„Încercaţi pe pielea proprie 50 de ani de ocupaţie”
Cunosc această întâmplare doar din auzite, dar mi-a fost povestită de multe ori, şi de fiecare dată sentimentul groazei mă cuprinde atunci când mi se povesteşte acest caz. S-a întâmplat cu 60 de ani în urmă. Bunica mea a deschis uşa şi în casă au dat buzna doi soldaţi germani. Ei căutau doi tineri olandezi, pentru ca aceştia să fie deportaţi în Germania, în sclavie, pentru a lucra la uzinele militare de acolo. Cei doi tineri olandezi, daţi în căutare, erau bunicul meu şi unchiul meu. În acel moment, ei erau acasă, dar nu în casă. În timp ce bunica mea privea îngrozită la scotocirile soldaţilor, bunicul şi unchiul abia de respirau în podul casei. Respiraţia lor nu a fost auzită şi, din fericire, ei au rămas acasă dar cei 5 ani de ocupaţie germană din Olanda din perioada celui de-al doilea război mondial ne-au marcat pe toţi, din generaţie în generaţie.
Până în prezent, orice articol de ziar care atinge acest subiect atrage atenţie fiecărui cetăţean olandez. Toate comparaţiile din acest context ne duc cu gândul la acel război. Totodată, Olanda este marcată de conflictele actuale care se întâmplă în lume. Ţara mea, a fost cutremurată de ceea ce s-a întâmplat la Srebrenica, în 1995. Cu atât mai mult, cu cât din trupele internaţionale care au fost prezente la acel masacru au făcut parte şi militari olandezi. Societatea olandeză a reacţionat prompt: comportamentul soldaţilor olandezi din 1995 a fost comparat cu cel al armatei de ocupaţie din 1945. Milioanele de evrei omorâţi în timpul celui de-al doilea război mondial au fost comparaţi cu cele 8000 de musulmani omorâţi într-un singur sătuc în 1995, la Srebrenica. De atunci, olandezii privesc cu multă precauţie orice conflict internaţional, orice implicare sau invazie a unei armate străine. Istoria mai veche şi mai recentă doare la fel de mult în cazul celor care au pătimit.
Am încercat să abordez tema acestei ocupaţii din 1945, care a durat 5 ani pentru Olanda şi multe alte state europene, în dialog cu câţiva tineri din R. Moldova. „Încercaţi pe propria piele 50 de ani de ocupaţie, şi apoi vorbim”- mi-a răspuns o tânără. Am rămas puţin contrariat de această replică şi am insistat să spun despre cele 225.000 sau 250.000 de bărbaţi, femei şi copii, omorâţi în perioada anilor 1940-1945. Se pare că nu am impresionat cu nimic. „E mai bine mort, decât sclav”, a replicat tânăra. Această reacţie m-a dezgustat iniţial. Nimeni în Olanda nu va încerca măcar să pună la îndoială enormitatea tragediei umane din al II-lea război mondial. Această non-polemică mi-a captivat totuşi atenţia pentru o perioadă. Am încercat să înţeleg tinerii din R. Moldova şi reacţiile lor. Am recurs la o comparaţie: dacă 5 ani de ocupaţie au avut acest impact asupra societăţii din Olanda, atunci ce impact ar fi avut 50 de ani de ocupaţie?
Tinerii de la Chişinău mi-au povestit despre deznaţionalizare, despre limba rusă impusă, despre desproprietărire şi naţionalizarea caselor şi terenurilor agricole, despre Gulaguri şi Siberia, despre foametea organizată, despre imposibilitatea de a călători şi a studia în străinătate, despre imposibilitatea de a-ţi exprima gândurile şi despre pedepsirea liberei cugetări, despre schimbarea forţată a grafiei şi limbii, despre elitocid. Povestirile lor nu mai au sfârşit căci 50 de ani de ocupaţie sovietică nu pot fi descrişi în câteva ore de dialog. Acum, principala consecinţă a tuturor acelor abuzuri politice este sărăcia cu care se confruntă R. Moldova. Oamenii de aici au trebuit să înveţe de la zero să citească şi să scrie în limba maternă, să îşi cunoască istoria, să iniţieze o afacere, să înveţe limbi străine, să îşi exprime gândurile, să înveţe să iubească alte popoare, să descopere România, să accepte prezenţa rusă în Moldova. Mulţi cetăţeni ai R. Moldova se pare că încă nu şi-au găsit echilibrul, chiar dacă învaţă din mers tot ce nu au putut învăţa în ultimii 50 de ani. Totuşi, mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit sunt gata să acţioneze ca într-un vechi proverb olandez: decât o viaţă în genunchi, mai bine să mor în picioare.
Onno SINKE, Amsterdam, Olanda, stagiar la Ziarul de Gardă
