Sensul vieții la ZdG
Nu mai știu ce mai putea să ni se întâmple în acest an și nu ni s-a întâmplat. Chiar dacă sunt sigură că o redacție nu a fost cel mai greu loc de muncă în 2020, comparându-ne cu spitalele, dar și cu școlile sau cu afacerile care s-au închis, credeți-ne, ne-a curs sânge din buricele degetelor de atâta scris, ne țiuie în urechi de atâtea alarme, ne dor picioarele de atâta alergat, dar cel mai tare ne dor umerii reporterilor – pe umerii lor au căzut toate problemele pe care nu le putea rezolva guvernarea.
Da, în 2020, reporterii ZdG au fost apelați să scrie despre lipsa de echipamente din spitale, despre medici bolnavi ignorați, despre lipsa medicamentelor, despre oameni murind în așteptarea unui loc în spitale. Acestea s-au suprapus cu subiectele noastre obișnuite: licitații trucate, bani din bugetul național cheltuiți pe luxuri ale unor demnitari, păduri tăiate și terenuri privatizate ilegal cât lumea e în carantină, și multe abuzuri și încălcări ale drepturilor omului.
Da, la final de 2020, ieșim din redacție cam gârboviți, pentru că prea multe cerințe ale cititorilor nu am reușit să le rezolvăm, dar și prea multe presiuni ale autorităților nu am putut să le evităm: dosare în instanță, vizite repetate ale anchetatorilor polițienești la redacție, somări de la procuratură și poliție să divulgăm sursele, citații, amenințări, atacuri DDos asupra paginii web și o mulțime de interdicții privind accesul la informații.
Deja despre crizele financiare permanente, lipsa condițiilor economice și financiare de dezvoltare ale unei redacții peste care s-au aplicat crizele de sănătate ale unor membri de echipă nu mai avem ce comenta.
În aceste condiții e normal că apare întrebarea: de ce ne trebuie nouă să venim la redacția ZdG zilnic și să facem această muncă? De ce n-ar vrea și oamenii de la ZdG o muncă liniștită și o viață comodă?
Să vedem cât de mult sens ar avea ca Victor Moșneag și Anatolie Eșanu să scrie investigațiile lor despre justiție, dacă nu ar fi publicate în ziarul cu cel mai mare tiraj (în limba română)? Ce sens ar avea să îndure Diana Gațcan sau Daniela Calmîș veninul împroșcat din glandele guvernanților, dacă nu ar afla despre aceste toxicități cititorii celei mai populare pagini web dedicată investigațiilor? De ce ar face Aliona Ciurcă interviuri cu cei mai interesanți oameni din diasporă, dacă nu le-ar plasa pe pagina de Facebook a ZdG unde vin cititori din zeci de țări ale lumii? De ce ar face Marina Gorbatovschi, împreună cu Igor Ionescu, Andrei Muntean și Maria Praporșcic, istorii video din satele Moldovei, dacă nu le-ar arăta milioanelor de vizitatori de pe paginile care urmăresc proiectele noastre video? De ce ar scrie Cristian Jardan, Olga Bulat, Diana Severin, Cristina Dulea, Victoria Borodin, Milena Onisim știri la 6 dimineața sau la 12 noaptea, dacă nu le-ar oferi acestei audiențe atât de mari și active? Pentru cine ar scrie Corina Șeremet sau Maria Genunchi texte explicative, dacă nu pentru cititorii cei mai pasionați de drepturile omului? Ce-ar zice cititorii ZdG dacă nu ar găsi editorialele lui Petru Grozavu sau ale Anetei Grosu? Iar în spatele acestor reporteri există mulți alți colegi, care fac o muncă poate invizibilă, dar fără de care ZdG ar fi imposibil: Vitalie la machetare, Doina la stilistică, Diana la comunicare cu cetățenii, Simona la promovare, Luminița și Gabriel la versiunea engleză, dar și alți colegi care contribuie la ediția rusă. Și ce ar fi această redacție mare fără o ordine în actele financiare care e asigurată, ca în farmacie, de către Aliona Cenușă?
Audiența noastră a explodat în 2020, am avut cel mai mare tiraj la ediția tipărită și cei mai mulți cititori din toți anii de până acum pe paginile web și pe rețelele sociale. Deci, oamenii au avut nevoie de noi și noi le-am răspuns. Și aici apare sensul cel mare al muncii noastre: noi muncim la ZdG pentru că avem o comunitate de cititori fără egal.
Da, în 2020, ne-a fost foarte greu, cred că cel mai greu. Dar din când în când, mulțimea de cititori ne organiza câte o baie de cuvinte de apreciere. Cine n-a trăit așa clipe, probabil nu știe ce înseamnă să ai locul de muncă care îți aduce satisfacții morale. Noi am gustat din acest deliciu poate prea des: au fost mulțumiri pentru investigații grele, știri rapide și istorii umane tulburătoare. Nu le pot înșira pe toate. Dar una am să o citez aici. În chestionarul publicat luna aceasta în ZdG întrebam cititorii de ce le place acest ziar. Au venit sute de răspunsuri impresionante. Iar unul dintre cititori ne-a scris: „Mă bucur că sunteți, am pentru ce trăi”.
