie 2019, a trimis-o la CtEDO, Strasbourg, Franța. Bărbatul deține probe că cererea nu a ajuns la destinație, iar „Poșta Moldovei” strânge din umeri. Deși încă nu a primit un răspuns oficial, datele electronice, pe care le-am verificat în redacție, arată că scrisoarea lui Timofei Dilan a dispărut înainte de a ieși din R. Moldova, pe 12 iunie, la ora 18.34. Deci, „Poșta Moldovei” ar trebui să răspundă. Dar ce poate întreprinde Timofei Dilan în situația în care, pentru că „Poșta Moldovei ” nu i-a expediat cererea la CtEDO, a depășit termenul legal în care putea apela Înalta Instanță Europeană. Să spună „Poșta Moldovei” dacă nu cumva a existat o indicație a puterii ca, din R. Moldova, să nu iasă nici o cerere adresată CtEDO? Așa sau altfel, poate sau nu astăzi „Poșta Moldovei” să-i facă dreptate, în locul CtEDO și să-i compenseze prejudiciile morale și materiale suportate din vina acestei instituții? Chiar dacă nu a încheiat un șir de procese de judecată, dl Dilan este determinat să înceapă alt șir, pentru a-și găsi scrisoarea și pentru a afla cine nu a permis ca cererea sa să ajungă la Strasbourg.

Zi de zi, cetățenii confundă ZdG cu instituțiile oficiale ale statului. Se întâmplă să-i întrebăm de ce vin la noi și de ce nu apelează Guvernul, Primăria, Judecătoria, Procuratura, CNA, Poliția sau Asistența Socială… Ei spun cu fermitate că au pierdut încrederea, că e nevoie de timp ca să și-o recapete. Exact asta ne-a spus Ala Ilașciuc, din s. Aluniș, raionul Râșcani, care ne telefonase la sfârșit de iulie, supărată că, de la 1 august 2018, încearcă să-și reîntregească familia, rămasă pe jumătate în Prizren, Provincia Kosovo. Se întâmpla după ce Ala a decis să-și viziteze părinții și a revenit acasă, după ani de absență, împreună cu cei doi copii ai săi, Lidiana, de 10 ani, și Yusuf, de 3 ani. Pentru că Yusuf avea certificat de naștere eliberat în Provincia Kosovo, acolo unde să născuse, având tată originar din acele locuri, statul R. Moldova refuza să-i perfecteze orice fel de acte, deși mama sa e cetățeana acestui stat. Motivul – Provincia Kosovo nu este recunoscută ca stat la nivel internațional. Timp de un an, Ala a demonstrat unui șir de instituții că toate actele sale sunt certificate de Misiunea de Administrație Interimară a ONU în Kosovo, R. Moldova fiind stat membru al ONU. Nu a fost suficient. Femeia și-a angajat avocat, a bătut la tot felul de uși, dar fără rost. Mai mult de un an, soțul și fiica mai mare s-au aflat în Kosovo, pe când ea și Yusuf, copil lipsit de acte și de orice fel de drepturi în R. Moldova, au stat la Aluniș. Într-o zi de iulie, Ala a sunat la redacție. Ne-a spus că nu mai poate, că a cheltuit mii de euro pe drumuri, pentru traduceri și autentificări de acte, pentru servicii juridice. A zis că nu mai poate trăi departe de ai săi și că ultima sa speranță este acest apel la ZdG. Atunci ne-a expediat toate demersurile și răspunsurile acumulate timp de un an de la Agenția Servicii Publice, de la MAEIE, de la MAI… Ne-a zis că a și încercat să plece acasă, la familia sa, în baza actelor pe care le avea Yusuf, dar a fost reîntoarsă de la frontieră. Am analizat zecile de scrisori, pline de revoltă și de durerea despărțirii de cei dragi. Ne-am gândit să le expediem noi, de la ZdG, către Cancelaria de Stat a Guvernului, unde, la acel moment, fusese învestit în funcție un tânăr, Andrei Spânu. Acesta a recepționat dosarul Anei și ne-a promis că, într-o săptămână, va identifica o soluție pentru reîntregirea acestei familii. Andrei Spânu a vorbit și cu Ala. I-a lăsat numărul telefonului său mobil și s-au înțeles să comunice ori de câte ori va avea nevoie. Acum câteva zile, am vorbit cu Ala. Nu putea respira de bucurie. „În câteva zile plecăm. Actele sunt gata. Avem bilete la avion. Ai noștri ne așteaptă neînchipuit de tare. Nu-mi vine să cred că problemele blocate într-un an, au fost rezolvate într-o săptămână”, spunea Ala. Nu-mi amintesc ca, în cei 15 ani de ZdG, să fi cunoscut atâta receptivitate de la un funcționar de stat…