Virusul care lovește altfel
El nu va mai vedea nicicând primăvara. Nu va mai vedea Răsăritul, Amurgul sau Luna plină. Nu va mai cânta dragostea, pentru că a decis să plece, lăsând aici, pe pământ, tot greul acestei lumi. Doar fanii săi, colegii, poate fetele îndrăgostite în tăcere îl plâng astăzi, frământând în gând posibilele motive din care acesta, la doar 22 de ani, ar fi luat o decizie atât de grea. La mormântul lui vor fi doar 10 suflete – regulă impusă de carantina de coronavirus, iar părinții lui nu se știe dacă vor reuși să ajungă, ca să-l petreacă. Vremuri stupide peste noi și tot mai puțini reușesc să reziste sufletește în aceste condiții.
Atunci când carantina îți taie din drumuri, când nu mai ai posibilitate să comunici cu cei apropiați, la fel ca până la ea, când diminețile încep cu date îngrijorătoare, comunicate de persoane oficiale, iar serile îți aduc statistici noi, deloc încurajatoare, te simți parcă fără lumină, fără viitor, fără perspective. Vrei sa gândești la mai bine, dar e tot mai puțin loc pentru asta.
Așa cum lumea e diferită, unii trec mai simplu peste aceste stări. Iar ceilalți? Cine știe ce se întâmplă în sufletele lor? Ce simt bătrânii cărora, de la o zi la alta, li se spune tot mai clar că ei au cele mai puține șanse și că, dacă s-ar proiecta o situație similară cu cea din Italia sau Spania, în fața șanselor de a fi tratați, tinerii vor avea prioritate, persoanele în etate fiind lăsați să moară? Ce simt copiii acestor bătrâni cărora, zi de zi, li se spune să-și salveze părinții? Ce simt copiii din R. Moldova, părinții cărora sunt acum în Italia sau în Spania, acolo unde au plecat să muncească și să le facă lor un viitor mai bun, fiind supuși azi celor mai mari riscuri de a se îmbolnăvi? Ce simt părinții acestor copii, fiind departe de casă și neștiind când și mai ales unde s-ar putea reîntâlni?
Cazul lui Cătălin Caragea (7 klase), care avea ambii părinți plecați la muncă peste hotare, m-a adus la aceste gânduri despre copiii celor plecați. Chiar dacă, probabil, mai au încă o bucată de pâine pe masă, chiar dacă hăinuțele de schimb sunt spălate și apretate, cine are grijă ca sufletele lor să nu cadă în deznădejde? Școlile sunt închise, vizitele prietenilor sunt interzice, buneii, care au, probabil, peste 63 de ani, de ieri nu mai au dreptul să iasă din casă… Cine să poarte de grijă sufletelor acestor copii? Sau altor, care sunt la fel de vulnerabili? Bunăoară, în ce stare o fi fost ieri copilul de 10 ani care a alertat serviciul 112, spunând că, la Chișinău, Curtea de Apel ar fi fost minată?
În prezent, în R. Moldova sunt create două comisii de stat, abilitate cu soluționarea crizei legate de pandemia cu acest Coronavirus de tip nou. Zi de zi, aflăm despre extinderea pandemiei și despre restricțiile, posibil că motivate, impuse populației: inaccesibilitatea policlinicelor, decât în situații critice, inaccesibilitatea parcurilor, a locurilor de muncă, dar și a cimitirelor. Mai nou, blindatele Armatei Naționale, scoase prin orașe și orășele vin, chipurile, în sprijinul polițiștilor care trebuie să asigure eficiența campaniei „Stați acasă!”.
Oricine va recunoaște azi că toate aceste acțiuni provoacă stres și neliniște, în special în cazul copiilor și al bătrânilor. De ce până azi, cele două comisii de stat nu au venit cu nicio propunere de acțiuni care i-ar ajuta pe cei vulnerabili să-și stăpânească fricile și deznădejdea? De ce, de rând cu Linia verde, la care se oferă informații mai mult tehnice, nu ar fi o Linie la care psihologii ar discuta cu cei frământați de frici? Poate și Cătălin Caragea, dacă ar fi avut la îndemână un astfel de număr de telefon, la care ar fi beneficiat de consiliere psihologică, ar fi fost astăzi printre noi.
