Nu i-am mai telefonat Mariei Lupașcu
Chiar în ajunul Zilei Constituției R. Moldova (29 iulie), șeful statului, care declară periodic că a fost ales în mod constituțional în această funcție de majoritatea cetățenilor cu drept de vot, a convocat, la reședința sa de la Condrița, un grup mare de autorități separatiste, pentru a discuta perspectivele colaborării Chișinău-Tiraspol. În ajunul Zilei Constituției R. Moldova, Krasnoselski Vladimir s-a simțit cu-adevărat șef de stat, poftit la dialog de un omolog de-al său, deși comunitatea internațională nu a recunoscut nicicând Transnistria ca stat, ci ca parte indispensabilă a statului R. Moldova. S-a simțit exact cum i s-a adresat Igor Dodon – „președintele Transnistriei”.
După acea întrevedere, presa scria că Dodon, fiind atât de jovial cu Krasnoselski, și-ar fi obținut pe la toamnă niște votanți din stânga Nistrului. Nimic ieșit din comun. Avem un președinte pentru care contează numărul, nu și calitatea voturilor.
Se întâmpla că, uneori, după unele evenimente legate de interminabilul conflict de la Nistru, vorbeam cu Maria Lupașcu, văduva marelui erou al Războiul de Independență din 1992, Filip Lupașcu. Ne-am cunoscut în 1992, la funeraliile lui Filip. Atunci ea, tânără și frumoasă, rămăsese văduvă cu doi feciori, unul de doar câteva luni, și cu o mamă bătrână și bolnavă.
Între timp, ne mai vedeam la cimitir, la mormântul lui Filip, sau, pur și simplu, în stradă, întâmplător. Așa cum, din cauza pandemiei, nu ne-am mai văzut demult, aveam în gând să-i telefonez să mai vorbim despre copii, despre sănătate și despre eroismul lui Filip. După acea rușinoasă întrevedere de la Condrița a conducerii de la Chișinău cu liderii regimului separatist de la Tiraspol nu am mai avut curaj să o caut. Ce să-i zic unei femei care, de 28 de ani e văduvă, care și-a crescut singură feciorii, care și-a înmormântat singură părinții? Să recunosc încă o dată că moartea lui Filip, la fel ca și a altor tineri luptători de la Nistru, nu a avut niciun rost, în condițiile în care guvernările care s-au perindat la putere nu au pus preț și valoare pe sacrificiile lor, a celor care, fiind omorâți de separatiști, credeau murind că își pierd viața pentru Independența acestui stat.
Așa s-a întâmplat că vizita lui Krasnoselski la Condrița și gafa monumentală, comisă de Dodon, au avut loc exact în ajunul zilei de naștere a ZdG. De 16 ani, acest ziar, fondat exclusiv de jurnaliști, a tot scris inclusiv despre nesfârșitul conflict de la Nistru, despre munițiile rusești depozitate la Cobasna, despre școlile cu studiere în limba română, batjocorite de separatiști, despre agricultorii care nu-și pot aduna roadele de pe câmpuri, despre așa-zisa justiție de la Tiraspol, care poate sechestra pe oricine… A scris, dar reacții au fost doar în sufletele victimelor acelui regim, nu și în acțiunile autorităților R. Moldova, care ar fi trebuit să intervină cu fermitate, în toate cazurile de abuzuri comise de către autoproclamatul regim de la Tiraspol în raport cu drepturile oamenilor deveniți ostatici în stânga Nistrului. Și acesta nu este singurul caz în care guvernările de la Chișinău neglijează cele scrise de presa independentă din R. Moldova, iar lipsa de reacție a devenit o adevărată cumpănă pentru toți cei care muncesc în numele adevărului.
Cu prilejul zilei de 29 iulie, când, în 2004, a apărut primul număr al ZdG, zeci de cititori ne-au adresat mesaje de felicitare (vedeți pagina 7). Sunt vocile oamenilor care citesc, se informează, respectă și au încredere în cele scrise de ZdG. Acești oameni și mulți alții, mesajele cărora nu au încăput într-o singură pagină de ziar, ne-au spus că citesc ziarul de-o viață, de 16 ani, și că mai așteaptă ca guvernările să citească și ele, să se autosesizeze și să intervină acolo unde e de competența lor să o facă. Așa gândesc cititorii ZdG și au dreptate.
PS. Un ziar, oricât de complex ar fi, nu are rost să apară în lipsa cititorilor săi. Mulțumesc pe această cale cititorilor ZdG, celor care dau sens muncii noastre.
